CSI / Rusia

Rusia – Un adept al ”Martorilor lui Iehova” condamnat la 6 ani de închisoare pentru extremism

Iuri Saveliev (66 de ani) a fost condamnat de o instanţă din Novosibirsk (oraş situat la 2.800 kilometri est de Moscova), a declarat avocatul său, Vitali Svinţov. Acesta a anunţat că va contesta decizia.

”A-l condamna pe Iuri, un creştin paşnic în vârstă de 66 de ani, la şase ani de închisoare este evident absurd”, a afirmat Jarrod Lopes, un purtător de cuvânt din SUA al grupării religioase.

”De asemenea, condamnarea sfidează normele internaţionale privind drepturile omului şi acesta este motivul pentru care Uniunea Europeană, Marea Britanie, SUA şi ONU i-au cerut în mod repetat Rusiei să pună capăt persecuţiei sistematice a ‘Martorilor lui Iehova’ ”, a adăugat Lopes.

Procurorii ceruseră o pedeapsă de opt ani de închisoare contra lui Iuri Saveliev.

În 2017, Curtea Supremă a Rusiei a hotărât că gruparea ‘Martorii lui Iehova’ este organizaţie ”teroristă” şi a ordonat desfiinţarea sa, o decizie care a fost urmată de o represiune în care au fost întemniţaţi zeci de simpatizanţi ai grupării şi au fost puşi sub acuzare alte câteva sute.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *