O facem mereu, în fiecare clipă a vieţii: catalogăm lucrurile ca fiind bune-rele, plăcute-neplăcute, frumoase-urâte şi lista continuă până la infinit.
Se ştie însă că totul are o natură duală, aşa cum nu există frumos fără urât, aşa nu există nici bine fără rău. Binele e o noţiune abstractă a minţii noastre. Mereu aud în jurul meu „asta este bine” sau „asta nu este bine”. Stau şi mă gândesc: în funcţie de ce se fac clasificările acestea, aceste tipare ale minţii? Singurul care se apropie de adevăr este sufletul-inima… simţi când „ceva este bine”.
Doar când sufletul este într-o linişte deplină poate discerne cu exactitate binele de rău. Totuşi, când omul şi-a găsit liniştea nu-l mai poate deranja nimic exterior, prin urmare, nu mai cataloghează în termenii minţii sale şi astfel nu mai vede separare între „bine” şi „rău”, aceste două noţiuni abstracte, opuse ca însemnătate, inexistente una fără alta.
Cu cât filtrăm mai puţin cu ajutorul minţii şi o facem mai mult prin intermediul sufletului, cu atât aceste noţiuni pur mentale se dizolvă, îşi pierd forma, nu-şi mai au rostul. „Binele” este reprezentat de lucruri înălţătoare, pline de compasiune şi iubire. „Răul”, pe de altă parte, este perceput drept suferinţă, frică, ură. Ambele sunt extreme, dar între ele ce mai există? Mai puţin bine sau mai puţin rău? Nu, extremele acestea nu există nici ele, sunt limitări ale minţii. Acest rău pe care îl experimentezi în această viaţă este un dar divin pentru tine.
Priveşti totul cum îţi convine, pe perioade scurte de timp, de regulă cât ţine o anumită fericire/problemă. Dacă îţi măreşti viziunea, ai să observi treptat că nimic nu a fost rău niciodată în viaţa ta. Fiecare moment din viaţa ta a fost un dar divin de nepreţuit. Fiecare gură de aer pe care ai luat-o, fiecare gând, fiecare sentiment a fost un dar ceresc. Abia când începi să vezi totul ca un întreg, abia când nu mai filtrezi, nu mai judeci ceva ca fiind bine sau rău, abia atunci poţi vedea viaţa aşa cum este: ca o minune.
Dualitatea lucrurilor este o lege a universului. Binele şi răul, întunericul şi lumina sunt doar feţele aceluiaşi diamant. Contează doar unghiul din care îl priveşti, intensitatea luminii care se reflectă şi cât de mult îţi place să priveşti, câtă atenţie acorzi. Astfel, cum fiecare om vede altceva la un diamant, dar totuşi toţi văd acelaşi lucru, aşa şi aceşti doi termeni abstracţi, până la urmă – binele şi răul – sunt doar sclipirile, respectiv umbrele pe care le face acelaşi întreg. Cum mai poţi vedea acea sclipire orbitoare, parcă de pe altă lume a diamantului, dacă nu îi poţi vedea şi umbra?
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
