În această perioadă am recenzat şi unele dintre cărţile unor prieteni de-ai mei sau ale unor oameni cu care am stat de nenumărate ori de vorbă, cutezând să subliniez şi scăderile scrierilor lor. Ceea ce a urmat, însă, a depăşit toate aşteptările mele.
Reacţiile autorilor criticaţi au fost disproporţionate. O mare parte dintre cei pe care i-am analizat (fără a-i denigra sau calomnia, totuşi) s-au comportat foarte dur. Unii dintre ei chiar m-au ameninţat cu bătaia, iar alţii eminamente mă ignoră şi nu mai vorbesc cu mine. Când mă văd, trec pe cealaltă parte a străzii. Alţii m-au înjurat la telefon sau m-au porcăit în plină stradă. Reacţii foarte alergice au avut chiar şi unii scriitori cu vederi democratice. Până şi filoeuropenii şi marii promotori ai valorilor democratice au reacţionat foarte nervos la unele observaţii critice nevinovate referitoare la compoziţia sau structura textelor literare ale acestora. Şi atunci, nu pot să nu mă întreb, prin ce se mai deosebesc aceştia de intelectualii comunişti, dacă sunt atât de intoleranţi la remarcile critice? Oare nu sunt cu toţii o apă?
Sigur, eu nu sunt un caz singular. Când, bunăoară, Constantin Cheianu şi-a exprimat, într-un ziar din Chişinău, unele rezerve faţă de un spectacol montat de directorul Teatrului Eugene Ionesco, criticul a fost imediat radiat din toate listele de invitaţi, posibile şi imposibile, şi i s-a închis uşa teatrului în nas… Nu pot, de asemenea, să nu observ că fiecare text literar publicat de criticul literar Mircea V. Ciobanu e întâmpinat în furci. Probabil că nu există, la ora actuală, în Chişinău un om mai dispreţuit ca Mircea V. Ciobanu. Într-un mod ţăndăros şi bolovănos, acesta este făcut albie de porci pe bloguri sau pe site-uri, doar fiindcă spune ce gândeşte.
Recunosc, într-o perioadă mă „atinseseră” şi pe mine unele constatări de-ale sale, referitoare la unele texte de-ale mele. Dar mi-a trecut repede şi astăzi nu pot să nu constat, chiar şi dacă nu sunt de acord cu multe dintre opiniile sale, că Mircea V. Ciobanu e unul dintre cei mai autentici critici literari contemporani din RM. Mai ştiu că şi articolele lui Grigore Chiper îi fac pe mulţi să strâmbe din nas. Sau ale lui Alexandru Vakulovski. Şi lista nu se opreşte aici… Fireşte că există o alternativă: să devii un laudac şi să găseşti până şi în cel mai ilizibil roman „virtuţi literare incontestabile”. Dar şi acest tip de critică îţi poate aduce o grămadă de neplăceri, dacă nu periezi destul. Poate chiar mai multe decât când ai scoate în vileag neajunsurile estetice ale operelor literare analizate. Ştiu asta din propria experienţă. Unii se pot supăra chiar şi atunci când îi lauzi, dacă nu-i aplauzi suficient de tare…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
