Actualitate

Franţa anunţă: „Nici dacă apare valul doi, nu mai închidem ţara! Populaţia nu va mai accepta aşa ceva“

Dacă România continuă să ia în considerare introducerea unor noi măsuri restrictive şi amânarea graduală a relaxărilor, în schimb, în restul Europei, abordarea e complet diferită.

Ultimul exemplu vine din Franţa, unde autorităţile tocmai au detaliat cum va arăta lupta cu pandemia, până la finalul anului. Consiliul Ştiinţific, forul care a recomandat introducerea măsurilor de carantină, la data de 17 martie, într-o tentativă de a limita răspândirea virsului, a anunţat, prin vocea preşedintelui Jean-François Delfraissy, că o asemenea măsură nu va mai fi luată în considerare, nici dacă va apărea un val doi, la toamnă.

Delfraissy (72 de ani), doctor specialist în imunologie, a explicat, într-un interviu acordat „Le Parisien“, că Franţa ia în calcul patru scenarii, până la finalul anului:

*1. Noul coronavirus dispare sau nivelul răspândirii va fi scăzut

*2. Apar explozii locale, ca la începutul pandemiei

*3. O deteriorare uşoară a situaţiei în toamnă, cu o creştere a cazurilor care necesită spitalizare

*4. Scenariul cel mai negru: explozia cazurilor, cu o mare presiune pe sistemul medical

Dar nici măcar în acest ultim scenariu, cel mai grav posibil, Franţa nu va mai instaura măsuri de carantinare, la nivelul întregii ţări, aşa cum s-a întâmplat în lunile martie şi aprilie.

Delfraissy a explicat, pentru „Le Parisien“: „Ceea ce spunem noi, la Consiliul Ştiinţific, e că, indiferent de ce se va întâmpla, nu vom mai putea reveni la un lockdown complet în Franţa. Prima dată, o asemenea măsură a fost esenţială, n-am avut de ales, dar preţul pe care l-am plătit a fost prea mare. Populaţia n-ar mai accepta aşa ceva. Consecinţele economice ar fi majore şi, inclusiv din punct de vedere medical, nu e de dorit aşa ceva. Să nu uităm că, în afara pacienţilor COVID-19, ceilalţi bolnavi au avut de suferit în această perioadă, în ceea ce priveşte primirea tratamentului necesar“, a spus Jean-François Delfraissy.

În continuare, medicul de 72 de ani a explicat că, în cazul apariţiei unor creşteri, măsurile de carantinare vor fi aplicate doar la nivel local. „Sunt convins că, dacă vom mai avea vreun focar, acesta va fi la Paris“, a spus Delfraissy.

Acesta a avertizat că virusul n-a dispărut şi că populaţia trebuie să fie, în continuare, precaută. Totuşi, francezul a explicat că, momentan, situaţia e sub control, datorită numărului mare de testări.

„Astăzi, avem între 1.000 şi 3.000 de cazuri noi în Franţa, comparativ cu 70.000 şi 100.000, la începutul lunii martie. Scăderea se datorează strategiei noastre, prin care am identificat focarele de infecţii, dar şi faptului că virusul circulă mai greu în lunile de vară, când temperaturile cresc. Dacă nu vor apărea situaţii neprevăzute, pandemia va fi sub control, în următoarea perioadă, pe durata verii“, a încheiat Delfraissy.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *