Editorial

Limbă română, limbă moldovenească, limbă vlahă

Prin alte părţi, dimpotrivă, s-au dat bătălii cu efecte extrem de importante pe termen lung, aceste confruntări nefiind însă reflectate la fel de intens de televiziuni – poate, şi din cauza faptului că nu sunt spectaculoase. Din punctul meu de vedere, cel mai important subiect al săptămânii trecute a fost discuţia purtată la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în privinţa limbii „vlahe”, pe cale de a fi legiferată în Serbia.

Din informaţiile ciuntite care au apărut până acum nu se prea înţelege de unde şi cum a apărut această limbă „vlahă”, motiv din care voi reda pe scurt dedesubturile acestui fenomen toxic. În Serbia trăiesc (oficial) aproximativ 75.000 de români: 35.000 dintre aceştia locuiesc în regiunea Voivodina, unde sunt recunoscuţi drept etnici români şi beneficiază de respectarea minimă a drepturilor unei minorităţi naţionale. În jur de 40.000 de români (cifra oficială, în realitate par să fie mai mulţi) trăiesc în regiunea Timocului şi sunt lipsiţi de drepturile unei minorităţi naţionale. Anume aici, în Valea Timocului, a apărut ideea că, de fapt, românii sunt vlahi şi vorbesc o limbă vlahă. După secole de deznaţionalizare, lipsiţi de şcoli în limba maternă, lipsiţi de mass-media şi slujbă religioasă în limba maternă, românii din Valea Timocului îşi revin cu greu… Câteva explicaţii despre mecanismul politic din spatele apariţiei limbii „vlahe”: în Serbia minorităţile naţionale sunt coordonate de consilii ale minorităţilor. În Valea Timocului, Consiliul Naţional al Românilor a fost preluat de o majoritate „vlahă”, alcătuită din etnici români membri ai partidelor sârbeşti. Statul sârb se apără – chipurile, nu se implică în chestiunile interne ale minorităţilor -, partidele sârbeşti s-au implicat însă. Tocmai aceşti membri ai partidelor sârbe, care au preluat Consiliul Naţional al românilor din Valea Timocului, au lansat şi susţin ideea standardizării limbii „vlahe”. Primul pas a fost adaptarea unui alfabet chirilic pentru limba „vlahă”. La Chişinău aşa ceva nu are cum să fie o noutate, iar mecanismele apariţiei unei limbi „moldoveneşti” par să constituie inspiraţia pentru inventarea limbii „vlahe”.

Săptămâna trecută a venit şi răspunsul României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei: senatorii Viorel Badea, Titus Corlăţean şi Gyorgy Frunda au reuşit să obţină aprobarea unui amendament prin care va continua monitorizarea modului în care Serbia respectă drepturile minorităţii române. La o primă vedere, nu pare mare lucru, însă acesta e singurul mecanism democratic prin care ne putem asigura că drepturile minorităţii române din Serbia beneficiază de un minim respect. Dincolo de mecanismele politice de la APCE şi reacţiile politicienilor, e nevoie de intervenţia oamenilor de ştiinţă. Lingviştii de la Bucureşti şi de la Chişinău ar trebui să-şi facă auzită vocea în spaţiul public, spunând răspicat că nu poate să existe o limbă vlahă sau una moldovenească, diferite de limba română.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


George Damian

George Damian este ziarist din anul 2001. A scris sau încă scrie pentru ZIUA, Deutsche Welle, Puterea, Magazin Istoric, Historia, Times New Roman, Timpul - Chișinău, Adevărul și moldNova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *