Opinii și Editoriale

Despre lecturile de care ne temem

Însă lucrurile nu sunt întotdeauna atât de limpezi ca Ozana și nici cursul lucrurilor nu e la fel de frumos curgător. La anul vor fi 130 de ani de la moartea lui Ion Creangă și cu toate că e în lista marilor clasici, încă nu e apreciat așa cum ar trebui.

Am văzut, cu un an în urmă, o expoziție realizată la împlinirea a 180 de ani de la nașterea lui. Și în expoziția respectivă lipseau câteva exponate. În special edițiile de la „Povestea poveștilor”. Sigur, multă lume nu suportă, în general, limbajul licențios, nici la clasici, nici la contemporani. Însă înainte de a ne împiedica de cuvinte, ar trebui să ne asigurăm dacă există sau nu valoare literară în ceea ce citim.

Dacă e o lucrare rezistentă, putem, cel mult, să afirmăm că nu e genul de lecturi care ne plac, dar să te faci la 180 de ani de la nașterea lui Creangă că „Povestea poveștilor” nu există, parcă e prea de tot. Și cel mai trist mi se pare că el a scris o poveste într-un alt secol, într-o altă epocă, iar noi, în zile în care Michel Houellebecq e tradus și premiat în toată lumea, ascundem cărțile lui Creangă. Fiindcă acesta e nivelul nostru. Dacă ești scriitor pentru copii, înseamnă că te-a adus barza. N-ai voie să scrii alte povești care contravin sfioșeniei noastre.

Nu intenționez să o fac pe avocatul și să apăr o carte pe care am citit-o și eu abia acum câțiva ani. Dar trebuie, măcar la două secole distanță de la nașterea lui, să înțelegem că Ion Creangă e și autorul „Poveștii poveștilor”. Cu atât mai mult cu cât manuscrisul e păstrat la Biblioteca Academiei Române.

Bine, ne-am putea imagina că Ion Creangă a scris-o doar așa, de distracție, însă știm că autorul a citit-o la cenaclul „Junimea”, ceea ce înseamnă că el a mizat pe acea poveste. Chiar dacă a trecut încă aproape jumătate de secol până la prima ediție.
Părerea mea e următoarea, câtă vreme nu reușim să depășim anumite prejudecăți, e greu să ne considerăm oameni culți. Fiindcă în realitate cultura nu e sinonimă cu mimarea virtuții. Și, da, avem tot dreptul să spunem: nu îmi place acest gen de carte, nu sunt fanul lui Henry Miller, nu mi-a plăcut primul roman al lui Vakulovski, dar de aici până la a ascunde cărțile unui autor vreme de secole e cale lungă. Și urâtă.
Și mai e ceva: Creangă e (și) autorul meu preferat din literatura română. Alături de el e Eminescu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *