Editorial

Votul tău, deputatul meu

Limbajul dublu este o chestie care marchează în general politicul și politicienii, care de multe ori în spatele unor retorici frumos ambalate, ascund interesele lor meschine. Cam așa stau lucrurile și cu această campanie cu votul uninominal inițiată de Plahotniuc și Partidul Democrat, care în spatele lozincii „Votul tău, deputatul tău”, prevăd de fapt realizarea dezideratului „votul tău, deputatul meu”. Dar pentru înțelegerea acestor scheme, trebuie să dezlegăm două mistere.

Misterul „partidelor-satelit”

Am spus și în alte circumstanțe că unul din meritele incontestabile ale acestui om, dincolo de faptul că l-a băgat pe Filat acolo unde-i este locul, a constat în faptul că a arătat cât de mizeră este clasa noastră politică și cât de lipsită de preț poate fi demnitatea umană. Speculând rivalitățile și orgoliile, PLDM i-a rupt pe rând pe mai toți liderii importanți ai acestui partid, oferindu-le funcții și partide, până l-a desființat cu desăvârșire, preluând pe deasupra și o parte a deputaților peledemiști din actualul parlament. A fracturat în două rânduri Partidul Liberal, odată cu PLR-ul lui Hadârcă, a doua oară cu Partidul Unității Naționale al lui Șalaru, pentru ca în cele din urmă să-l facă pe Ghimpu o unealtă utilă în crearea așa-numitei majorități parlamentare, de la care liderul liberal și anturajul lui au anumite beneficii, dar care cred că degrabă o să le iasă pe ochi. De multitudinea decupărilor realizate de la Partidul Comuniștilor nici nu mai pomenesc, ultima ispravă cu trecerea celor 14 „comuniști” în PD, este chiar ridicolă și lipsită de sens. Ca și atragerea PPEM-ului „simplului prim-ministru” în actuala coaliție de guvernare, care trebuia să lase impresia unei „solidarizări” a forțelor „proeuropene” în fața marelui pericol euroasiatic și al lui Dodon. În toate aceste cazuri, Plahotniuc ne-a arătat care va fi soarta Parlamentului în 2018 ales prin vot uninominal.

Confruntat cu lipsa de popularitate catastrofală, reflectată în sondajele de opinie, care ne arată că PD nu va trece pragul electoral, liderul „democrat” și anturajul său au decis să mute centrul de greutate al bătăliilor parlamentare în teritoriu, acolo unde are mai multe avantaje pentru a prelua controlul asupra viitorului parlament. Înainte de a enumera aceste avantaje, mai trebuie să menționez că orice inițiativă care vine de la acest om și partidul pe care îl conduce, n-are nimic în comun cu interesul cetățeanului sau bunăstarea țării. Dacă ar fi avut acest interes, pârghiile de putere pe care le-a avut la dispoziție până acum i-ar fi permis acest lucru. Din 2015 practic existau condițiile ca această majoritate să convingă cetățenii că lucrurile pot fi schimbate în bine, doar că în mentalul lor mafiot, aceste preocupări sunt secundare, primordiale fiind controlul puterii și exploatarea acesteia în propriile interese. Prin urmare, cu votul uninominal sau fără, toate argumentele invocate în justificarea acestei decizii sunt povești de adormit copiii.

PD-ul este avantajat de schimbarea sistemului de vot prin însăși ipostaza de a fi partid aflat la guvernare, care deține mai multe instituții și ministere, capabile să influențeze procesul de vot în teritoriu. În al doilea rând, în urma alegerilor locale din 2015, PD în coaliție cu PPEM și PL au preluat o mulțime de șefii asupra raioanelor, urmată de o campanie masivă de intimidare, șantaj și corupție, care a adus în rândurile pediștilor o mulțime de primari de prin sate și orașe. În această bătălie de teren, la „baionetă”, acești oameni își vor face treaba în folosul „oligarhului”.

În al treilea rând, pentru confruntarea din cele 101 circumscripții electorale, Plahotniuc și PD vor fi ajutați de puzderia de „partide-satelit” pe care le are la îndemână. Ca să înțelegem, la ora actuală în R. Moldova există trei poli de putere: Plahotniuc și majoritatea lui de guvernare; Dodon cu socialiștii; Maia Sandu cu PAS și Andrei Năstase cu PPDA, care nu au altă șansă decât să fie solidari și să meargă împreună în aceste alegeri. Pentru mulți Plahotniuc și Dodon sunt una și aceiași, dar eu cred că în această campanie electorală interesele lor sunt divergente. Dodon este sătul de Plahotniuc și de controlul său, la fel ca și majoritatea moldovenilor. Ar prefera să câștige aceste alegeri și să se înscăuneze în Parlament pentru a putea prelua controlul definitiv asupra țării, iar prin asta să scape de căpcăun. Spre deosebire de Plahotniuc care nu este primit nicăieri, Dodon se vede liber cu Putin și are un electorat „beton”. Șansa lui Plahotniuc de a învinge în această luptă este de a avea suport masiv general printre moldovenii proeuropeni și susținerea deschisă a Occidentului. Ambele îi lipsesc cu desăvârșire, iar istoria arată că fără susținerea populară un regim nu poate rezista prea mult. Acțiunile lui Plahotniuc cu votul uninominal, mai ales stipulația privind restricționarea votului „transnistrean”, arată că acesta nu are de gând să dea lui Dodon șansa de a-l folosi. A permis în alegerile prezidențiale, pentru că avea interes ca Dodon să câștige în favoarea Maiei Sandu și pentru a părea în ochii occidentalilor salvarea parcursului european. Mai mult decât atât, din acțiunile antisocialiste ale „moșului senil”, putem conchide că Voronin va fi folosit în aceste alegeri ca partid-satelit al guvernării, fie prin faptul că va avea propriii deputați în Parlament pe care-i va „livra” lui Plahotniuc mai târziu, așa cum s-a întâmplat și cu cei 14 deputați, fie că va deveni un aliat comod în cadrul Parlamentului pentru a-l stopa pe Dodon.

Pe de altă parte, Plahotniuc dispune de o paletă largă de partide de buzunar „proeuropene” pe care le va folosi împotriva Maiei Sandu și a lui Andrei Năstase. PL și PPEM își vor juca probabil propria carte în aceste alegeri, doar că rezultatul final va fi încercarea de a combate candidații PAS-PPDA, iar în cazul în care vor obține deputați, vor fi preluați cu ușurință de PD, fie ca aliați politici pentru „salvarea integrării europene”, fie cumpărați la bucată sau la pachet de Plahotniuc. Aparentă încurcătură cu proaspetele partide ale lui Șalaru și Voința Poporului, apărute parcă dintr-o „supărare” a lui Șalaru față de Ghimpu, iar a lui Urâtu și campaniei față de Năstase și PPDA. Realitatea politică moldovenească arată însă că din „supărări” nu ies partide. S-a mai supărat și Godea pe Filat și Hadârcă pe Ghimpu, iar ce a iești, am văzut. Ce intenții declarate n-ar avea acești oameni, dar în condițiile actuale, ale confruntării între Dodon, Plahotniuc și Sandu-Năstase, apariția acestor partide devin creații ale lui Plahotniuc împotriva PAS-PPDA. Explic de ce. În primul rând, oamenii care s-au dus din sinceritate și bune intenții în aceste formațiuni trebuie să știe că vor fi folosiți în alte interese, de care știu doar liderii de partid. Am trecut și eu prin asta cu Leancă și PPEM. Cu partidul lui Șalaru, avem deja patru partide unioniste din R. Moldova, dacă punem aici PNL-ul lui Pavlicenco, PL-ul lui Ghimpu și Dreapta Anei Guțu, iar carisma românească și unionistă a lui Șalaru a apus demult, beștelită prin scandalurile de corupție prin care a fost tăvălit ca ministru.

Prin urmare, n-avem nevoie de salvarea românismului și unionismului, ci de consolidarea unor lideri care deja sunt pe această pantă, iar pentru cei care au uitat amintesc, că Maia Sandu, româncă declarată prin convingere și cetățenie, a înregistrat cel mai mare scor electoral și politic înregistrat vreodată de un unionist. Dincolo de cârdășia Plahotniuc-Șalaru, vreau să atenționez acest partid și membrii săi, să nu încerce să se declare mai „români ca alți români” și să arunce cu pietre în toți cei care nu-l vor susține, pentru că impresia generală este că acest partid a apărut pentru a rupe voturi de la Maia Sandu, care a preluat tot electoratul PL, la care râvnea Șalaru. Acest partid tot urmează să devină un eventual partener de „coaliție majoritară proeuropeană” în cazul în care va intra în Parlament, pentru a contracara eventualitatea situației ca PD și Plahotniuc să se pomenească în Parlament cu două alternative: Dodon și socialiștii sau Maia Sandu și Andrei Năstase.
Tot în același context al traseului politic se înscrie și ideea „supăraților” de la Voința Poporului, a căror misiune este să ponegrească Platforma, scoțând în campanie toate gunoaiele din casă și să compromită această formațiune politică. E și normal, să o facă și alții, că Plahotniuc s-a săturat deja să facă acest lucru singur, să o mai spună și Voința Poporului.

Misterul votului uninominal

Ca atare, votul uninominal, într-o democrație stabilă și eficientă, este cea mai viabilă și mai adevărată expresie a voinței populare, care își poate alege astfel direct reprezentanții puterii pentru a le delega principiile reprezentativității și a-i putea responsabiliza. Din votul uninominal s-a născut independența noastră politică, alegerile pentru Congresul Poporului din URSS (martie 1989) și cele pentru Sovietul Suprem al RSSM (martie-februarie 1990), care a devenit curând primul Parlament al R. Moldova, fiind o confruntare pe principii uninominale a membrilor mișcării noastre pentru renașterea națională și nomenclatura de partid comunistă. Aceste alegeri au oferit posibilitatea unei legitimizări a liderilor Frontului Popular ca o alternativă elitelor comuniste și să domine lucrările primului legislativ, pregătind contextul suveranității și independenței.

Dar altele erau timpurile. Atunci aveam o societate cu două opțiuni clare de vot: comunism sau anticomunism. Acum avem o pulverizare a spectrului de opțiuni, iar unii care atunci erau de „partea bună a baricadei”, acum stau de partea necuratului. Atunci aveam satele noastre pline de oameni care au susținut schimbarea, cu un nivel de cultură politică și națională net superior, astăzi avem sate răvășite de exodul masiv al populației, care se zbat într-o sărăcie cumplită, convenabilă bandiților de la guvernare. Atunci aveam o elită politică națională, alcătuită din personalități marcante ale culturii și intelectualității, în care populația a avut o încredere nemărginită și căreia i-a dat toată susținerea. Acum cei 25 de ani de independență au omorât orice încredere în clasa politică, iar preferințele față de partide s-au compromis în așa mod, încât fac orice mobilizare politică extrem de complicată.

Acele alegeri totuși, ne pot învăța ceva și anume că atunci când există o solidaritate a tuturor forțelor sănătoase în R. Moldova, o concentrare a tuturor liderilor cu autoritate și integritate, nici măcar atotputernicele PCUS și KGB n-au putut frânge voința noastră de a fi liberi și independenți. Ce să mai vorbim de o gașcă de prefăcuți din actuala guvernare, care sunt preocupați doar de interesul personal al jafului. Aceste alegeri urmează și trebuie să fie un moment în care coalizarea forțelor democratice și europene ar crea contextul ca votul tău să nu devină al lui Plahotniuc, ci al cetățenilor acestei țări, adică al nostru.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *