Sport

Roland Garros: Karolina Pliskova, a doua favorită, a fost învinsă în turul doi de Jelena Ostapenko

Campionă la Roland Garros în 2017 (după ce a învins-o pe Simona Halep în finală), Jelena Ostapenko, ajunsă pe locul 43 mondial în prezent, a reușit surpriza zilei și a eliminat-o pe Karolina Pliskova, scor 6-4, 6-2, după un meci care a durat o oră și nouă minute.​​

Chiar dacă nu a mai reușit mari performanțe în ultima vreme (mai are în palmares doar titlurile de la Seoul din 2017 și Luxembourg din 2019), Ostapenko pare să se simtă ca acasă pe zgura pariziană.

Cu același stil agresiv, Ostapenko a reușit 27 de lovituri câștigătoare (Pliskova a avut doar nouă) și a făcut mai puține greșeli neforțate decât de obicei: 19 (față de 54 – câte a făcut în finala cu Simona).

După ce a pierdut două din primele trei game-uri în care s-a aflat la serviciu (a condus însă de fiecare dată, reușind să joace bine la retur), Jelena nu a mai putut fi oprită și s-a impus la a treia minge de meci de care a beneficiat.

Simona Halep o putea întâlni doar în finală pe Karolina Pliskova, cele două aflându-se pe jumătăți diferite de tablou.

Este ediția cu numărul 118 a competiției de la Roland Garros, turneul disputându-se în perioada 27 septembrie – 11 octombrie 2020. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *