Actualitate

Sursele extremismului românesc: Ministerul de Interne şi abandonarea siguranţei publice

Este adevărat că mesajul de mai sus a fost unul implicit, dar asta nu înseamnă că a fost mai puţin clar. Principala preocupare a Ministerului de Interne în cazul de la Caracal de exemplu a fost lansarea de comunicate mincinoase în primele ore, pasarea vinei asupra oricui altcuiva în săptămânile ce au urmat şi în sfârşit muşamalizarea cazului astfel încât să se aşterne o binecuvântată uitare asupra lui şi nimeni să nu fie deranjat. Dacă am fi avut un stat funcţional cazul de la Caracal ar fi fost semnalul pentru o reformă profundă a sistemului de ordine publică, ar fi dispărut detaşamente întregi de şefi, s-ar fi elaborat proceduri adaptate la zilele noastre şi s-ar fi schimbat programele de predare din şcolile Ministerului de Interne. Actualul stat român a considerat că nu este un motiv de panică faptul că o victimă a fost ucisă, tranşată şi incinerată după ce a apucat să sune la 112 şi poliţiştii unui întreg oraş au avut ca principală activitate aranjarea brăcinarilor. Panica a fost ca nu cumva să se schimbe ceva, dar cum s-a reuşit muşamalizarea problemei şi poporul a uitat deja nu mai este un pericol cazul de la Caracal. Nu mai este un pericol pentru şefimea înţepenită în scaune din Ministerul de Interne, altfel o repetare a scenariului de la Caracal este extrem de posibilă în continuare.

În cazul de la Oneşti lucrurile sunt şi mai simple: poliţiştii au fost de faţă la comiterea crimei şi vreme de 7-8 ore nu au fost în stare să o împiedice. Crima de la Oneşti ar trebui să devină caz de studiu în şcolile de poliţie din întreaga lume, practic acolo a fost bifată întreaga listă de tâmpenii şi erori posibile. De data asta Ministerul de Interne nici nu s-a mai ostenit să mintă în comunicate de presă, au aiurit-o cu nişte vorbe aruncate din mers şi s-a făcut din nou o mare linişte. La fel ca în cazul de la Caracal şi crima de la Oneşti ar fi trebuit să constituie un cutremur major în sistemul de ordine publică din România. Nu poţi să te numeşti stat funcţional când poliţiştii sunt martori impasibili la comiterea unui dublu omor şi nu mişti un deget pentru a schimba ceva într-un sistem care în mod evident nici pe departe nu îşi poate îndeplini misiunile pe care şi le-a asumat.

După cazurile de la Caracal şi Oneşti nimic nu s-a schimbat în Ministerul de Interne, toate merg ca mai înainte, netulburate şi nimeni nu este îngrijorat că astfel de catastrofe s-ar putea repeta. Mesajul implicit este cât se poate de clar pentru cetăţenii României: fraţilor, asta este, noi nu putem mai mult decât să dăm amenzi pitulaţi prin boscheţi. Nici nu ştim dacă ne pare rău sau nu, dar nu avem de gând să schimbăm nimic. Aşa că vedeţi cum vă descurcaţi singuri: vă organizaţi în caraule de cartier, vă faceţi rost de arme, treaba voastră, pe noi nu ne interesează foarte tare asigurarea ordinii şi siguranţei publice. Nu ştim, nu putem şi de principiu nici nu ne interesează foarte tare. În esenţă acesta este mesajul implicit al Ministerului de Interne după cazurile de la Caracal şi Oneşti.

Şi vedem o altă faţă hâdă a defecţiunilor sistemice. Mass-media este la fel de grăbită să preia minciunile pe cât de rapid le lansează Ministerul de Interne în încercarea a oferi nişte minime explicaţii înainte de muşamalizarea belelelor. Parlamentarii moţăie cu îndârjire, nu se deranjează să mimeze măcar înfiinţarea unei comisii de anchetă care să pretindă că analizează activitatea Ministerului de Interne în cele mai recente catastrofe. Nici nu mai contează cine este ministru de interne, până la urmă este doar o voce de fundal care promite siguranţă şi încredere în timp ce ne uităm la imaginile de la Oneşti.

Sistemul feudal din Ministerul de Interne este în esenţă o sursă de extremism pentru societatea românească. Statul român actual pierde treptat controlul asupra caracteristicii esenţiale a oricărui stat: monopolul asupra exercitării legale şi legitime a violenţei. Fascinant este că nimeni nu pare îngrijorat de asta.
 
sursa

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


George Damian

George Damian este ziarist din anul 2001. A scris sau încă scrie pentru ZIUA, Deutsche Welle, Puterea, Magazin Istoric, Historia, Times New Roman, Timpul - Chișinău, Adevărul și moldNova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *