A acoperit sau n-a acoperit Ion SOLTÎS ambrazura cu pieptul?

publicat în Actualitate pe 19 Aprilie 2021, 14:21

 De fapt, pe Ion îl chema IVAN. A fost un tânăr dintr-o familie ucraineană din stânga Nistrului, care, după moartea sa în război, a devenit EROU dintr-un moft al politrucilor.

Practic fiecare moldovean născut și crescut în URSS l-a cunoscut ca pe unul dintre cei mai în vogă tineri. Trei sferturi de secol, numele eroului Ion Soltîs l-au purtat și îl mai poartă diverse colective, școli, străzi, muzee, monumente etc. Chiar și astăzi, la Chișinău, pe bulevardul Gr. Vieru se mai află un înalt monument al comsomoliștilor(!?), în compoziția căruia, ostașul Ion Soltîs cu cască în cap și cu arma în mâini pare a fi figura principală.

Cică, la 11 februarie 1945, lângă satul german Luisental (în română: Valea Luizei), care astăzi nu mai există, Ion s-a aruncat cu pieptul peste o ambrazură inamică. A murit pe loc, dar le-a dat răgaz camarazilor să înainteze și să câștige bătălia…
 
Trei sferturi de secol la rând, s-a tot vorbit eroic despre fapta lui Ionică. Zgârcenia la vorbă a propagandei ruso-sovietice însă a generat diverse interpretări și chiar bancuri sarcastice. În unul dintre acestea se spunea cam următoarele: Cică Ionică alerga cu mitraliera sa spre dușmani și… a lunecat, căzând pe o gură de ambrazură. A murit desigur. Dar înainte de moarte a reușit să înjure cu glas tare, moldovenește: - …Tui p. mă-sii de ghețuș! Politrucul a auzit și le-a spus tuturor că Ionică a strigat ”Za rodinu! Za Stalina!” Astfel l-au propus pentru înaltul titlu de Erou al URSS, pe care l-a și primit, post-mortem, peste vreo 2 luni…
 
Ca să vezi, dacă citești demersul comandanților pe marginea ”faptei eroice” a lui Ionică Soltîs, document pe care Moscova l-a aprobat, acordându-i ostașului înaltul titlu, îți faci impresia că bancul cu ghețușul nu s-a născut pe loc gol. Într-adevăr, demersul abundă de fantezii politruce evidente, înșirate în stilul patetic, și completate cu vreo două acțiuni trase din deget despre erou, printre care, cică, înainte de a face fapta cea mare, Ionică a lăsat mitraliera la o parte, ca să-l strângă de gât pe un fascist, pe care l-a înjunghiat, mai și înjurându-l după asta: - Așa vă trebuie, animalelor..! - apoi a luat iar mitraliera și a tras, de sărea scântei din nemți și tot așa…

Cică anume comsomolistul Ivan Soltîs a fost primul care s-a aruncat în apa rece a râului și, cu șuvoiul până la gât, tot primul a fost cel care a trecut râul și tot primul i-a secerat pe nemți și tot primul, și tot primul…(E o minciună! În apă rece de ZERO grade, cel mai călit om nu poate rezista, decât doar vreo câteva minute, apoi trebuie să facă proceduri întregi de readucere a organismului la normal…)
 
Pentru a dezlega marea problemă a eroului secolului, am ridicat toate documentele posibile ale unităților militare din acea vreme și acel loc. Am abordat, îndeosebi, jurnalele de operațiuni cronologice, care înregistrau practic orice mișcare de la locul bătăliilor și care nominalizau obligatoriu ostașii curajoși, descriindu-le fapta etc. Citesc în ele cu atenție, dar nu se găsește nimic despre Ionică…

În primul rând, jurnalul de luptă al regimentului 548 (din care făcea parte ”eroul” nostru), la data de 11 februarie 1945, spune că, NU compania 7 al lui Soltîs a fost cea care a pornit ofensiva peste apa râului (cu lățimea și adâncimea – cam cât râul Prut). Este scris negru pe alb: Primii care au trecut râul Böber, după miezul nopții, au fost militarii companiei 9 comandată de loc. sup. Koroliov. Anume ei au ocupat un cap de pod și pentru cei ce veneau din spate. După ocuparea capului de pod, au fost chemate dincolo și celelalte subdiviziuni. (În această luptă, Koroliov a murit eroic, spun documentele.)

Tot din documentele respective aflăm că trecerea râului s-a efectuat NU înot și printr-o apă de ZERO grade, dar în cinci bărci performante din înzestrarea unității, destinate special pentru asemenea acțiuni. Iar satul Luisental era de fapt un CĂTUN cu trei case și un șopron (poate de aceea nici nu s-a mai păstrat până astăzi), după el la scurtă distanță urmând altul ceva mai mare, Wehigstreben (astăzi, numit în poloneză: Maly Tszebien).

În jurnalul de luptă al regimentului pentru zilele celea sunt remarcați o serie de luptători: Alexeev Ivan, – propus pentru titlul de erou, Ivenin, Zernîșkin și mulți alții, care au distrus ambrazurile dușmane NU cu pieptul sau cu fundul, ci apelând la unitățile de artilerie, care au nimicit gurile de foc de la distanță…
Despre Ivan Soltîs însă NU găsim nici un cuvânt. Mai mult ca atât, jurnalul spune că victoria sovieticilor în acel loc s-a produs abia a doua zi, adică la 12 februarie, când Ionică era deja mort…
 
Deschidem documentele analogice ale Diviziei 116, ale Corpului 48 și găsim că, în acel loc, nici nu era vorba de nemți. În fața lui Soltîs se dislocase un regiment de estonieni și altul de unguri. Nu pomenește nici un document despre vreo ambrazură prin zonă. Dimpotrivă, la tema eroilor, un raport de sinteză al Corpului 48 face o galerie a militarilor care s-au evidențiat în luptă, în toate zilele celea.

Sunt remarcate 8 nume: Davydov, Zaborin, Prokofiev, Ogonkov, Tomatorot, Levinson, încă cineva și doar unul dintre aceștia făcea parte din regimentul lui Soltîs – îl chema Alexeev Ivan, despre care am povestit mai sus. Despre Vanea-Ionică SOLTÎS – iarăși NIMIC nu se spune..!
 

Și totuși, cum a devenit Ion Soltîs erou? Care a fost fapta lui, de-l slăvesc unii și astăzi..?

Printre paginile jurnalului de luptă, dăm de un scurt articol de ziar militar, decupat și lipit cu grijă la pagina din 24 februarie. O, iată dezlegarea!
Corespondentul s-a trudit să facă o poveste de succes al ”moldoveanului” și a scris ceva, indiferent de faptul că în cronicile militare afirmațiile lui nu se regăsesc. ”Slavă eternă ostașului roșu Ivan Soltîs! A acoperit ambrazura cu pieptul său..! Este enormă voința ostașilor sovietici de a înfăptui ordinul comandantului suprem, tovarășului Stalin..! Nici apele, nici fortificațiile inamicului nu rezistă în fața voinicilor-minune ai Rusiei..! Vor trece secole și gloria nemuritoare a faptei ostașului-comsomolist Ivan Soltîs va dăinui în popor..!” Și tot așa.

Urmează detalierea faptei comsomolistului (dar de fapt, după documentele serioase ale timpului, Ivan Soltîs nici comsomolist n-a fost), în stilul fantasmagoriilor propagandistic ale bolșevicilor. Apoi acest text a trecut, rând cu rând, în demersul comandanților pentru acordarea titlului de erou lui Ionică Soltîs.

La Moscova, aparatul birocratic al lui Stalin, care tot iubea povești dulci cu eroi, a promovat făcătura, până tătuca popoarelor a aprobat-o prin semnătura sa…
Adică s-a repetat scenariul celor ”11 eroi” de la Răscăieți, cărora le-au fost atribuite fapte inventate, și ca în cazul celor ”28 panfiloviști-eroi”, care în realitate nici n-au existat…



Am mai putea nominaliza aici și faptele atribuite călăului sovietic al Chișinăului, genistul Kutepov, care cică a deminat orașul după război, în timp ce anume el a fost cel care în 1941 l-a minat și l-a aruncat în aer. Mai putem să nominalizăm în contextul minciunilor ocupante din spațiul basarabean și acțiunile ”de comemorare”, ce se întreprind la ”pichetul celor trei eroi” de la Stoianovca, în favoarea unor grăniceri-călăi ai NKVD etc.

Adevărate minciuni sovietice, care au țintit impactul până în secolul 21!

De fapt, poveștile, legendele sovietice de război, cu eroi inventați, dar care au monumente fastuoase – constituie practic un element-cheie în războiul hibrid al Rusiei împotriva României și Republicii Moldova, până la momentul actual…