CSI / Rusia

Soros: Regimul lui Putin va da faliment în 2017

Potrivit finanţatorului, popularitatea actuală a lui Vladimir Putin din Rusia se bazează pe aşa-zisul contract social, potrivit căruia şeful statului ar trebui să asigure stabilitatea financiară şi o creştere (deşi lentă) a nivelului de trăi.

„Din cauza sancţiunilor occidentale, combinate cu scăderea accentuată a preţurilor la petrol, autorităţile ruse nu sunt în măsură să respecte niciuna dintre aceste promisiuni. Deficitul bugetar al Rusiei reprezintă 7% din PIB, iar pentru că inflaţia să nu scape de sub control, guvernul va trebui să-l reducă la 3%. Acestea şi alte evenimente vor avea un impact negativ asupra calităţii vieţii şi opiniei alegătorilor în preajma alegerilor parlamentare din toamna„ menţionează Soros.

Potrivit miliardarului american, singurul lucru care ar putea să-l scape pe Putin ar fi colapsul Uniunii Europene, care va duce la anularea cel puţin a o parte din sancţiunile impuse. „Mai mult decât atât, Putin va fi în măsură să obţină beneficii economice semnificative din divizarea Europei şi să profite de legăturile sale, cultivate cu grijă, cu partidele anti-europene”, a spus Soros.

El spune că dorinţa lui Putin de a împinge UE în prăpastie explică politica actuală a Rusiei în Siria, acţiunile militare sporind fluxul de refugiaţi în Europa. Soros consideră că invazia migranţilor ar putea distruge UE, forţată acum să se ocupe de cinci sau şase crize concomitent, şi că Putin, fiind „un tactician genial”, nu putea să nu profite de oportunitatea de a accelera dezintegrarea Uniunii Europene.

Actualii lideri ai ţărilor UE fac „o greşeală teribilă”, crezând că Putin este un potenţial aliat în lupta împotriva „Statului Islamic” (ISIS). Ameninţarea ISIS este considerată exagerată de către Sosor, în timp ce Rusia este rivalul UE în „cursa pentru supravieţuiere”.

„Rusia lui Putin şi UE sunt într-o cursă contra cronometru: întrebarea este – care dintre ele se va prăbuşi prima… Cu ameninţarea reprezentată de Rusia lui Putin este dificil să lupţi. Incapacitatea de a vedea această ameninţare face sarcina şi mai dificilă”- a scris Soros.

Potrivit Băncii Centrale a Rusiei, Moscova va trebui să plătească în 2017 datorii externe în valoare de peste 60 de miliarde $. 

sursa: paginaderusia.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *