Editorial

Rezultatele Noului Val Unionist

Dar, cel mai important, a fost un alt pas înainte, realizat de Mișcarea Unionistă. Pentru aceasta vrem să vă mulțumim: că ați avut încredere, că sunteți colegii noștri de cauză, că vom înfăptui împreună Unirea.

V-am spus în zilele dinainte de manifestație că de numărul de oameni prezenți depinde declarația pe care Parlamentul României o va da marți, la 100 de ani de la unirea Basarabiei cu Țara… și am fost mulți, foarte mulți! Și răspunsul Bucureștiului, votat fără nici un vot împotriva, a venit prin Declarația oficială votată, care spune așa:

„Parlamentul României, constituit în Şedinţa solemnă la împlinirea a 100 de ani de la înfăptuirea Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă, astăzi, 27 martie 2018:
– consideră ca fiind pe deplin legitimă dorinţa acelor cetăţeni ai Republicii Moldova, care susţin unificarea celor două state ca o continuare firească în procesul de dezvoltare şi afirmare a naţiunii române şi subliniem că acest act depinde de voinţa acestora, şi

– declară că România şi cetăţenii ei sunt şi vor fi întotdeauna pregătiţi să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare din partea cetăţenilor Republicii Moldova, ca o expresie a voinţei suverane a acestora”.

Declarația a fost citită chiar de președintele partidului, aflat la guvernare, Liviu Dragnea, președinte și al Camerei Deputaților. Felicitările mele, ale colegilor și ale întregii Mișcări pentru reunificare pașnică, tuturor membrilor Parlamentului care, iată, se ridică la înălțimea vremurilor Centenare.

Despre Unire se va vorbi și la Bruxelles

Iată, dragi cititori ai ziarului TIMPUL, că e prima oară când Parlamentul României spune clar că România adoptă Unirea, când veți decide. De acum, această decizie devine literă de lege și nimeni nu o mai poate abroga!

Un pas bun înainte e că în Piața Marii Adunări Naționale am avut duminică reprezentanții tuturor partidelor din România și pe cei ai partidelor naționale din Republica Moldova. Este în obiectivul nostru să unim toate aceste forțe sub una comună, pentru alegerile parlamentare de la sfârșitul anului 2018.

Și un alt pas important, după duminică, este înființarea unui centru la Bruxelles, care să lucreze sub forma de think-tank, pentru a reuși la nivel european promovarea ideii: European Center for Romanian Unity. Ne dorim ca ECRU să promoveze în exterior interesul legitim de reîntregire naţională, în completarea eforturilor civice pe care le întreprindem în România şi Republica Moldova în direcţia Reunificării. Acum, la început de drum, le-am urat mult succes și bun venit în complexul amplu care înseamnă astăzi mişcarea pentru reunificare paşnică a celor două maluri de Prut!

„Noul val unionist va mătura granița de la Prut”

Când scriu aceste rânduri, Iașiul, vechea capitală a Moldovei, se pregătește să dea Declarația de Unire cu Republica Moldova, încununând un șir de orașe importante din care amintesc Brașovul, Bucureștiul și Craiova. Felicitări și primarului Chirica și tuturor celorlalți primari (Toma de la Buzău, Boroș de la Bârlad, Baciu din comuna Corbi și mulți, mulți alții) pentru că au venit în apărarea eroilor zilelor noastre, primarii localităților din Republica Moldova, alături de care am pornit tot acest val. Ce vor mai zice acum cei care tot pretindeau că România nu e interesată de Unire și declarațiile satelor sunt doar „simbolice, fără nicio valoare”?!

Toate acestea sunt datorită vouă! Pentru că, împreună, formăm noul val unionist, care, de data asta, va merge până la capăt și va mătura granița de la Prut. Doar loc de parcare și de grătare în zile cu soare va rămâne pe malurile pirpiriului Prut.

Următoarea manifestație stradală va fi sâmbătă, 1 septembrie, ora 12:00 în Piața Marii Adunări Naționale. Trebuie să fim cel puțin de două ori mai mulți decât pe 25 martie. E greu?! DA. Dar noi suntem tari. Foarte tari. Și știm ce avem de făcut, fiecare dintre noi!

Cine nu a auzit în Piață, iată programul zilelor care vin:
„Ne luăm angajamentul ca în Anul Centenarului Marii Uniri să contribuim cu toate eforturile, fiecare dintre noi şi coordonat, la reîntregirea naţională, după cum urmează:

Participăm la consultarea publică din municipiul Chişinău şi votăm PRO Unire între 1-14 aprilie;
Ne adunăm toate colectivele şi localităţile care au declarat Unirea pe 1 iulie, în Capitala Unirii din 1918, Alba Iulia, unde aprindem Flacăra Unirii;
Convocăm Congresul Reîntregirii Neamului la Iaşi, vechea capitală a Moldovei, între 24-26 august;
Continuăm pe 1-2 septembrie Marile Manifestaţii pentru unirea pașnică a poporului nostru;
Dăm de ştire întregii lumi despre voinţa noastră legitimă la Bruxelles, între 24-26 septembrie, printr-o conferinţă internaţională de amploare în Parlamentul European.

Cerem celor două parlamente să primească delegaţii ale Marii Adunări Centenare, iar la şedinţa solemnă din 27 martie 2018, Parlamentul de la Bucureşti să adopte o decizie prin care să se implice pentru Reîntregirea naţională prin mijloacele paşnice ale democraţiei parlamentare şi în limitele Constituţiei României, în conformitate cu normele dreptului internaţional şi a Actul Final de la Helsinki.”
(extras din proclamația Marii Adunări centenare, 25 martie).

Fiecare zi e o luptă pentru Unire în Anul 2018, să ne luptăm și să câștigăm!

UNRIEA FACE PUTEREA, SUNT MÂNDRU DE VOI!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *