UE / Nato

Presa internaţională, despre planul anticriză al UE: un acord smuls cu forcepsul

Liderii europeni au reuşit să depăşească in extremis un blocaj privind un punct central al sistemului lor de apărare faţă de criză care destabilizează moneda comună de doi ani: ştergerea unei părţi a datoriei greceşti deţinute de băncile creditoare ale ţării.

Mâna întinsă către China

Revista americană Time subliniază tensiunea care plutea ieri în atmosferă la Bruxelles. "Liderii europeni erau sub o presiune uriaşă pentru a-şi duce la bun sfârşit planul după amânări repetate şi soluţii cu jumătate de măsură. Încrederea pieţelor era în declin, în timp ce creşteau temerile legate de riscul propagării crizei şi scufundării lumii moderne într-o nouă recesiune", au mai scris jurnaliştii americani.

Pentru a ieşi din criză, liderii europeni nu mai mizează pe propriile mijloace, scrie şi ziarul francez Le Figaro. "Aceştia s-au înţeles să întindă mâna altor ţări care dispun de rezerve (…) mai ales celor emergente, în frunte cu China", comentează publicaţia citată.

Ziarul american Washington Post aminteşte că Statele Unite au exercitat presiuni puternice asupra liderilor europeni pentru a adopta măsuri ferme care să atenueze efectele crizei. Pachetul adoptat la Bruxelles deschide calea unor măsuri mai bine croite care vor fi luate luna viitoare, la reuniunea G20 din Franţa, mai scrie cotidianul american.

Nu mai este loc de greşeli

"Nu mai există nicio marjă de eroare", comenta ziarul grec Kathimerini. "Începând de mâine dimineaţă (azi, n.r.) Grecia va trebui să fie guvernată într-un cadru foarte strict delimitat", au mai comentat editorialiştii publicaţiei. În caz contrar, "probabilitatea de a fi aruncaţi afară din Zona Euro rămâne aceeași".

Ziarul lansează şi un avertisment opoziţiei conservatoare de la Atena. "Principalul partid de opoziţie trebuie să renunţe la basmele legate de renegocierea termenilor sub care Grecia s-a împrumutat. Fie că ne place sau nu, abilitatea de a influenţa politica fiscală este predeterminată. Asta dacă nu vrem să urmăm sfatul celor care vor ca Grecia să se întoarcă la drahmă", conchide comentariul.

Presa portugheză, citată de Agerpres, a primit astăzi cu circumspecţie acordul survenit în cursul nopţii la Bruxelles cu privire la soluţionarea crizei din zona euro şi a subliniat că Portugalia ar putea avea de suportat eforturi suplimentare în materie de austeritate.

Într-un climat de crispare, "reuniunea a simbolizat încă o dată eşecul Europei", estimează cotidianul Publico, potrivit căruia "criza nu va da înapoi, ci, în cel mai bun caz, va face un pas lateral".

Potrivit cotidianului Diario Economico, reuniunea de la Bruxelles nu a oferit decât o "cvasisoluţie". "Este momentul să ne asumăm o dată pentru totdeauna soluţiile dificile care trebuie să fie luate şi să le implementăm. În caz contrar, boala doar se va extinde", adaugă ziarul.

Suficient pentru moment

Compromisul atins de ţările din zona euro în privinţa unui plan anticriză este "suficient pentru moment" şi suscită "optimismul prudent al Rusiei", a scris şi agenţia rusă RIA Novosti, citându-l pe consilierul economic al Kremlinului, Arkadi Dvorkovici.

"Avem motive pentru un optimism prudent", a subliniat Dvorkovici la un forum economic la Moscova, estimând că acest compromis privind reducerea datoriei Greciei şi mobilizarea a 1.000 de miliarde de euro pentru a împiedica o contagiere sunt suficiente pentru moment. El a estimat că acest plan anticriză "va permite să se meargă înainte timp de câteva luni" şi că din acest moment "pieţele vor primi această decizie de o manieră adecvată".

Sursă: EVZ.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *