Astăzi 26 Mai 2020, Marţi - Ultima actualizare la ora 16:25
Abonamente

Atitudini 31 Ianuarie 2020, ora 07:36    Din editia print

Marime Font

Postolachi Elena, Florești, deportată în 1941 la vârsta de 10 ani: Adevărul e trist, dar trebuie să-l spunem

În campania pentru alegerile prezidențiale din 2016 socialiștii îndemnau cetățenii RM să-l susțină pe Domnul Dodon, motivând că dacă mergem pe calea europeană, RM va dispărea ca țară de pe harta Europei. Republica Moldova a apărut artificial, după ocuparea ei a treia oară, de către URSS în 1944, dar în țările lumii mult timp nici nu se știa de existența ei până nu demult, în ce parte a globului măcar se află.

Deasemenea, socialiștii afirmă că limba poporului nostru este limba moldovenească, din motiv că țărișoara noastră se numește Republica Moldova.
Cine au fost ”pseudosavanții” care au creat această ”pseudoteorie” ? Agrarieni, economiști, politicieni? Numai nu savanți lingviști au fost. Am studiat în Institutul Pedagogic din Tomsc istoria provenienței al unor grupuri de limbi, cum ar fi: 1) grupa slavonă - l. rusă, ucraineană, bielorusă, bulgară, cehă, sârbă…; 2)grupa romană în baza limbei latine -

l. română, italiană, franceză, spaniolă… ; 3)grupa germană - l. germană, evreiească (ebraică)…; 4) gr. turcă; 5) gr. arabă etc.

Loading...


Deci, dialectul, graiul moldovenesc fac parte din limba română și este o rușine să speculăm cu asta. Asta am aflat de la profesorii universitari ruși din Tomsc în anii 1956-57, care deja recunoșteau limba română.. Asta e o axiomă, care nu necesită altă dovadă.

Academicianul, Mihai Cimpoi, accentua că așa numitul ”savant”, Vasile Stati, autorul Cuvântelnicului (adică al dicționarului) ”moldovenesc-român pentru școală înșepătoare, nijloșie necoplectă și nijloșie e un renumit criminal a culturii noastre , plastograf și plagiator de cea mai josnică speță, este o monstruozitate care nu ar merita nicio atenție, dacă …nu ar prezenta o mentalitate ce ține de moldovenismul primitiv și nu ar avea susținere oficială” .

Savantul lingvist Eugen Coșeriu despre V. Stati: ”M-a șocat această idee cu privire la moldovenismul de azi din Basarabia. Și eu sunt moldovenist, însă moldovenist nu împotriva românismului, ci în cadrul românismului, înțelegând să pun în valoare tocmai contribuția Moldovei, a oamenilor de cultură, a scriitorilor, a poeților, a oamenilor de știință din Moldova”.

Pe Continentul Americii (în Statele Unite, în Canada) limba de stat este nu limba americană sau canadiană, ci limba engleză ca și în Anglia?! Astfel de exemple putem demonstra mai multe.

Am în mână două dicționare :

1) РУМЫНСКО-РУССКИЙ СЛОВАРЬ (Под редакцией Б. А. Андрианова и Д.И. Михалчи, 42.000 слов. С приложением краткого грамматичесаого очерка румынского языка, составленного профессором М. В. Сергиевским. ГОСИЗДАТ иностранных и национальных словарей. Москва-1953 г;

2) РУССКО-РУМЫНСКИЙ СЛОВАРЬ (Составили Н.Г.Корлэтяну и Е. М Руссев,46.000 слов. Москва-1954 г). Aceste dicționare dovedesc că în Basarabia ca limbă oficială

În ce privește denumirea poporului: în SUA americanii se împart în englezi, evrei, chinezi, hinduși și a… În Rusia, cât e ea de mare, toți se numesc россияне, adică cetățeni ruși, dar de naționalități diferite (popoare mai mari și mai mici) : ruși,tătari, bașchiri etc, etc.

După teritoriul Republicii Moldova toți cetățenii suntem moldoveni, dar de diferite naționalități: români (moldoveni), ruși, ucraineni, bulgari, găgăuzi etc...
Cât conducerea țaristă, atât și cea sovietică au dus o luptă aprigă pentru rusificarea românilor-moldovenilor basarabeni.

”În 1817, P. Sviniin, un mare scriitor rus semnala faptul că „…istoria Basarabiei este strâns legată de Moldova românească și că populația de pe ambele maluri ale Prutului este de origine latină”. După afirmațiile lui Sviniin, ambele populații vorbeau aceeași limbă românească, însă presărată cu regionalisme specifice.”
”Savantul rus, F. F. Vigheli, care a fost și guvernator al Basarabiei, vorbește în scrierile sale despre caracterul pur românesc al Basarabiei, ca și despre lupta boierilor moldoveni împotriva politicei de rusificare a acestei provincii românești.”

”Etnograful și scriitorul rus, A. S. Ciuibinskii, afirma că întreaga provincie cuprinsă între Prut și Nistru, în afară de partea de Nord a județului Hotin, era populată numai de români-moldoveni care nu cunoșteau deloc limba rusă

S-a început propaganda intensă antiromânească cu scopul de ai răzleți pe românii de pe ambele maluri a Prutului, să trezească în basarabeni ura față de frații de peste Prut.

În 1964, părintele comunismului, și anume, CARL Marx, în cartea sa ”Însemnări despre români. Manuscrise inedite, care cuprinde 4 manuscrise” și care au fost descoperite în Arhiva ”Institutului Internațional de Istorie Socială” din Amsterdam (Olanda), condamna în cuvinte aspre politica rusească față de principatele române, Moldova și Țara românească și în deosebi ”răpirea și ocuparea Basarabiei”, negând categoric legalitatea cedării acesteia imperiului țarist de către Turcia în 1812.

Tot în acea carte Marx mai afirma cu privire la adevărata față a ”eliberării” celor două principate române de către armata rusă (1828-1829) : ”au avut loc excese îngrozitoare, furturi și crime. Bărbați și femei au fost puși la jug, iar vizitiii cazaci nu s-au purtat cu milă nici cu biciul, nici cu vârful lăncilor lor. Peste 30 mii de români au fost folosiți ca animale de tracțiune…Haosul și prădăciunile rușilor au adus la foamete și ciumă în țară”.

Comuniștii, socialiștii și adepții lor au trâmbițat ani la rând despre ”eliberarea moldovenilor de sub jugul român”.

Cum numai au trecut peste Nistru, ”eliberatorii” sovietici au instaurat legile lor criminale, au dat afară pe primarii de la orașe și sate și în locul lor au numit lichelele și trădătorii de neam, care mai târziu au contribuit la arestările , condamnările și deportările a sutelor a miilor de basarabeni nevinovați împreună cu familiile lor, cu bătrâni bolnavi și neputincioși și copii, condamnați la suferințe și moarte.

Au condamnat la pușcării, au deportat, au împușcat fără vină, au închis în case de nebuni sute de mii de oameni, inclusiv bătrâni neputincioși și bolnavi, care au muncit o viață întreagă; inclusiv copii nevinovați care abia începeau să trăiască, cărora le-au furat copilăria și adolescența!

În 1946 le-au luat din pod ultimul porumb, ultima fasole, lăsându-i să moară de foame !!! Bolșevicii comuniști au procedat mai rău și decât barbarii sălbatici.
Să nu ascundem adevărul, căci de altfel niciodată nu vom scăpa de hoți, criminali și trădători.

Oamenii trebuie să știe că regimului totalitar stalinist a distrus în URSS mai multe vieți omenești, decât în războiul mondial ! Ocupanții bolșevici au fost adevărații criminali.

Lăsați-i, tovarășe Dodon, pe constructori - să construiască, medicii - să aibă grijă de sănătatea oamenilor, lingviștii - să perfecționeze limba noastră care degradează, istoricii - să scrie adevărul, iar Dvs, ca economist, aveți grijă de bunăstarea țării, căci asta vă este misiunea.

(Elena Postolachi, Florești, 2017)

Vorba ceea: nu-ți băga nasul, unde nu-ți fierbe oala!

P. S. Au trecut 3 ani de la publicația acestui articol, dar nimic de atunci nu s-a schimbat spre binele poporului nostru. Dimpotrivă: sărăcia, prețurile, inflația au crescut, promisiunile lui Dodon au rămas în vânt, dumnealui cu familia se scaldă în lux și se odihnește în cele mai bogate hoteluri din țările europene pe banii publici.

Recent am aflat că guvernul lui Dodon a anulat una din înlesnirile oferite foștilor deportați pentru suferințele lor, de către Primul Parlament al RM - dreptul de a călători gratis în municipiul Chișinău. De fapt această înlesnire se prevedea pentru toți deportații din întreaga Moldovă, dar ea a fost anulată mulți ani în urmă. Celelalte înlesniri au fost respinse de comuniști chiar de la început.

Știu bine că “eliberatorii” noștri au primit (poate mai primesc și azi) apartamente, posturi, onoruri, înlesniri și alocații, dar pe noi ne-au dus la chinuri, foame, muncă nemaipomenit de grea și la moarte, ne-au luat casele, averea, de care s-au folosit ei, ne-au distrus sănătatea, ne-au discriminat și nu ne-au întors nimic - iar acum ticăloșii care stau la putere, să-și bată joc în așa mod de oamenii nevinovați ?! Se fură, se vinde, se privatizează, se îmbogățesc pe spatele poporului, pe banii publici. Până când va dura această nedreptate ?!

Vă trimit acest articol, în care am folosit ca dovadă dictionarele rus-român și româno-rus și ași vrea să vă prindă bine când vorbiți despre limba noastră cea română.

Postolachi Elena, Florești, deportată în 1941 la vârsta de 10 ani.
31.01 2020

 

Un articol de: Opinia Cititorului
 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 26 Mai 2020, ora: 16:25

Singurele autorități care pot aduce moldovenii de peste hotare, chiar dacă-s domiciliați în stânga Nistrului, sunt cele de la Chișinău

Singurele autorități care pot aduce moldovenii de peste hotare, chiar dacă-s domiciliați în stânga Nistrului, sunt cele de la Chișinău

În legătură cu declarațiile reprezentanților așa-zisei administrații de la Tiraspol privind organizarea repatrierii în regiune a cetățenilor și a persoanelor cu domiciliu sau reședință în Republica Moldova, Biroul Politici de Reintegrare, informează cetățenii moldoveni cu...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 Mai 2020, ora: 16:21

Iată cine ar putea conduce staff-ul de campanie al lui Ion Sturza, dacă va candida la Președinție!

Iată cine ar putea conduce staff-ul de campanie al lui Ion Sturza, dacă va candida la Președinție!

Dacă ex-premierul Ion Sturza va decide și va candida la funcția de Președinte la alegerile prezidențiale din acest an, staff-ul său de campanie ar putea fi condus de către actualul arhitect-șef al capitalei, Svetlana Dogotaru. Despre aceasta ne-au comunicat surse bine informate care au...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 26 Mai 2020, ora: 14:02

Cele mai puternice ZODII din horoscop. Au lumea la picioare

Cele mai puternice ZODII din horoscop. Au lumea la picioare

 Fiecare semn zodiacal are cateva trasaturi tipice, care ii confera un anume tip de personalitate. Cele de pamant sunt ambitioase, cele de foc pline de energie, cele de aer au o curiozitate innascuta, iar cele de apa sunt sensibile si nu pot fi intotdeauna usor de descifrat. Astazi, vom...

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 26 Mai 2020, ora: 13:53

O singură linguriţă din acest amestec te scapă de 10 kg într-o lună

O singură linguriţă din acest amestec te scapă de 10 kg într-o lună

 Vrei să scapi cât mai sănătos de kilogramele în plus? Un amestec natural, foarte uşor de preparat, te poate ajută să ai o siluetă de vis.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 26 Mai 2020, ora: 13:40

Alertă în Sîngerei! O femeie a dispărut. Poliția cere ajutorul tuturor

Alertă în Sîngerei! O femeie a dispărut. Poliția cere ajutorul tuturor

O femeie de 47 de ani din satul Dumbrăvița, raionul Sîngerei a plecat de acasă și nu s-a mai întors, iar rudele nu mai știu unde să o caute.

( ) Citeşte tot articolul

ROMÂNIA 26 Mai 2020, ora: 13:13

Medic român: În R. Moldova a fost cea mai grea experiență din viața mea

Medic român: În R. Moldova a fost cea mai grea experiență din viața mea

Giorgiana Matei este unul dintre medicii români care s-au oferit să plece în misiunea de ajutor trimisă de România în Republica Moldova. Medic la SMURD Iași, ea a povestit, la Digi24, că ceea ce a văzut în cele două săptămâni petrecute la Chișinău a...

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 26 Mai 2020, ora: 13:08

Danezii își pot întâlni iubiții sau soții din alte țări doar dacă relația este mai veche de 6 luni

Danezii își pot întâlni iubiții sau soții din alte țări doar dacă relația este mai veche de 6 luni

 Soții, partenerii de viață sau iubiții cetățenilor danezi li se permite acum să vină în țară atât din Germania, cât și din țările scandinave. Potrivit actualizărilor recente de călătorie ale Poliției Naționale din Danemarca, persoanele din aceste...

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 26 Mai 2020, ora: 12:58

În sfârșit au apărut măștile de față cu care poți mânca / FOTO

În sfârșit au apărut măștile de față cu care poți mânca / FOTO

Compania Avtipus Patents and Inventions a prezentat săptămâna asta o mască pe care o poți controla prin telecomandă. În timp ce din ce în ce mai multe țări ridică din restricții, proprietarii restaurantelor și managerii au sarcina incredibilă să-și dea seama cum...

( ) Citeşte tot articolul

Muzică 26 Mai 2020, ora: 12:30

„EU-S FATĂ MARE, DAC-AIST-I PREZIDENT” / Dora Show - Coroana Mă-tii - Un cântec viral despre COVID-19 și Dodon (VIDEO)

„EU-S FATĂ MARE, DAC-AIST-I PREZIDENT” / Dora Show - Coroana Mă-tii - Un cântec viral despre COVID-19 și Dodon (VIDEO)

Actorul Emilian Crețu a lansat un adevărat hit la tema noului coronavirus.

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 26 Mai 2020, ora: 12:01

10 locuri pe care să le vizitezi neapărat dacă mergi în Turcia

10 locuri pe care să le vizitezi neapărat dacă mergi în Turcia

 Pentru turiştii din întreaga lume, Turcia rerezintă una dintre cele mai atractive regiuni turistice, aflată la intersecţia a mai multor spaţii culturale această ţară oferă o experienţă completă. Cei care au vizitat această ţară ne povestesc despre o diversitate...

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 26 Mai 2020, ora: 11:37

Descoperirea uluitoare care adânceşte misterul manuscriselor de la Marea Moartă. „Prima dată am crezut că nu văd bine“

Descoperirea uluitoare care adânceşte misterul manuscriselor de la Marea Moartă. „Prima dată am crezut că nu văd bine“

 O descoperire recentă a cercetătorilor britanici schimbă tot ce se ştia despre o parte dintre enigmanticele manuscrise aflate în custodia Universităţii Manchester. Pentru oamenii de ştiinţă care se ocupă de ele, surpriza a fost totală.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 Mai 2020, ora: 10:24

VIDEO / INCENDIU LA MOLDEXPO!

VIDEO / INCENDIU LA MOLDEXPO!

Magazinul „Casa Moderna” din incinta MoldExpo este în flăcări. Pompierii încearcă să stingă focul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 Mai 2020, ora: 10:14

Un bărbat din Anenii Noi a câștigat la loterie 77 777 de lei și își va construi o saună

Un bărbat din Anenii Noi a câștigat la loterie 77 777 de lei și își va construi o saună

Andrei Gobjilă din satul Roșcani, raionul Anenii Noi, a prins norocul de coadă! Biletul ”Șeptarul de Aur”, ediția a treia, i-a oferit un câștig sclipitor de 77 777 de lei. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 Mai 2020, ora: 09:43

opinie Chicu nu mai este frecventabil nici la București, nici în Europa. Este punctul final al „carierei”

Chicu nu mai este frecventabil nici la București, nici în Europa. Este punctul final al „carierei”

Ion Sturza consideră că premierul Chicu nu mai are un viitor politic.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 Mai 2020, ora: 09:17

România oferă 35.000 viziere pentru cadrele medicale R. Moldova / FOTO

România oferă 35.000 viziere pentru cadrele medicale R. Moldova / FOTO

Asociația VeDem Just din România a trimis către Republica Moldova un transport cu 35.000 viziere care urmează a fi donate cadrelor medicale implicate în lupta cu COVID-19.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 Mai 2020, ora: 08:20

Deciziile luate după ședința Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică (DOC) / Promisiunile lui Dodon, un nou „fake news”

Deciziile luate după ședința Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică (DOC) / Promisiunile lui Dodon, un nou „fake news” Foto: simbol

Comisia Națională de Sănătate Publică nu a „acceptat”  re-deschiderea HoReCa și a centrelor comerciale din 1 iunie, așa cum „promis” ieri Dodon. 

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 26 Mai 2020, ora: 08:11

Caz ȘOCANT la Sângerei. Un bărbat a fost găsit carbonizat / VIDEO

Caz ȘOCANT la Sângerei. Un bărbat a fost găsit carbonizat / VIDEO

  Un bărbat de 56 de ani anunțat în căutare a fost găsit carbonizat, la un kilometru de casa sa.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 Mai 2020, ora: 08:04

Lilian Carp: Dodon vrea să SCAPE de guvernare, să arunce iresponsabilitatea sa pe umerii altor politicieni

Lilian Carp: Dodon vrea să SCAPE de guvernare, să arunce iresponsabilitatea sa pe umerii altor politicieni

Deputatul Lilian Carp s-a referit la inițiativele pe care le-a anunțat, ieri, 25 mai Igor Dodon de a dubla salariile medicilor și de a oferi un ajutor unic în valoare de 700 lei pentru toți pensionarii care primesc o pensie mai mică de 3000 de lei. Carp susține că acesta sunt...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 26 Mai 2020, ora: 08:04

Horoscopul zilei de azi, MARȚI 26 MAI 2020. Conversații secrete!

Horoscopul zilei de azi, MARȚI 26 MAI 2020. Conversații secrete!

Luna in Rac iti intensifica emotiile, iar Mercur aduce la lumina conversatii secrete. Jupiter in Capricorn are si el secretele sale. Ce vrea sa-ti transmita Universul? Schimbari de stare de la Luna in Rac Luna este in Rac, iar tu poti avea schimbari de stare pe care ti-e greu sa le maschezi....

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)