Politică

RUSKII MIR: Navalnîi afirmă că este torturat în detenţie prin privare de somn, este trezit de 8 ori pe noapte de gardieni

Gardienii "mă privează de somn, este vorba de facto despre un recurs la tortură prin privare de somn", scrie el, explicând că este trezit "de opt ori pe noapte" de angajaţii din penitenciarul rus în care este deţinut.

Într-o altă cerere oficială trimisă administraţiei penitenciare şi parchetului general, Aleksei Navalnîi, care a suferit o tentativă de otrăvire în august anul trecut cu un agent neurotoxic, cere să primească îngrijiri medicale, în contextul în care susţinătorii săi afirmă că starea sa de sănătate se degradează.

Avocata sa, Olga Mihailova, a declarat astfel joi că opozantul suferă de "dureri puternice" la spate şi la piciorul drept, afirmând că se teme pentru "viaţa şi sănătatea clientului ei".

"Pentru mine starea sa de sănătate este bineînţeles problematică", a declarat pe canalul rus de opoziţie Dojd Olga Mihailova, care s-a întâlnit în cele din urmă joi cu opozantul în colonia penitenciară după ce nu a reuşit să-l vadă în ajun.

Ea a adăugat că Aleksei Navalnîi a fost dus miercuri seară într-un "spital public", unde a putut efectua un RMN, însă nu i s-a transmis vreun diagnostic.

Olga Mihailova a subliniat că încearcă "de patru săptămâni" să-i transmită "medicamente normale" clientului său şi să obţină acordul pentru examinarea lui de către un alt medic decât cel al închisorii.

Potrivit ei, el nu primeşte acum decât antiinflamatorii şi creme.

Soţia lui Aleksei, Iulia Navalnîia, a cerut şi ea joi ca soţul ei să fie eliberat imediat pentru a fi tratat de doctori în care are încredere. Într-o postare pe Instagram, ea a descris ceea ce se întâmplă cu soţul ei drept drept o răzbunare personală pentru activităţile sale de opozant şi a cerut ca aceasta să se încheie, relatează Reuters.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *