Social

Tot mai multe produse autohtone ajung în diasporă. Cazul brandului Hermina

Sergiu Malai, un tânăr antreprenor din țară, după ce a absolvit o universitate din România și a mai acumulat experiență, s-a hotărât să revină acasă. Acum nouă ani, de când a revenit acasă, este convins că în Moldova poți dezvolta o afacere, iar situația pe plan economic și social se va îmbunătăți dacă se vor depune eforturi. Cu experiența acumulată în România, a revenit în țară și a lansat o producție de la zero la Hâncești. A creat o echipă de 80-90 de persoane care confecționau articole din tricotaje pentru companii străine de haine.

Ulterior, a hotărât să lanseze propria afacere în acest domeniu, iar acum doi ani și jumătate, la Chișinău a pus baza brandului Hermina, care astăzi este cunoscut pentru ținutele care țin cald în timpul sezonului rece, și nu doar. Astfel, moldovenii se bucură de plăpumi, rochii, cardigane și alte articole pentru femei și bărbați: căciuli, pulovere și fulare.

În timpul vizitei, la secția de producere în Chișinău, am surprins 28 de femei care confecționau viitoarele articole vestimentare purtate atât de clienții din țară, cât și cei de peste hotare. O parte dintre femeile care au lucrat inițial la fabrica de la Hâncești, au ales să îl urmeze pe Sergiu la Chișinău. Unele dintre ele fac naveta, altele fie s-au mutat cu traiul în Capitală, fie trăiesc cu chirie. Alte angajate ale întreprinderii fac naveta de la Anenii Noi la Chișinău.

Olesea Zgardan este una dintre angajatele care lucrează în cadrul companiei de la început. Acum este director de producere. Ea răspunde de calitatea și de lansarea modelului în producție și în toate etapele până ajunge la produsul final. „Cea mai responsabilă etapă este punerea în circulație a produsului. Este necesar să se țină cont de toate detaliile, să nu fie scăpat ceva. La fel de important pentru noi și pentru clienții noștri este și calitatea produsului”, spune directorul de producere.

Despre felul cum vor arăta viitoarele ținute lansate pentru brandul Hermina, se hotărăște în cadrul echipei. „Noi hotărâm ce lansări să facem având în vedere unele tendințe. Mai ținem cont de feedbackurile care vin de la clienții noștri din anii precedenți, în dependență de tendințe. Noi împreună luăm decizii. Managementul întreprinderii suntem eu, Olesea, Cătălina Jurat, care ne ajută cu promovarea, și Andrei, care se ocupă de vânzări”, spune Sergiu Malai.

Este important să menționăm că brandul Hermina nu tricotează articolele, ci doar le confecționează. Materia primă ajunge la secția de producere în panouri (bucăți de stofă, deja tricotate). Acestea, inițial sunt tricotate la alte întreprinderi. „Cel care îi dă originea produsului, este cel care îi face confecția. Asta e partea mai complexă unde sunt implicate mai multe persoane. Acesta este felul după cum funcționează întreprinderea noastră”, spune antreprenorul de 33 de ani.

Afacerea sa produce articole vestimentare atât pentru brandul local Hermina, cât și pentru unele branduri de peste hotare. Pentru export a creat multă producție anul trecut pentru Zara (Spania), Massimo Dutti, Armani, Interfashion, Diesel, Glenfield Russia. Acum întreprinderea produce pentru Stefanel (Italia). „Afacerea nu se bazează doar pe producția locală, sau doar pe export. Este un proces combinat. Dacă am fi numai pentru export, ne-ar fi greu, dacă am fi numai pentru intern, e la fel. De aceasta noi le combinăm. Dar scopul nostru este să dezvoltăm cât mai mult produsul propriu”, afirmă producătorul.

„Noi vrem să oferim un produs cât mai bun”

Sergiu a recunoscut modest că încă nu a cucerit piața locală cu produsele confecționate, însă statistica companiei arată altceva. Potrivit acesteia, succesele companiei sunt în creștere. „Avem feedbackuri pozitive de la clienții noștri, iar aceasta este cel mai important pentru noi.

Pe piața internă ne străduim să mergem pe un preț corect. Produsele noastre nu au prețuri exagerate. Când lansăm un produs, ne străduim să îl prezentăm într-o cantitate mare. Nu facem produse individuale, putem face un model în 600-700 de bucăți. Astfel, noi încercăm să obținem prețuri bune de producție, pentru ca în final, prețul de raft să fie unul atractiv pentru consumatorul din Republica Moldova. Așa este politica noastră. Noi vrem să oferim un produs cât mai bun. Și încercăm să fim foarte atenți la cerințele clientului”, a spus producătorul.
„Am lucrat inițial doar pentru piața externă, iar pe cea internă ne-am orientat mai târziu. Am pornit de la faptul că produsul nostru pleca în extern și venea înapoi în rețelele de magazine. Am zis, de ce nu am încerca să producem pentru piața internă de două ori mai ieftin, aceeași calitate cu o marcă locală. De la asta a pornit ceea ce astăzi reprezintă brandul Hermina”, a spus Sergiu.

Potrivit antreprenorului, migrația are o contribuție foarte mare la faptul că găsim greu forțe de muncă. „Noi încercăm să facem condiții atractive pentru ca persoanele să vină la noi. Nu pot spune că avem probleme grave în ceea ce privește recrutarea și găsirea angajaților. Însă, generațiile care vin acum să lucreze sunt niște generații educate după anii ’90. La noi cultura muncii lasă mult de dorit”, reiterează tânărul antreprenor.

Produsele preferate de clienți

Cele mai întrebate produse de clienți ale brandului sunt cele pentru dame. „Sunt produse care rămân în topul preferințelor clienților. Avem produse care au devenit deodată îndrăgite de femei. În mare parte, acele articole care prind la public, sunt repetate. Avem unele modele care se vând bine, care sunt practice, iar noi punem foarte mult accentul pe calitatea firului”, a spus Sergiu.
Cătălina Jurat, responsabilă pe promovarea brandului, spune că de curând au început să aibă foarte multe comenzi la nivel internațional, și în mare parte de la diaspora noastră. „Foarte mulți moldoveni care se află peste hotare cu mare drag vor să cumpere produsele făcute în Moldova. Foarte mulți ne scriu că vor să facă un cadou pentru cei care trăiesc peste hotare. Am avut multe solicitări de sărbători, când cei de peste hotare voiau să facă cadouri mai speciale pentru cei de acasă, iar noi cu mare drag am oferit aceste produse prin livrări”, susține tânăra.
„Am rămas surprinși că am livrat diverse produse în Canada, SUA, Europa de Vest. Vrem să îi mulțumim Natei Albot pentru că ne-a promovat produsele. Astfel, am avut multe comenzi în diasporă. Îi suntem recunoscători pentru ca produsul să fie cunoscut de ai noștri care sunt departe de casă”, conchide antreprenorul.

Hermina nu este doar produsul pe care îl cumpără oamenii

„Chiar dacă nu este ceva fizic, Hermina este mai mult emoțional. E foarte important și Sergiu pune foarte mult accent pe asta. Atmosfera în care se creează produsele. Important este ca oamenii să se simtă prietenoși, să fie condiții de lucru, mulțumiți, satisfăcuți. Acesta este un aspect important când se creează acest produs. Mulți ne spun, când iau un produs Hermina, că simt, totodată, și atitudinea celor ce îl confecționează”, a menționat Cătălina.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *