Actualitate

Veste bună pentru copiii bolnavi de diabet zaharat. 60 de minori vor beneficia de tratament medical gratuit

Pe parcursul celor 18 zile de tratament copiii sunt asigurați cu insulină, glucometre și teste, fiind asistați de către patru medici endocrinologi și pediatri din instituțiile medicale republicane. De asemenea, vor beneficia de un program de instruire „Școala pacienților cu diabet zaharat”, în cadrul căruia vor fi informați despre controlul diabetului și modalitatea de alegere a alimentelor corecte, în funcție de maladia de care suferă.

Diabetul zaharat este una dintre cele mai răspândite boli netransmisibile cronice și cea mai frecventă boală endocrină a secolului. În acest sens, începând cu anul 2016, în perioada 22 iulie – 8 august, în Centrul de reabilitarea „Sergheevca” este organizată reabilitarea copiilor cu diabet zaharat din toată țara. În anul 2016 au fost au mers la reabilitare 38 de copii, inclusiv trei copii împreună cu mamele, iar în 2017 alți 106 copii, dintre care 28 însoțiți de mame.

Centrul de reabilitare pentru copii „Sergheevca” Ucraina, este unul din centrele de reabilitare pentru copii, subordonate Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în scopul fortificării sănătății copiilor ce suferă cu diverse afecțiuni cronice, iar anual sunt tratați cca 3500 copii cu diverse afecțiuni cronice.

Sursa: ipn.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *