Candidata desemnată repetat la funcția de premier, Natalia Gavrilița, va depune solicitarea de învestire a Guvernului imediat ce Curtea Constituțională va declara constituţional decretul prezidenţial prin care a fost desemnată, dacă va exista o astfel de decizie. În cazul în care echipa acesteia va primi vot de încredere din partea deputaților, Gavrilița spune că Executivul îşi va prezenta demisia la câteva săptămâni după preluarea mandatului.
În cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova, Natalia Gavrilița a spus că își va prezenta demisia la câteva săptămâni dacă echipa formată de ea va primi vot de încredere în Parlament, pe motiv că un Guvern învestit nu poate funcţiona în lipsa unei majorităţi parlamentare.
„Mergem hotărât spre anticipate, care sunt necesare pentru a curăța clasa politică și pentru a aduce o majoritate de deputați în Parlament, care să aibă grijă de interesul cetățenilor. Dacă CC va spune că decretul de desemnare este constituțional, imediat voi depune, din nou, solicitarea de învestire a Guvernului”, a spus Gavrilița.
Candidata desemnată la funcția de premier spune că pentru cea de-a doua tentativă de învestire a Guvernului miza este mult mai mare, astfel deputații vor arăta dacă își doresc cu adevărat alegeri parlamentare anticipate.
„Orice Guvern de tranziție doar prelungește termenul până la anticipate, dar nu rezolvă problema. În cazul în care vom fi votaţi, suntem pregătiţi cu un program anticriză şi cu un set de măsuri anticorupţie, pe care le-am implementa imediat, în primele săptămâni și am arăta lipsa unui suport în Parlament. Nu știu cum socialiştii cu Şor ar vota pentru crearea Tribunalului anticorupţie. În acest caz Guvernul și-ar da demisia. Suntem pregătiți pentru a guverna câteva săptămâni, ulterior ne vom da demisia sau vom fi demiși”, a declarat Natalia Gavriliţa.
|
Republica Cehă expulzează 18 membri ai ambasadei Rusiei la Praga ca urmare a suspiciunii că serviciile secrete ruse au fost implicate în explozia de la un depozit de muniţii din 2014, au anunţat sâmbătă premierul Andrej Babis şi ministrul de externe Jan Hamacek,...
( ) Citeşte tot articolulPentru mine, partea tristă a sărbătorilor naţionale constă în aceea, că mulţi, prea mulţi moldoveni, nu vor fi acasă pe 27 şi 31 august.
( ) Citeşte tot articolul132000 de doze de vaccin au trecut acum Prutul și vor ajunge în curând la Chișinău. Mulțumim, România, pentru donația generoasă care ne permite să extindem categoriile de persoane vaccinate.
( ) Citeşte tot articolulFC Barcelona a câştigat ediţia 2020-2021 a Cupei Spaniei la fotbal, după ce a surclasat-o pe Athletic Bilbao cu scorul de 4-0, sâmbătă seara, în finala desfăşurată pe Estadio de La Cartuja din Sevilla.
( ) Citeşte tot articolulMedici apropiaţi ai lui Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare în Rusia, au cerut sâmbătă să li se permită să-l vadă pe disidentul rus, temându-se că acesta ar putea suferi un atac cardiac ''în orice minut'', transmite AFP.
( ) Citeşte tot articolulMărturiile secretarei lui Hitler. Ce gândea Führerul despre aliații săi: la Antonescu „admira caracterul corect care contrasta cu cel al compatrioților săi“. Pentru Mussolini manifesta „simpatie”, iar față de Franco – „dezamăgire și...
( ) Citeşte tot articolul