Președintele Ucrainei a afirmat într-un discurs că în 1918 România ar fi ocupat Bucovina de nord, care ar fi fost parte din Ucraina la acel moment (de aici). Problema este că pe atunci Ucraina nu prea exista ca stat, iar Bucovina nu a făcut niciodată parte din Ucraina (la fel ca și Basarabia) astfel că ar fi fost destul de greu ca România să ia teritorii de la o țară ce nu exista și care oricum nu avea nici un fel de justificare istorică sau juridică asupra acelor teritorii.
Discursul lui Volodimir Zelenski este în afara logicii și cronologiei istorice. Omul a vrut să marcheze data de 22 ianuarie 1919 când Republica Ucrainei de Vest (fostele teritorii habsburgice) s-a unit cu Republica Populară Ucraineană (fostele teritorii țariste). Din punctul de vedere al politicii actuale discursul lui Zelenski are sens: vrea să dea un semnal pentru reunificarea Ucrainei cu teritoriile aflate sub controlul separatiștilor ruși de la Harkov și Lugansk. În același timp atrage atenția asupra pericolelor care pândesc Ucraina de prin toate părțile. Dar să revenim la istorie.
Din 1917 până în 1921 teritoriul Ucrainei de azi s-a aflat într-o permanentă stare de război civil, cu o scurtă întrerupere în timpul ocupației Puterilor Centrale (februarie-noiembrie 1918). Prima formă statală ucraineană a fost proclamată la Kiev pe 10 iunie 1917: Republica Populară Ucraineană, ca subiect federativ în cadrul Rusiei. Kievul a emis atunci pretenții asupra Basarabiei, ceea ce a grăbit formarea de structuri politice la Chișinău. După lovitura de stat bolșevică de la Sankt Petersburg, Kievul a vrut să se desprindă de Rusia și bolșevicii au proclamat pe 25 decembrie 1917 la Harkov Republica Sovietică Ucraineană. Și a început războiul civil, pe lângă trupele regulate ale Kievului și bolșevicilor au intrat în luptă și tot felul de hatmani care își schimbau destul de des fidelitatea. În februarie 1918 Germania și Austro-Ungaria au ocupat cam tot ce înseamnă Ucraina și i-au făcut pe bolșevici să accepte Pacea de la Brest-Litovsk. În noiembrie 1918, după ce Puterile Centrale au pierdut războiul pe frontul de vest, bolșevicii au intrat în forță în Ucraina, unde nu era clar cine deține controlul: trupele germane care încă se găseau acolo, sau structurile locale ucrainene.
Pe 1 noiembrie 1918 ucrainenii din provinciile habsburgice au proclamat Republica Ucrainei de Vest care la 22 ianuarie 1919 s-a unit cu ce mai rămăsese din Republica Populară Ucraineană. Unirea a fost mai mult formală, pe 2 februarie 1919 Kievul a fost ocupat de trupele sovietice și restul Ucrainei a intrat sub control sovietic.
Ca și în cazul Basarabiei în 1917, românii din Bucovina au refuzat să accepte încorporarea provinciei în Republica Ucrainei de Vest și au cerut sprijinul României, trupele române au intrat în Bucovina la 11 noiembrie. Pe 28 noiembrie 1918 Congresul General al Bucovinei de la Cernăuți a votat unirea provinciei cu România. Ideea este că intrarea trupelor române în Bucovina și unirea cu România – noiembrie 1918 – s-au petrecut înainte de 22 ianuarie 1919 când s-a produs ceea ce președintele Zelenski consideră actul fondator al Ucrainei de azi. Oricum, nici una din structurile statele active în Ucraina în anii 1917-1921 nu a beneficiat de recunoaștere internațională.
SURSA: https://historice.ro/ucraina-in-1918-si-de-ce-nu-a-luat-romania-bucovina-de-la-ucraineni/
|
În majoritatea cazurilor, atunci când femeile îşi propun să slăbească, încep să apară şi rezultatele. Totuşi, când luăm o astfel de decizie, trebuie să stabilim anumite obiective, dar şi să ţinem cont de anumite realităţi.
( ) Citeşte tot articolulAm arătat în numărul precedent că româna, la fel ca celelalte limbi romanice, a moștenit din latină aproximativ 2000 de cuvinte-bază. Dacă ținem seama de felul cum s-au transmis aceste cuvinte diverselor limbi romanice, constatăm că aproximativ 500, adică o pătrime, au...
( ) Citeşte tot articolulA fost reținut pentru „dezmembrarea teritorială intenţionată a R. Moldova”, însă o lună mai târziu a fost eliberat, iar cele peste 30 de volume din dosarul penal intentat pe numele său și-au pierdut urma. Chiar și așa, spun cei care l-au arestat și l-au anchetat...
( ) Citeşte tot articolulLiderul grupului parlamentar Pro-Moldova, Andrian Candu, a dezvăluit în studioul Jurnal TV că Igor Dodon a fost cel care în 2005 i-a făcut cunoștință cu Vladimir Plahotniuc.
( ) Citeşte tot articolulLiderul socialiștilor Igor Dodon, care deține o colecție de accesorii de sute de mii de lei, de curând a fost observat că poartă un nou ceas de mână, estimat la aproximativ 1 500 de euro.
( ) Citeşte tot articolulOdată cu intrarea lui Marte în Gemeni, până spre sfârşitul lunii aprilie vom avea ocazii multiple să exersăm acţiunile inteligente, să ne punem în mişcare isteţimea, perspicacitatea şi curiozitatea.
( ) Citeşte tot articolulSfantul Conon a trait pe vremea Sfintilor Apostoli. S-a nascut in Isauria. Cei de aici au primit credinta in Hristos de la Sfantul Apostol Pavel. Parintii sai, Nestor si Nadia, l-au casatorit fara voia sa. Inainte de a se casatori, i s-a aratat Sfantul Arhanghel Mihail, in chip de barbat...
( ) Citeşte tot articolulUnele produse nocive de oxidare parţială a hranei cu scop energetic sunt radicalii liberi, echivalenţii smogului în organism. Radicalii liberi generaţi în interiorul organismului dăunează la fel ca şi cei declanşaţi de mediul poluat membranei celulare.
( ) Citeşte tot articolulZece persoane au murit, iar altele au fost rănite în urma prăbuşirii unui elicopter militar în estul Turciei, anunţă Ministerul Apărării de la Ankara, conform cotidianului Hurriyet, citat de Mediafax.
( ) Citeşte tot articolulCeaiul verde este recomandat în curele de slăbire, însă pe lângă rolul sau dietetic, această licoare previne o serie de alte afecţiuni sau ameliorează dureri nebănuite. Îţi spunem câteva lucruri pe care experţii în medicină naturistă nu ţi le-au...
( ) Citeşte tot articolulPrimele doze de vaccin Pfizer ar urma să ajungă în Republica Moldova în a doua jumătate a lunii martie, prin programul Covax al ONU, a anunţat preşedinta Maia Sandu, după o discuţie cu directorul regional al acestei companii, Sinan Atlig, transmite Agerpres.ro.
( ) Citeşte tot articolulFiecare al doilea fumător care încearcă să renunțe la țigări se întoarce la vechiul obicei după o săptămână sau chiar mai puțin. Cel mai des fumătorii susțin că nu pot renunța la acest viciu din cauza lipsei de voință. Potrivit The Sun, 52 procente susțin că...
( ) Citeşte tot articolul