Bună Dimineața

Pentru ce au luptat veteranii de pe Nistru?

 Unii din ei chiar poartă medalii în piept. Am tot respectul pentru faptele lor eroice, pentru că, bănuiesc, o medalie nu se dă pentru ochi frumoși, dar nu înțeleg atitudinea lor. Întrebați dacă sunt pentru unirea R. Moldova cu România ei se pronunță categoric împotrivă, argumentând că au luptat pentru INDEPENDENȚA R. Moldova. De acord. Dar ce înseamnă independența țării noastre, adică ce o deosebește de Republica Sovietică Socialistă Moldovenească? Ceea ce s-a obținut datorită Marilor Adunări Naționale: grafie latină, limba română, recuperarea adevărului istoric, tricolor, imnul Deșteaptă-te române care a fost și al nostru până la venirea agrarienilor în 1994. E tot ceea ce ne leagă strâns de România și ne integrează în spațiul comun al unui singur neam. În plus veteranii ar avea mai multe motive să susțină ideea unirii, pentru că toate guvernările de până acum a Republicii Moldova cele independente nu a făcut decât să-i dezbine și să-i dea uitării.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *