Ideea de suveranitate europeană, promovată de președintele francez în ultimii doi ani, este practic abandonată
Acum zece zile, pe 4 martie, președintele francez Emmanuel Macron a semnat o pledoarie, care a fost tradusă în fiecare dintre cele 22 de limbi oficiale ale statelor membre ale UE, în care și-a expus viziunea cu privire la viitorul construcției europene. Apărut la mai puțin de trei luni de la data alegerilor europarlamentare din 26 mai 2019, acest articol anunță câteva linii directoare, care vor structura campania electorală a progresiștilor europeni, al căror reprezentant și „lider neoficial” este Macron. Textul instituie un nou concept, care va sta de acum înainte la baza viziunii europeniste a președintelui francez – cel al unei „renașteri europene”.
Este vorba despre o renaștere care vine să completeze, dar mai ales să precizeze ideea de „reconstrucție europeană”, fundamentată în cadrul celebrului discurs al lui Macron de la Sorbona, din septembrie 2017, la doar câteva luni de la alegerea sa în funcția de președinte al Franței. Cu un an și jumătate în urmă, UE avea în ochii lui Macron alura netă a unei „cetăți asediate”, fiind pusă în pericol însăși existența construcției europene, după cum o cunoaștem în prezent. Sfâșiată de mișcările eurofobe și naționaliste din statele membre, Uniunea Europeană din discursul de la Sorbona avea nevoie de o urgentă reconsiderare a valorilor care-i formează soclul ideologic. În contrast cu acea viziune largă, conceptualizată în baza unei dimensiuni mai degrabă „filozofice”, general-umane a Europei, renașterea europeană restrânge câmpul ideatic și îl concretizează. Astfel, marele discurs re-fondator din 2017 cedează locul unui program clădit pe trei domenii mari: Libertatea, Securitatea și Progresul, și cuprinde zece acțiuni concrete, propuse spre realizare în următorii ani.
În sfârșit, lista celor zece propuneri se încheie cu cea care se referă la negocierea și semnarea unui Pact pentru Viitor al UE cu Africa, în spiritul susținerii unei dezvoltări ambițioase a acestui continent prin intermediul investițiilor, parteneriatelor academice, susținerii educației accesibile pentru ambele sexe etc.
Renee Fregosi, filozof și expert în științe politice, adeptă a viziunii federaliste a Europei, consideră că propunerile formulate de către Macron, deși sunt un pas înainte în direcția instituirii unui stat european federal, nu exprimă totuși o ruptură definitivă cu viziunea clasică a unei Uniuni Europene, compusă din state-națiuni. În mod cert, cele zece puncte ale lui Macron vor avea un impact real doar dacă vor fi puse în aplicare, iar pentru acest lucru este necesară o clarificare a conținutului lor, dar și obținerea unui consens al tuturor statelor membre ale Uniunii.
Ilana Cicurel, membră a Biroului executiv al La République En Marche, partidul președintelui Macron, aflat la putere actualmente în Franța, consideră că mesajul președintelui francez, axat în mod sugestiv pe ideea de „renaștere europeană”, este un răspuns la îngrijorările multiple pe care le exprimă astăzi cetățenii. Este vorba despre problemele legate de protecția mediului, securitatea frontierelor, protecția contra giganților economici internaționali, care sunt legitime, iar oferirea unui răspuns eficace și concret este o obligație a guvernanților, susține Ilana Cicurel.
|
Au fost anunțate culorile anului 2021. Ce semnificație au acestea și cum ne pot influența acestea viața, citiți în rândurile ce urmează. Astfel, Institutul american Pantone a ales culorile care definesc anul 2021. Este vorba despre neutrul Ultimate Gray și Illuminating, o...
( ) Citeşte tot articolulForţele de ordine olandeze s-au confruntat din nou, luni seară, după un weekend de tulburări, cu cei care contestă restricţia de circulaţie pe timp de noapte şi au făcut mai mult de 150 de arestări, potrivit BBC.
( ) Citeşte tot articolulLa nord se vor înregistra 0..+3°С, în raioanele centrale vor fi +1..+4°С, iar în raioanele de sud termometrele vor indica la amiază +2..+5 grade Celsius.
( ) Citeşte tot articolulToate persoanele cu vârsta de peste 11 ani care vor să călătorească în Franţa pe cale aeriană sau maritimă din Uniunea Europeană, Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Vatican şi Elveţia trebuie să prezinte, la îmbarcare, un test...
( ) Citeşte tot articolulMicul dejun te poate ajuta să fii într-o formă fizică mai bună.
( ) Citeşte tot articolulMitropolitul Moldovei Iosif Naniescu (Ioan), numit "cel sfânt şi milostiv", a fost canonizat în cadrul şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5 octombrie 2017.
( ) Citeşte tot articolulBERBEC Nu te simți prea bine din punct de vedere fizic, așa că ar trebui să lași efortul deoparte și să te liniștești puțin. Poate că este momentul să iei o pauză chiar și de la locul de muncă.
( ) Citeşte tot articolulFursecurile sunt „nevinovate” pentru ca nu contin nici zahar, nici faina. Rețeta îi aparține artistei Natalia Selegean, scrie fetede10.ro.
( ) Citeşte tot articolulB. Petriceicu- Hasdeu: IOAN-VODĂ CEL CUMPLIT - Aventurile, domnia, războaiele, moartea lui; rolul său în istoria universală și în viața poporului român. (1572-1574)
( ) Citeşte tot articolulPersoanele care consumă lămâi fierte îşi îmbunătăţesc sistemul imunitar cu până la 60%, spun mai multe studii recente.
( ) Citeşte tot articolulMultă cerneală a curs în ultimii 10 ani despre reforma justiției... Am avut 20 de guverne în 30 ani, fiecare al doilea venea și reformă de doamne ferește totul și justiția ajungea într-un asemenea hal, încăt era numai bună s-o mai reformezi odată.
( ) Citeşte tot articolulDupă ce regele Mihai a ordonat încetarea ostilităților pe frontul de răsărit, trupele române în retragere au fost atacate de sovietici
( ) Citeşte tot articolulOpozantul rus, închis imediat după ce s-a întors în țară, a contraatacat marți prin publicarea unei vaste anchete anticorupție ce îl vizează pe președintele Vladimir Putin și „palatul” imens pe care și l-ar fi construit pe malul Mării Negre.
( ) Citeşte tot articolul