În 1961, încurajat de „dezgheţul” lui Nikita Hruşciov, se înscrie în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) şi în 1969 ajunge în nomenclatura de partid, lucrând în administraţia comunistă. Au urmat avansările pe linie de partid. La 24 decembrie 1985 devine primar al Moscovei, funcţie pe care o deţine până în 1987, când e demis ca urmare a criticilor vehemente la adresa lui Gorbaciov. În mai 1990 a fost numit preşedinte al Sovietului Suprem al RSFSR (Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă) care, în iunie, şi-a proclamat independenţa. În iulie Boris Elţin a părăsit PCUS, iar în alegerile prezidenţiale democratice din Rusia, desfăşurate la 12 iunie 1991, Elţin a câştigat 57% din voturile populare.
Pe 18 august 1991, a început o lovitură de stat împotriva lui Gorbaciov (şi a lui Elţin), condusă de comunişti. Aceasta nu a fost dusă până la capăt, Boris Elţin organizând apărarea Casei Albe, asediată de armată. Confruntate cu demonstraţii populare masive, trupele s-au retras, în vreme ce Elţin ţinea un discurs memorabil de pe turela unui tanc. Ulterior, el a fost salutat în întreaga lume ca un erou, pentru că a salvat Uniunea Sovietică de revenirea tiraniei, iar lumea întreagă – de redeclanşarea Războiului Rece… A fost preşedinte al Rusiei postsovietice pe durata a două mandate, demisionând pe 31 decembrie 1999, când l-a numit pe Vladimir Putin preşedinte interimar, până la noile alegeri din 26 martie 2000.
Problemele personale şi de sănătate ale lui Elţin, alcoolic înveterat, au fost de multe ori în atenţia presei mondiale. Odată cu trecerea anilor, a început să fie privit ca un conducător din ce în ce mai fragil. A încetat din viaţă la 23 aprilie 2007.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
