Actualitate

Nici Obama, nici Medvedev nu vor vota la 29 iulie!

„Din discutiile mele cu Gorbaciov am retinut ca principala sa preocupare era sa mentina integritatea teritoriala a Uniunii Sovietice… N-am putut decat sa exclam: „Dar ?arile Baltice si Moldova nu apartin Uniunii Sovietice!..”

Margaret Thatcher, „Le Figaro”, 29 august 1990

Prima vizita a presedintelui american la Moscova s-a incheiat. Dezamagirile nu sunt mari, pentru ca nici amagirile nu au fost asa. Obiectivele au fost minimale, de aceea si simplu de indeplinit. In 2009, cel putin, agenda Moscova-Washington este predictibila si fara concesii majore. Cum va reactiona Estul?

O intalnire cu final anuntat
Ca administratia Obama nu este administratia Bush este evident. Dar la fel de evident e ca politica externa americana nu suporta schimbari bruste si devieri imprevizibile. Institutiile si opinia publica conteaza, asa ca ecuatia personala a unuia sau altuia dintre presedinti nu poate modifica radical peisajul. Mai mult, pentru ca in America, spre deosebire de Rusia (si nu numai!), opozitia are capacitatea sa intervina decisiv in spatiul public, discursul unui presedinte trebuie sa fie precaut si atent la orice ar putea fi interpretat ca cedare majora a SUA. Sub spectrul acestei presiuni s-a aflat si prestatia lui Obama la Moscova. Inaintea vizitei in Rusia, comentatorii politici, mai ales cei de extractie republicana, invocau abundent intalnirea din 1961 de la Viena dintre presedintele american John F. Kennedy si liderul sovietic Nikita Hrusciov. Intalnire istorica. In legatura cu ea, cultura politica americana perpetueaza ideea ca perceptia liderului de la Kremlin ca are in fata un presedinte slab, inclusiv psihologic, a dus la concluzia ca URSS poate sa forteze lucrurile in fata unei Americi lipsita de fermitate. Chiar si faimoasa criza a rachetelor din Cuba este pusa pe seama perceptiilor rusesti legate de slabiciunea presedintelui de atunci.

De aici si ideea ca Obama nu avea cum sa fie slab la Moscova, mai ales ca, in timpul campaniei electorale, comparatia Kennedy – Obama s-a facut abundent. Iar pe relatia cu Rusia, comparatia cu primul presedinte catolic din istoria SUA este un dezastru de imagine. Ceea ce trebuia evitat.

America ramane singura putere globala

Mai trebuie de adaugat un lucru. Relatia dintre SUA si Rusia, in ciuda exultatiilor presei moscovite pro-Kremlin, nu are in niciun caz aceeasi greutate vazuta de la Washington sau Moscova. SUA ramane astazi, in realitate, singura putere globala. Din aceasta perspectiva, Washingtonul priveste Rusia ca pe un partener secund, concurent pe anumite dosare, poate, dar in niciun caz unul capabil ca schimbe ierarhiile globale. Mai mult, comertul Americii cu Rusia reprezinta 1% din total, cam tot atat cat inseamna relatia comerciala a SUA cu… Thailanda. Spre deosebire de perspectiva Washingtonului, la Moscova relatia cu America e decisiva si, practic, orice viziune de politica externa se construieste prin raportare la ea. Mai pe sleau spus, daca, de pilda, Moscova ajunge la dosarul iranian pentru ca se raporteaza inainte de toate la Washington, America ajunge la Federatia Rusa prin intermediul dosarului iranian. In cadrul intalnirii de la Moscova, aceste lucruri au devenit si mai limpezi.

Estul inca se discuta
Chiar fara promovarea unui discurs de tip Bush, administratia Obama nu a facut concesiile asteptate de unii pe dosarul rasaritean (scutul antiracheta si NATO) care, alaturi de cel iranian, raman „nuca tare” a relatiilor Washington-Moscova. Nici nu avea cum. Daca ar fi sa ne bazam strict pe declaratiile de intentii, discursul lui Obama nu se poate nici macar compara, prin concesiile sugerate, cu declaratia de la Roma a sefilor de state si de guverne in urma Consiliului NATO-Rusia, creat pe 28 mai 2002. Acolo se vorbeste, explicit, despre faptul ca Moscova e „un partener egal” in problemele de interes comun, sau ca respectivul Consiliu va fi „un mecanism de consultari, creare de consens, cooperare, decizii comune” si „va functiona pe principiul consensului”. Nu e deloc intamplator ca, in mai 2009, dupa o intalnire de la resedinta sa din apropiere de Moscova cu premierul italian Silvio Berlusconi, presedintele rus cerea explicit occidentalilor revenirea la principiile definite in 2002. In aceste conditii, a vorbi despre discursul presedintelui Obama ca cedare fata de Moscova in dosarul rasaritean este exagerat. Cel putin, deocamdata. Dar aici depinde si de cum va reactiona Estul.

Statutul geocultural al Basarabiei
Trecand dincolo de vizita propriu-zisa de la Moscova, sa constatam ca, in ciuda ambiguitatii, ideea „sferelor de influenta” sau a „teritoriilor canonice” nu a iesit, cel putin la nivel de perceptie, din mentalul viziunilor (geo)politice ruse sau occidentale. Dar pentru ca nu mai suntem astazi la finele unui razboi mondial (si putem include si Razboiul Rece la aceasta rubrica), acest tip de discurs nu se poate concretiza in mod nemijlocit. Cum se vede de la Chisinau o asemenea dezbatere? In primul rand, in termeni geoculturali, care se refera la apartenenta la spatii culturale extinse si care furnizeaza, odata asumate, apartenenta geopolitica si politica. Una din ideile forta ale Chisinaului la inceputul anilor ’90 a fost ca stanga Prutului nu este un spatiu slav, nici istoric, nici etno-spiritual, nici lingvistic, in ciuda unei apartenente fortate la entitati politice de aceasta coloratura. In ciuda existentei unor minoritati slave sau slavizate, elementul predominant este cel latin. RM nu este Ucraina sau Belarus cu care, in termeni culturali, are in comun mai degraba trecutul, respectiv, apartenenta la URSS.

Asumarea acestei zestre identitare este astazi in recul (inclusiv mostenirea „regimului Voronin”), iar campania electorala o face si mai evidenta. La aproape 20 de ani de la declararea Independentei, lideri politici cu pretentii intelectuale nu au curaj sa rosteasca numele limbii pe care o vorbesc, perpetuand formularea lasa si ridicola de „limba de stat”. Obsesia partidelor politice cu minoritarii rusi sau rusofonii din republica, in ciuda diferentelor insemnate de pondere, sugereaza iarasi acelasi trend. In realitate, solutia pentru minoritari este indirecta: realizarea in RM a „efectului baltic”, respectiv implicarea minoritatilor rusofone in proiectul majoritar de integrare euroatlantica, devenit credibil si ispititor pentru ei. Dar pentru ca un asemenea proiect sa fie eficient, este nevoie, precum la baltici, de existenta unei majoritati cu identitate limpede. Si tocmai aceasta majoritate este pulverizata in RM de vinovata lipsa de asumare a unei identitati etno-lingvistice. Problema nu este nici (numai) personala, nici (numai) de partid. A incerca sa fentezi astazi raspunsul la unele intrebari cruciale pentru prezentul si viitorul RM este, dincolo de escrocherie culturala, un risc (geo)politic major – unul care se poate deconta negativ pentru viitorul unui spatiu european prin destin, dar „slavizat” prin decizie politica.

Votul geocultural
Ce ar trebui sa intelegem, in final? In primul rand ca, indiferent de ce se discuta la nivelul cel mai mare, raspunsul local conteaza si nu poate fi neglijat. Nu Medvedev sau Putin vor vota la Chisinau! Si nimeni nu poate integra RM in UE impotriva vointei ei, tot asa cum nimeni nu poate impune federalizarea/transnistrizarea republicii daca cetatenii ei nu accepta asa ceva. In al doilea rand, ca semnificatia votului din 29 iulie nu este strict electorala. Sugereaza, in substratul lui, si o apartenenta geoculturala, dupa aproape 20 de ani de post-sovietism in RM. In ultima instanta, nu poti pretinde euroatlanticilor sa te considere „sfera lor de influenta” daca tu te incapatanezi sa le respingi valorile din patru in patru ani.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *