Economie

ECONOMIE /// Remiterile s-au REDUS cu 14,1 la sută în iunie, aproape jumătate din ele provin din UE

Potrivit statisticilor publicate pe site-ul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), în prima jumătate a anului, volumul total al transferurilor bancare de mijloace bănești din străinătate în favoarea persoanelor fizice s-a redus 7,9 la sută față de aceeași perioadă a anului precedent și a constituit 589,49 milioane dolari.

Potrivit BNM, transferurile de mijloace bănești din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice prin intermediul băncilor nu constau doar din remiterile cetățenilor Republicii Moldova care lucrează peste hotare. Într-o proporție destul de mică acestea includ și unele transferuri unilaterale, cum ar fi salariile în favoarea persoanelor fizice rezidente de la reprezentanțele nerezidenților din Republica Moldova (0,8 la sută din totalul transferurilor), transferurile în favoarea nerezidenților aflați temporar în Republica Moldova (0,4 la sută din totalul transferurilor) și unele pensii (sociale și alimentare) și indemnizații (0,3 la sută din totalul transferurilor).

Însă, așa cum partea covârșitoare din aceste plăți o reprezintă transferurile de la muncitorii moldoveni de peste hotare, putem presupune cu o doză mare de certitudine că statistica transferurilor reflectă destul de fidel și statistica remiterilor.

Conform provenienței geografice, transferurile în favoarea persoanelor fizice provin în proporție de 46,6 la sută din UE, din CSI – 23,6 la sută și din restul lumii – 29,8 la sută.

Dacă ne referim la statistic ape statele de proveniență, deși în continua scădere transferurile din Rusia rămân cele mai voluminoase, reprezentând o pondere de 22,5 la sută (22,70 mil. dolari), în scădere cu 7,3 puncte procentuale față de iunie 2018. Urmează transferurile din Israel – 17,3 la sută, Italia – 11,9 la sută, Germania – 8,3 la sută și SUA – 7,7 la sută.

Potrivit publicației MEGA a centrului de analiză Expert-Grup, reducerea remiterilor a condus la o creștere temperată a consumului în pofida majorării impresionante a salariilor la începutul acestui an.

Experții susțin că dinamica remiterilor din acest an va fi una incertă însă, după ce în 2019 se va atesta o scădere, în 2020 acestea vor crește ușor.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *