Moldova

Moldova a fost ZDROBITĂ cu 4-1 de către Finlanda

Până în minutul 85, scorul a fost de 4-0 pentru echipa gazdă, golul de onoare al Moldovei fiind marcat cu cinci minute înainte de finalul timpului regulamentar al partidei. 

Finlandezii au deschis scorul în minutul 11 prin Kasper Hämäläinen, care a finalizat cu capul o centrare venită în urma unui corner. Același Hämäläinen a dublat avantajul echipei sale până la finalul primei reprize, după ce a nimerit unul la unul cu portarul Nicolae Calancea.

Imediat după pauză, mijlocașul moldovean Anatolie Doroș l-a împins în propriul careu pe Kari Arkivuo, iar arbitrul a dictat lovitură de la unsprezece metri. Fostul jucător al echipei Chelsea Londra, Mikael Forssell a marcat fără probleme a treilea gol pentru echipa sa.

La 3-0, după un gol primit din penalty, Moldova a marcat și un autogol. În minutul 70, portarul Nicolae Calancea nu se înțelege cu fundașul Igor Armaș care trimite cu capul mingea în propria poartă.

Putea fi și mai mult, finlandezii jucându-se cu ocaziile la poarta ,,tricolorilor”. Golul de onoare al Moldovei a fost înscris cu cinci minute înainte de final prin nou-intratul Serghei Alexeev.

Aceasta este a doua înfrângere consecutivă a ,,tricolorilor” cu scorul de 1-4 într-un meci oficial, după ce la 2 iunie au pierdut cu același scor în fața Suediei. În celelalte meciuri ale grupei, Olanda s-a impus cu 11-0 în fața lui San Marino, iar Ungaria a învins cu 2-1 Suedia. Moldova rămâne în continuare pe locul 5 în grupă, cu 6 puncte acumulate în 7 meciuri. ,,Tricolorii” au și un golaveraj negativ. Aceștia au înscris 8 goluri și au primit 13.

Următorul meci Moldova îl va susține cu Ungaria. Partida se va disputa marți, 6 septembrie pe stadionul Zimbru, cu începere de la ora 20:45.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *