Economie Mondială

7 paşi ai lui Soros pentru ieşirea din criză

Sfaturile au apărut luni în publicaţia Financial Times:

1. Statele membre din zona euro trebuie să cadă de acord pentru adoptarea unui nou tratat european care să impună o politică fiscală comună. Trebuie să apeleze la Banca Centrală Europeană(BCE), care să colaboreze cu Fondul European pentru Stabilitate Financiară (EFSF) şi să rezolve criza financiară. BCE va asigura lichidităţile, iar fondul va accepta riscurile.

2. După realizarea primului pas, EFSF va prelua obligaţiunile Greciei, deţinute în prezent de BCE şi Fondul Monetar Internaţional. Acest lucru va restabili cooperarea dintre BCE şi guvernele din zona euro şi va permite reducerea datoriei Greciei cu ajutorul fondului de salvare.

3. EFSF va putea garanta ulterior sistemul bancar şi nu obligaţiuni de stat. Recapitalizarea va fi amânată, dar va rămâne o problemă care trebuie rezolvată, lucru acceptat de Germania şi mult mai folositor Franţei decât o recapitalizare imediată.

4. În schimbul ajutorului oferit, marile bănci vor accepta termenii impuşi de BCE, care va lucra de partea guvernelor. Cei care refuză, nu vor avea acces la împrumuturile cu cost redus oferite de banca centrală.

5. BCE va desemna inspectori care să controleze băncile pentru evitarea mişcărilor riscante. Astfel va fi îndepărtată una dintre sursele principale ale tensiunii creditelor şi se va asigura stabilitatea pieţelor financiare.

6. Cât despre cealaltă problemă majoră – instabilitatea unor guverne să se împrumute la rate rezonabile – BCE va scădea dobânda de politică monetară, încurajând guverne să ofere certificate de trezorerie. Băncile îşi vor păstra lichidităţile sub forma certificatelor emise de guverne, în locul depozitelor la BCE. Riscurile sunt asigurate de EFSF, iar banca centrală va putea opri cumpărările libere de pe piaţă. Aceşti factori le vor permite ţărilor ca Italia să se împrumute pe termen scurt la un preţ mic, în timp ce BCE nu se va împrumuta la guverne şi nu va tipări bani. Ţările creditoare pot indirect să îi impună disciplina Italiei, controlând nivelul până la care Roma se poate împrumuta pe termen scurt.

7. Pieţele vor reacţiona pozitiv prin prisma faptului că autorităţile sunt unite şi au suficiente fonduri la dispoziţie. În curând, Italia se va putea împrumuta din piaţă la preţuri rezonabile. Băncile pot fi recapitalizate, iar statele din zona euro pot cădea de acord asupra unei politici fiscale comune într-un mediu mai stabil.

George Soros este economist şi om de afaceri american, originar din Ungaria. Este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, având în 2010 o avere de 14 miliarde de euro, potrivit revistei Forbes.

Sursa: Business24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *