Spectacole

Pentru prima dată după 2005, R. Moldova nu a acordat punctaj maxim României la Eurovision. De ce?

Surpriza a venit însă în momentul în care au fost anunţate votul din R. Moldova. Aceştia nu au mai acordat, ca în anii trecuţi 12 puncte pentru România, preferând să ofere punctajul maxim Ucrainei. România a primit din partea ţării noastre doar 10 puncte.

Presa de peste Prut a punctat dezamăgirea creată în urma acestei situaţii. "E prima dată, după mulţi ani, când R. Moldova nu mai dă României 12 puncte", au punctat jurnaliştii de la gândul.info. "R. Moldova a acordat României doar 10 puncte (noi le-am dat 12), alegând să dea punctaj maxim Ucrainei", au scris cei de la romanialibera.ro

"Cezar (reprezentantul României) nu a obţinut de la nicio ţară punctajul maxim de 12 puncte, în timp ce câte 10 puncte au fost acordate reprezentantului României de către R. Moldova şi Grecia. La rândul său, România a acordat 12 puncte reprezentanţilor Republicii Moldova, 10 puncte celor din Azerbaidjan şi 8 puncte reprezentanţilor Norvegiei", scrie Mediafax.

Întradevăr, este pentru prima dată în istoria Eurovision, exceptând anul 2005, pe când ţara era condusă de comuniştii lui Voronin când basarabenii nu au acordat 12 puncte României. Atunci, România, reprezentată de Sistem şi Luminiţa Anghel, la Kiev, a obţinut doar 7 puncte din partea R. Moldova. Această situaţie a creat atunci un adevărat scandal. Zdob şi Zdub, cei care au reprezentat R. Moldova la Eurovision 2005 şi-au cerut scuze de la reprezentanţii României, care se clasau atunci pe locul 3.

Cu doi în urmă, România a acordat şi ea R. Moldova 10 puncte, pentru piesa interpretată de Olia Tira.

Un membru al juriului a scris pe o reţea de socilizare că cel mai probabil, România nu a obţinut 12 puncte din partea R. Moldova din cauza voturilor telespectatorilor. Acesta a scris că din partea juriului din R. Moldova, România a luat 12 puncte.
 
via zdg.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *