Semne diacritice
Primii „neutraliști” de pe Bâc au fost autorii Constituției Republicii Moldova. „Neutralitatea permanentă” înscrisă în artiolul 11 al Constituției s-a vrut o „șmecherie” pentru a determina Rusia să-și retragă trupele de pe teritoriul nostru. Bătând „șaua” ca să priceapă Moscova, s-a precizat că „Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său”.
Substituirea termenilor
Nu e prima dată când Moscova aplică acest procedeu de substituire a termenilor, de atribuire Chișinăului a unor intenții belicoase, atunci când acesta îi cere să-și ia acasă militarii cu tot cu armamentul și muniția de la Cobasna. E memorabilă campania isterică din 2018, inițiată de MID înainte de Adunarea Generală a ONU, care urma să discute Rezoluția privind retragerea necondiționată a trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova. În 2019, de la aceeași tribună, Dodon a anulat de facto această rezoluție, spunând că necesiatea prezenței trupelor ruse va dispare odată cu găsirea unei soluții cuprinzătoare (adică pe placul Rusiei) la conflictul de pe Nistru.
El a repetat ca o marionetă perfectă acuzațiile Moscovei la adresa Maiei Sandu, duminica trecută, la o întâlnire cu alegătorii găgăuzi. Cu prezența în Parlamentul R. Moldova a 37 de „neutraliști” socialiști, cu un guvern al lui Dodon, neutralitatea Republicii Moldova s-a transformat într-o parodie, în „neutralitatea” unui miel fără drept de a cere protecția nimănui, decât a lupului vecin.
Procesul „neutralității” în dezvoltare
În același timp, Rusia depune eforturi permanente, nu fără succes, având simpatizanți în unele capitale europene, pentru a bloca orice perspectivă de integrare europeană a Republicii Moldova (a Ucrainei și Georgiei), ca să ne mențină în sfera ei de influență, în țarcul „Parteneriatului Estic”, o zonă-tampon, fără ieșire spre Europa.
Și procesul „neutralității” nu stă pe loc. În ultima vreme, observăm la Chișinău apariția unor „unioniști” și „proeuropeni”, pe care, paradoxal, mai mult decât neo-imperialismul rus, îi îngrijorează neo-marxismul, progresismul și globalismul occidental, ei întâlnindu-se cu Putin și Dodonul său pe terenul valorilor „tradiționale”, antioccidentale. Pentru ei, Joe Biden, președintele nou ales al SUA, este întruchiparea răului, demonul care va instaura comunismul sau socialismul, anticreștinismul (Biden fiind catolic) și ordinea homosexuală pe globul pământesc. Să nu mai spunem că ei repetă toate teoriile conspiraționiste ale lui Trump privind sistemul electoral din SUA, fără a prezenta dovezi în acest sens.
Merele comparate cu perele
În bătălia care s-a dat pe 15 noiembrie între tabăra proeuropeană, unionistă, reprezentată de Maia Sandu, și tabăra prorusă, reprezentată de Dodon, unii (nu toți) „conservatori” de-ai noștri au ales să nu meargă la vot, păstrând „neutralitatea”, preferând să rămână Dodon președinte, decât să o voteze pe Maia Sandu care, se tem ei, „va realiza agenda lui Soros”, sprijinită fiind de Donald Tusk, liderul PPE, Annegret Kramp Karrenbauer, liderul CDU, Klaus Iohannis, președintele României, Ludovic Orban, prim-ministrul României etc. Am criticat-o și noi pe Maia Sandu, atunci când am considerat că greșește. O vom critica și în viitor, dacă va comite erori, dar în cazul dat se compară merele cu perele.
Jocul de partea Rusiei
Atunci când se dă o luptă politică hotărâtoare între forțele proruse și proeuropene, neutralitatea înseamnă acceptarea statu-quo. Cu forțele proprii, noi nu vom reuși să ne protejăm în fața ofensivei hibride a Rusiei, pe care trebuie să nu vrei să o vezi ca să nu o vezi. Pe Maia Sandu o putem demite simplu la următoarele alegeri, pe când Rusia, dacă rămâne să guverneze încă patru ani, prin Dodon, nu va pleca de bunăvoie. A critica Occidentul, inclusiv România, e un lucru firesc, ține de pluralism, de confruntarea sănătoasă de idei, dar a sprijini forțele politice antioccidentale, antiromânești, a juca, din punct de vedere politic, de partea Rusiei expansioniste e altceva, e geopolitică pură, e trădare. Întrebarea e dacă neo-neutraliștii noștri o fac pe proștii sau chiar sunt.
Nicolae Negru / ziarulnational.md
FAKE NEWS / Komsomolskaya Pravda: Maia Sandu declară război rusofonilor din R. Moldova
|
Filmul românesc a cunoscut o evoluție în ultimii ani, după ce a fost marcat la începuturi de bariere politice și financiare. Astăzi, producțiile autohtone au început să fie apreciate, mai cu seamă pentru că prezintă teme cu care societatea noastră se confruntă,...
( ) Citeşte tot articolulBerbec Anumite transformări se întâmplă în viața ta și în sufletul tău, iar tu trebuie să te adaptezi lor. Cei din jur te susțin, iar Venus are un impact pozitiv asupra energiei tale creatoare.
( ) Citeşte tot articolulFructele uscate sunt ideale ca gustare, dar cât sunt ele de sănătoase, când ar trebui să le evităm și cum pot înlocui fructele proaspete? Auzim deseori că este foarte important să mâncăm fructe și legume, iar în acest context o să vorbim despre fructele...
( ) Citeşte tot articolulMaximele termice ale zilei vor fi -7..-10 grade Celsius în nord, -6..-9 grade în centru și -5..-8 grade în raioanele de sud. Precipitații nu se prevăd. Soarele se va arăta destul de mult de după nori.
( ) Citeşte tot articolulPărerile sunt împărţite atunci când vine vorba de aspectul bananelor. Unii le preferă pe cele verzi, iar alţii le preferă pe cele negre, foarte coapte. Regula este destul de simplă cele verzi sunt mai crude, iar cele negre sunt coapte deja. Oricum ar fi bananele sunt bogate...
( ) Citeşte tot articolulCeea ce visăm poate avea o anumită semnificaţie asupra realităţii pe care o trăim zi de zi. Simbolurile şi semnificaţiile viselor sunt destul de complexe, iar ca să ne dăm seama dacă au impact asupra vieţii noastre trebuie să le descifrăm, scrie stiridinlume.ro.
( ) Citeşte tot articolulBerbec Începi să-ți găsești acea parte din optimism pe care ai mai pierdut-o în ultimul timp. Ai noroc că în jurul tău sunt oameni care te susțin și cumva te ajută să treci prin tot procesul cu care ai de-a face în evoluția ta.
( ) Citeşte tot articolulIn primul rand, pentru a va da seama de ce muraturile va pot ajuta sa slabiti, este bine de cunoscut faptul ca au foarte putine calorii. Mai precis, un castravete murat de peste 140 de grame nu are decat 17 calorii, 200 de grame de varza murata nu au decat 25 de calorii si o gogonea medie are...
( ) Citeşte tot articolulÎn fiecare an, la mijloc de ianuarie, vorbim mult, spumos şi superficial despre Eminescu. E o tradiţie care sperăm că odată cu scurgerea timpului va deveni şi una profund naţională.
( ) Citeşte tot articolulAstăzi se împlinesc 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, unul dintre cei mai importanţi poeţi din istoria României. Fotografiile cu el pot fi numărate pe degetele unei singure mâini.
( ) Citeşte tot articolul