Actualitate

Romnia, cea mai mare provocare pentru R. Moldova

„Dar ?arile Baltice si Moldova nu apartin Uniunii Sovietice!..”
(Margaret Thatcher, „Le Figaro”, 29 august 1990)

Frontiera euroatlantica a ajuns la Prut si exista riscul sa ramana acolo, cel putin pentru inca o generatie. „Revolutiile colorate” au fost un proiect generos si substantial, dar consecintele nu au fost cele asteptate. Romania ramane tara de frontiera, ceea ce poate insemna si criza, dar si oportunitati. Eterna si fascinanta provocare a Romaniei postcomuniste ramane in continuare RM. Dar si viceversa.

„Geografii simbolice” sau de unde a pornit totul

De unde trebuie sa porneasca integrarea europeana a RM? Drumul integrarii europene a fiecarui stat rasaritean este deja consacrat. Inainte de integrarea propriu-zisa in UE, toti rasaritenii au trecut prin „filtrul” NATO. Dar, anterior, primul pas al demersului euroatlantic a fost plasarea constienta si asumata a fiecarei tari intr-o geografie simbolica europeana. „Suntem europeni!”, „Inapoi in Europa!” – scandau aceste popoare in 1989. Asumarea unei „geografii simbolice” a aratat ca ele stiau si de ce. Raspunsul fiecaruia a fost dupa posibilitati istorice si oportunitati geografice. Nemtii din Est si-au asumat „geografia simbolica” a Germaniei occidentale, reunificarea din 3 octombrie 2009 fiind prima extindere a spatiului euroatlantic, sau invers.

Polonia, Ungaria si Cehoslovacia au fost si ele norocoase – mitul „Europei Centrale” („A treia Europa”) a fost utilizat copios si eficace. Dupa care, cuminte, a iesit din scena. Romania si Bulgaria au avut probleme cu aceasta „geografie simbolica”, pe care au cautat-o in multe locuri – romanii chiar prin Europa Centrala! -, dar, pana la urma, s-au multumit cu europenitatea sud-estica si cu o identitate de tip negativ – „noi nu suntem balcanici” -, atributul balcanitatii fiind plasat undeva in zona ambigua si sangeroasa a fostei Iugoslavii.

Balticii au fost cei mai radicali. „Geografia simbolica” la care au apelat a fost intervalul interbelic, pe care l-au accesat urgent si fara rest. Preambulul Constitutiei estone, de pilda, vorbeste, senin, despre „dreptul imprescriptibil la autodeterminare al natiunii proclamate in… 24 februarie 1918”! Cat despre fundamentele legitimitatii ale noii Constitutii, ele sunt plasate tot acolo: „Poporul estonian a adoptat, pe baza primului articol din Constitutia intrata in vigoare in 1938 si prin Referendumul din 29 iunie 1992, urmatoarea Constitutie”. Letonia nici macar nu s-a sinchisit sa scrie un text nou.

In mai 1990, Consiliul Suprem al tarii a trecut o rezolutie, declarand ca independenta Letoniei, recunoscuta international in 1920, era de jure inca in vigoare si a proclamat suprematia legii letone asupra legii sovietice. Constitutia Republicii Letone a devenit, asadar, cea din 15 februarie 1922, la care au fost adaugate o serie de amendamente in 2002. Resorturile legitimitatii Lituaniei sunt aceleasi.

Adoptata prin referendum, la 25 octombrie 1992 si amendata la 30 martie 2003, Constitutia pune in prim-plan „natiunea lituaniana” si invoca statul lituanian constituit „cu secole in urma”, „lupta seculara pentru independenta si libertate”, „apararea spiritului national, a limbii natale, a alfabetului si a traditiilor”. Urmatoarele pe lista estica euroatlantica s-au considerat a fi Ucraina si RM. „Geografia simbolica” a Ucrainei este ambigua si include, in proportii aproape echivalente, Estul si Vestul. Ucraina nu e Rusia – asa suna titlul cartii fostului presedinte Kucima. Dar atunci, ce e? Si la ce Ucraina ne referim, pana la urma? Nu stim. Mai ramane, deocamdata, doar RM.

Statutul geocultural al Basarabiei

Si aici revenim la problema „geografiei simbolice” a acesteia, cea care va marca viitorul parcurs al acestui stat ajuns la varsta majoratului. Una dintre ideile de forta ale Chisinaului, la inceputul anilor ’90, a fost ca stanga Prutului nu este un spatiu slav – nici istoric, nici etno-spiritual, nici lingvistic, in ciuda unei apartenente fortate la entitati politice de aceasta coloratura. In pofida existentei unor minoritati slave sau slavizate, elementul predominant este cel latin, ilustrat, inainte de toate, prin limba.

Moldova nu este Ucraina sau Belarus cu care, in termeni culturali, are in comun mai degraba trecutul, respectiv apartenenta la URSS. „Europenismul” tanarului stat are la baza, inainte de toate, aceasta zestre identitara. Dar tipul acesta de discurs a intrat in recul in timpul „regimului Voronin”. La aproape 18 de ani de la declararea Independentei, unii lideri politici se codeau sa rosteasca numele limbii pe care o vorbesc, perpetuand formularea ridicola de „limba de stat”.

Obsesia multiculturalismului, marota preferata a PCRM, respectiv obsesia cu minoritarii rusi sau rusofonii din republica, in ciuda diferentelor insemnate de pondere, sugera iarasi acelasi trend. In realitate, solutia pentru minoritari este indirecta: realizarea in RM a „efectului baltic”, respectiv implicarea minoritatilor rusofone in proiectul majoritar de integrare euroatlantica, devenit credibil si ispititor pentru ei. Dar pentru ca un asemenea proiect sa fie eficient este nevoie, precum la baltici, de existenta unei majoritati cu identitate limpede.

Si tocmai aceasta majoritate a fost pulverizata in RM de vinovata lipsa de asumare a unei identitati etno-lingvistice. Problema nu este nici (numai) personala, nici (numai) de partid. A incerca sa fentezi astazi raspunsul la unele intrebari cruciale pentru prezentul si viitorul RM este, dincolo de escrocherie culturala, un risc (geo)politic major – unul care se poate deconta negativ pentru viitorul unui spatiu european prin destin, dar care risca sa fie „slavizat” prin decizie politica.

Undeva prin decembrie…

Alegerile din 29 iulie au fost preambulul unui nou proiect (geo)politic pentru RM, care s-a miscat prea mult intre mimarea interesului fata de UE si umilintele incasate – masochist sau nu – din partea Moscovei. Schimbarea politica trebuie sa genereze o noua viziune, un nou proiect, obligatoriu in contextul crizei mondiale. Miza principala a RM din aceasta perspectiva devine Romania, asa cum problema principala a Romaniei este RM. Entuziasmul de moment al unei relatii bilaterale a fost temperate de evolutiile de moment. Dar exagerarile nu isi au locul. Romania este astazi intr-o criza, dar situatia ei poate fi caracterizata prin instabilitate politica intr-un mediu stabil (contextul euroatlantic). Problema RM este mai grava. Ea este stabila intr-un context instabil. Ceea ce este incomparabil mai periculos.

Si nici stabilitatea RM nu e tocmai certa, fara un presedinte ales si cu o opozitie de 48 de mandate. Dar acestea sunt detalii. Asa cum integrarea europeana trebuie gandita intr-un orizont de timp extrem de larg, asa trebuie gandita si relatia dintre Romania si RM. In ciuda derapajelor de moment, nici Bucurestiul, nici Chisinaul nu trebuie sa uite ca relatia dintre doua state ramane prioritara si strategica. Pentru ambele. Debutul ei format se poate consemna cu ocazia primei intalniri oficiale dintre cei doi presedinti romani. Undeva prin decembrie.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *