Culinar.md

Paşi siguri pentru o viaţă sănătoasă

Cu toate că ne este adeseori greu să respectăm întocmai ce ne propunem, iată câțiva pași simpli de la care nu ar trebui să facem rabat în nicio zi:

Pasul 1: Micul dejun este un obicei ce trebuie cultivat

Studiile arată că cei care iau micul dejun în fiecare zi consumă mai puține calorii la prânz și la cină și este puțin probabil să dea iama în snacks-uri pe parcursul zilei.

Un mic dejun bogat în fibre și carbohidrați, dar sărac în grăsimi, accelerează procesele metabolice. La micul dejun puteți consuma fie fructe sau cereale cu iaurt, fie un baton ce conține vitamine și care vă va da energie pe tot parcursul zilei.

Pasul 2: „Măsurați" cu atenție ceea ce mâncați

Nu este necesar să mâncați de fiecare dată tot ceea ce este în farfurie. Cele mai multe porții, în special cele servite la restaurant, sunt mult mai mari decât ar fi normal. Încearcă să împarți cina cu o prietenă, iar la desert comandă o salată de fructe, dar fără frișcă.

Pasul 3: Puțin câte puțin

Alege numai alimentele sărace în grăsimi. Chiar dacă nu întotdeauna îți face plăcere, este mai sănătos să recurgi la fructe în stare naturală, decât sub formă de suc. Nu doar că fructele în stare naturală au mai puține calorii, dar obții și mai multe fibre și antioxidanți.

Dacă te înfigi într-o zi într-un sandviș, elimină maioneza sau sosul, înlocuindu-le cu puțin muștar. Scapi astfel de niște calorii în plus și nu vei mai simți nevoia să consumi băuturi acidulate care „umflă".

Pasul 4: Fii organizată

Pentru a avea o nutriție echilibrată și sănătoasă, trebuie să respecți câteva reguli. În primul rând, nu mânca aceleași tipuri de alimente în fiecare zi. În al doilea rând, consumă multe fructe și legume, și nu în ultimul rând, încearcă pe cât posibil să elimini grăsimile.

Pasul 5: Mișcarea înseamnă sănătate

Chiar dacă te simți epuizată la sfârșitul zilei, o oră la sală sau câteva exerciții efectuate acasă sunt mai mult decât eficiente. În plus la asta, te scapă de stresul zilnic și îți redau buna dispoziție și pofta de viață. Combinate cu o dietă adecvată, exercițiile pot face adevărate minuni.  

www.culinar.md
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *