Cultură

„Golgota Basarabiei” – „Dosarele comunismului”

Sala cinematografului s-a dovedit a fi prea mică pentru doritorii de a viziona acest film despre crimele comunismului, astfel încât circa 200 de persoane au rămas în afara ei.

Filmul durează 62 de minute. Chiar de la primele secvenţe, te iau fiorii urmărind crimele săvârşite de către comunişti în Basarabia în anii de ocupaţie sovietică. Vocea cutremurătoare de după cadru (filmul e sonorizat de Ion Ungureanu) anunţă cifre impunătoare a zeci de mii de basarabeni împuşcaţi, deportaţi, morţi de foame, schingiuiţi ori chiar spânzuraţi. Parcă nici nu-ţi vine să crezi că în anii de ocupaţie sovietică au fost organizate în mod public execuţii, iar spectatori cu feţe de oameni sălbatici să aplaude frenetic atunci când cetăţenii ale căror vină n-a fost demonstrată erau spânzuraţi… Pe ecran se perindă scene zguduitoare pe care, de exemplu, n-a rezistat să le privească nici scriitorul Andrei Strâmbeanu, al cărui tată a fost împuşcat de sovietici în 1948. Vocea lui Ion Ungureanu e atât de dramatică, încât completează de minune cadrele pe care ţi-e greu să le priveşti. Abia mai târziu aveam să aflăm că, în 1941, şi fratele maestrului a fost împuşcat de sovietici, iar tatăl său a murit de foame în 1947.

Solicitat de TIMPUL, Ion Şiman, directorul Studioului „Moldova-Film”, ne-a spus că această peliculă n-ar fi fost posibil de realizat, dacă n-ar fi fost desecretizate arhivele SIS-ului şi MAI, prin decret prezidenţial, de către preşedintele interimar Mihai Ghimpu. „Golgota Basarabiei”, ne-a spus el, este o continuare a proiectului „Moldova – pagini de istorie”, lansat în 2006, pe parcursul a doi ani fiind produse zece filme („Dacii şi romanii”, „Romanii şi migratorii”, „Ştefan cel Mare – ctitor de ţară” ş.a.). Rolul principal în realizarea acestui film, a afirmat Şiman, aparţine, desigur, lui Ion Chistruga, coregizorului Alina Ciutac, dar şi scenaristului Victor Vasilache, care s-au bucurat de toată susţinerea din partea viceministrului Culturii Gheorghe Postică, a şefilor de direcţie din cadrul ministerului de resort – Dina Ghimpu şi Aliona Strâmbeanu.

Potrivit regizorului Ion Chistruga, „Dosarele comunismului” este primul film din acest ciclu, după care vor urma altele. Apropo, scenariul este realizat de Ion Chistruga şi scriitorul Victor Vasilache. „Am visat demult să facem acest film împreună cu Victor Vasilache, care mi-a fost coleg de clasă. Abia acum, când s-au deschis arhivele, ne-am văzut şi noi visul împlinit!”, a mai declarat el.

La premiera filmului a participat una dintre eroinele acestuia – Ecaterina Garmandir, fostă locuitoare a satului Zahoreni, judeţul Orhei, actualmente domiciliată în Chişinău, care a fost deportată în anii de ocupaţie sovietică. La lansarea acestui film, ea avea să-şi amintească de paginile de groază din viaţa ei, menţionând printre lacrimi: „N-am avut parte nici de copilărie, nici de tinereţe şi nici de bătrâneţe”.
La lansare au mai vorbit preşedintele interimar Mihai Ghimpu, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, viceministrul Culturii Gheorghe Postică, regizorul şi actorul Ion Ungureanu, scriitorul Andrei Strâmbeanu, protoiereul Ioan Ciuntu şi Boris Conunov, al cărui tată, de asemenea, a fost ucis de sovietici. Filmul va fi prezentat zilnic pe parcursul lunii noiembrie, la orele 16.00 şi 18.00. Intrarea e liberă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *