Actualitate

Dreptul la memorie. Evreii din Republica Moldova

 E mijloc de decembrie, deloc zăpadă, iar o mână de oameni trebăluiesc de zor, taie ierburi și copaci, îndreaptă pietre tombale. În cimitirul evreiesc din Chișinău – aflat într-o accentuată stare de degradare – a început curățenia și un proces de reabilitare.

Cu nici două luni înainte, guvernul moldovean anunța intenția înființării unui muzeu al istoriei evreilor, care să fie dedicat cultivării memoriei Holocaustului, combaterii antisemitismului, promovării culturii, toleranței și păcii și care va include expoziții tematice, un centru educațional și o bibliotecă.

Tot atunci premierul Pavel Filip spunea că se va elabora un plan de acțiuni pentru refacerea cimitirului evreiesc, cel mai mare și unul dintre cele mai vechi din țară, care adăpostește peste 25 de mii de morminte (alte surse spun chiar 40 de mii) și o sinagogă funebră, unica din Moldova, acum ruinată.

În plus, pe locul cimitirului s-ar dori edificarea unui centru cultural istoric evreiesc. „Luând în considerare că două treimi din cimitir sunt practic distruse, aici ar putea fi un centru cultural istoric evreiesc, un fel de Yad Vashem. Cimitirul care poate fi restabilit, îl restabilim, inclusiv capela, dar, în rest, aici mai poate fi un muzeu, un memorial. Și, atunci va fi un loc prin care vom comemora victimele Holocaustului, dar și un punct de atracție pentru turiști”, a declarat Pavel Filip, în timpul unei vizite de documentare.

Comunitatea evreiască nu a comentat încă această inițiativă, dar au apărut voci îngrijorate. „Mă tem că, deși cu intenții bune, dar fără o expertiză profundă și cu o atitudine incorectă față de patrimoniul străin, o parte a cimitirului va fi distrusă, din motiv că e în paragină și ar fi mai simplu s-o facă una cu pământul în loc s-o reabiliteze. Ar fi o mare greșeală atât din punct de vedere istoric, cât și din punct de vedere religios.

În cultura evreiască, mormintele sunt intangibile, trupul trebuie să rămână neatins în locul în care a fost înmormântat, de aceea reînhumările se fac doar cu rare excepții”, spune Irina Șihova, cercetătoare la Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei.

Pe de altă parte, surse din administrația Comunității evreiești din Moldova susțin că declarația premierului a fost una pripită, cimitirul urmând să fie recondiționat și inclus în traseele turistice dedicate moștenirii evreiești, asupra cărora se lucrează acum.

Irina Șihova este adesea ghid pentru evrei veniți din diferite colțuri ale lumii pentru a-și căuta rădăcinile în Basarabia.

Cimitirele constituie, pentru astfel de oameni, un prețios izvor genealogic. „Din păcate, cimitirele evreiești continuă să fie vandalizate. Apar noi svastici pe morminte, pietrele funerare sunt distruse sau, pur și simplu, se ruinează odată cu trecerea timpului. În special, cimitirul din Chișinău este într-o stare deplorabilă”, observă cercetătoarea.

Adevărate arhive în aer liber, cele circa 50 de cimitire evreiești din Republica Moldova, mai mari sau mai mici, abandonate sau îngrijite, stau mărturie faptului că pe aceste meleaguri a existat o comunitate evreiască puternică, însă foarte mică acum.

Istorie lungă, dureroasă

Nu se știe cu exactitate când au apărut evreii pe teritoriul Moldovei de azi. Oricum, în timpul domniei lui Ștefan cel Mare aici existau deja comunități evreiești bine închegate, care s-au dezvoltat și au prosperat și în secolele următoare.

Catagrafia Moldovei din 1803 consemnează că aici locuiau circa 4 mii de evrei, plătitori de taxe. În 1812, Basarabia intră în componența Imperiului Rus, iar șase ani mai târziu devine parte a regiunii de colonizare, adică aici sunt strămutați numeroși evrei din alte regiuni ale imperiului țarist.

De acum înainte, deși aveau drepturi limitate evreii joacă un rol economic și cultural tot mai mare în dezvoltarea regiunii, în calitatea lor de, preponderent, comercianți, prăvăliași, negustori, cămătari, muzicieni, scriitori etc.

Vine însă anul 1903. Atunci evreii constituiau aproape jumătate din locuitorii Chișinăului. Sunt vremuri tulburi, nu doar în acest colț de lume, de la marginea Imperiului țarist. La Dubăsari, la nici 40 km de capitala Chișinău, este ucis în condiții nu tocmai clare un copil de etnie rusă.

Deși autorul crimei este descoperit relativ repede, un jurnalist și politician – pe numele său Pavel Crușeveanu (Krușevan) – va instiga la ură și va fi inițiatorul a ceea ce se va numi ulterior pogromul de la Chișinău. Nu mai puțin de 49 de evrei sunt uciși, iar alte câteva sute sunt răniți, au loc violuri, numeroase case și prăvălii sunt incendiate.

Pogrom – cuvânt de origine rusă care înseamă ”precum tunetul” – va intra de acum înainte în limbajul universal și va desemna un atac violent neprovocat asupra unui grup etnic.

Iar cele întâmplate la Chișinău în 1903 vor fi un preambul trist a ceea ce avea să sufere comunitatea evreiască din Europa, nici 40 de ani mai târziu.

În ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial, populația evreiască din Basarabia număra circa 275.000 de persoane. În 1941, când România a preluat controlul asupra acestui teritoriu, între 45 și 60 de mii de evrei din Basarabia și Bucovina au fost împușcați în masă și alte 100-120 de mii au murit în urma expulzărilor în ghetourile și lagărele de concentrare din Transnistria, operate de Armata Română, Jandarmeria și de subdiviziunile germane și române de „curățare”.

În anii ’70-’80, în timpul regimului sovietic, a avut loc un val de emigrare a evreilor sovietici în Israel și așa circa 30 de mii de oameni au părăsit Moldova. La cel mai recent recensământ al populației, care a avut loc în anul 2014, doar 1,6 mii de respondenți s-au declarat evrei, dar se presupune că numărul lor real este mai mare. Cei mai mulți dintre ei locuiesc în Chișinău dar și în alte orașe mari: Tiraspol, Bălți, Tighina.

„Moldova a pierdut cea mai mare parte din populaţia evreiască în secolul trecut. Este vorba şi de Holocaust, şi de represiunile comuniste, şi de emigrarea în Israel. Ca urmare, în ţara în care, cândva, o treime din populaţie erau evrei, acum sunt mai puţin de un procent. Se creează impresia că evreii n-au trăit aici niciodată, dar aceasta este o parte importantă a istoriei, pe care trebuie s-o cunoaștem ca să ne putem mişca spre viitor”, susține Shimshon Daniel Izakson, rabinul Comunităţii Evreieşti din Moldova.

Retrocedarea imposibilă

Patrimoniul pierdut este un alt subiect dureros pentru comunitatea evreiască. Potrivit legislației, bunurile naționalizate în timpul regimului comunist pot fi retrocedate sau compensate doar persoanelor fizice (cetățeni ai Republicii Moldova sau moștenitorii acestora), nu însă și celor juridice, cum ar fi comunitățile sau cultele religioase. Numai în Chișinău, până la război au existat 77 de sinagogi și case de rugăciuni.

Pentru a-și recupera unele proprietăți, comunitatea evreiască a decis să meargă pe o altă cale: să le răscumpere de la stat. Astfel, în 2013 comunitatea a cumpărat cu 5 milioane de lei moldovenești (circa 1.2 milioane RON) ruinele Sinagogii cu azil din strada Rabbi Țirilson, cea mai mare din oraș, unde în perioada sovietică a funcționat o întreprindere poligrafică, angajându-se să restabilească imobilul.

Proiectul investițional presupunea anumiți termeni, care însă nu au fost respectați, motiv pentru care Agenția Proprietății Publice a cerut în instanță rezilierea contractului, comunitatea riscând să piardă pentru a doua oară această clădire istorică. După intervenția câtorva ambasade și organizații internaționale, anul trecut părțile au semnat un acord de soluționare amiabilă, iar comunitatea a inițiat o campanie de colectare de fonduri. Pentru restaurarea complexului de clădiri, din care au rămas doar câțiva pereți, ar fi nevoie de 4 milioane USD.

Aflat într-o vizită de trei zile în Moldova, în luna iulie, reprezentantul președintelui în exercițiu al OSCE, din partea Italiei, privind combaterea antisemitismului, rabinul Andrew Baker, și-a exprimat speranța că acordul va fi aplicat pe deplin, pentru început prin eliberarea autorizațiilor de construcție.

Totodată, rabinul a îndemnat Guvernul să treacă la o discuție mai largă cu privire la restituirea proprietăților comunitare evreiești.

„Având în vedere că, de exemplu, conform recensământului din anul 1920, în Basarabia locuiau în jur de 267.000 de evrei, este clar că volumul bunurilor restituite ar fi colosal, dar ar trebui să fie retrocedate măcar proprietăţile comunităţii. Este o chestiune de responsabilitate şi de onoare a statului”, spune Alexandr Bilinkis, preşedintele Comunităţii evreieşti din Moldova.

Holocaustul, condamnat oficial

În ultimii ani, Republica Moldova a făcut mai multe eforturi la nivel instituțional pentru condamnarea Holocaustului și combaterea antisemitismului.

În 2014, Republica Moldova a aderat cu statut de observator la Alianța Internaţională pentru Memoria Holocaustului (International Holocaust Remembrance Alliance – IHRA) și, începând cu 2016, marchează anual, pe 27 ianuarie, Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului.

Acum doi ani, mai precis în iulie 2016, Parlamentul de la Chișinău a adoptat o declaraţie prin care a acceptat raportul final al Comisiei internaţionale pentru studierea Holocaustului, prezidată de Elie Wiesel, iar în ianuarie 2017 Guvernul a aprobat un plan de acţiuni pentru implementarea acesteia.

Autoritățile își propun, printre altele, să revadă conținutul manualelor de istorie și să elaboreze programa școlară pentru o disciplină opțională cu privire la Holocaust; să identifice locurile unde au fost deportați sau exterminați în masă evrei și romi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, să ridice acolo monumente și să instaleze plăci comemorative.

Totodată, se dorește să publice documente de arhivă și să lanseze o platformă web dedicată cercetării Holocaustului în Moldova; să analizeze legislația națională și s-o adapteze la normele internaționale privind combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului, extremismului și intoleranței.

„Declarația în cauză este și mai actuală astăzi, când fenomenele etnocentrismului și al xenofobiei suferă mutații și capătă noi forme în Europa și în toată lumea. Or, condamnarea, recunoașterea Holocaustului nu este doar un act politic, ci și unul social, care exprimă clar că, prin memorie și istorie, nu vom admite niciodată niciun fel de acțiuni sau poziții care să pună în pericol valoarea umană. Este o dovadă că societatea noastră este una matură, tolerantă, europeană, deschisă, care știe să aprecieze corect trecutul și care își va proteja viitorul de intoleranță și de manipulare”, se arată în declarația Parlamentului.

Citește tot articolul pe Sinopsis.info

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *