Actualitate

Generaţia pierdută: pandemia spulberă speranţele tinerilor privind siguranţa locurilor de muncă şi un viitor confortabil

Dacă pandemia a avut efecte devastatoare din punctul de vedere al sănătăţii pentru populaţiile mai în vârstă, mai vulnerabile din întreaga lume, aceasta a provocat în acelaşi timp o altă criză, mai subtilă, în rândul celor tineri: mulţi tineri şi-au pierdut veniturile şi în multe cazuri orice capacitate reală de a-şi planifica viitorul, scrie Politico.

Pentru o generaţie care s-a maturizat sub efectele crizei financiare, lovitura este una deosebit de puternică. Acum, după doar 10 ani de la criza financiară, aceştia au în faţă o perspectivă şi mai dură: o economie în carantină şi o piaţă a muncii sever dislocată, fără nicio şansă reală ca nesiguranţa să ia sfârşit prea curând.

Potrivit Organizaţiei Internaţionale a Muncii din cadrul ONU, mai mult de una din şase persoane cu vârste între 18 şi 29 de ani nu mai lucrează de la începutul pandemiei. Cei care nu şi-au pierdut locul de muncă şi-au văzut programul de lucru redus cu 23%.

Parte a motivelor pentru care tinerii sunt deosebit de afectaţi este că aproximativ 40% dintre aceştia lucrau în sectoare care au fost cel mai sever afectate de criză şi aproape 77% dintre ei deţineau poziţii informale sau temporare lipsite de siguranţă.

Tinerii din întreaga Europă resimt acut efectele crizei. În Germania, numărul celor fără un loc de muncă ar urma să atingă 3 milioane în această vară, iar în Marea Britanie există avertismente că aproximativ 1 milion de oameni sub 25 de ani ar putea deveni şomeri până la sfârşitul anului. Cele mai mari probleme sunt însă în sudul Europei.

În Spania, Grecia, Italia şi Franţa, din cauza pieţelor rigide ale muncii ratele şomajului în rândul tinerilor au crescut peste medie. Aceste ţări au de asemenea industrii de turism importante, fiind astfel deosebit de serios lovite de restricţiile de călătorie şi de costul respectării noilor măsuri sanitare.

În Italia, jumătate din numărul locurilor de muncă distruse de pandemie erau deţinute de persoane de sub 35 de ani. Diviziunea la nivelul generaţiilor este mai puternică decât în orice altă recesiune, potrivit lui Tito Boeri, economist italian.

De la începutul pandemiei, guvernul italian a aprobat mai multe măsuri pentru diminuarea impactului pandemiei, însă nu toată lumea a beneficiat de pe urma acestora.

Potrivit unor politicieni, criza din Italia este exacerbată de decenii de politici nepotrivite.

Finanţările UE pentru impulsionarea digitalizării şi sustenabilităţii la nivel de bloc ar putea creşte rata de ocupare a tinerilor, iar Italia trebuie să se asigure că foloseşte banii respective „în cel mai bun mod posibil“, arată Giuseppe Provenzano, politician al Partidului Democrat, ministru pentru regiunea de sud în guvernul lui Giuseppe Conte.

Tito Boeri, economist italian

În Italia, jumătate din numărul locurilor de muncă distruse de pandemie erau deţinute de persoane de sub 35 de ani.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *