Comentariu

Despre autonomii teritoriale şi păcăleli propagandistice

În practică, autonomiile sunt de două tipuri – autonomii economice şi autonomii identitar-politice. În primul caz este vorba de constrângerile şi dificultăţile administrative cu care se confruntă statele cu suprafeţe şi populaţii mari. Este mai simplu şi mai eficient ca anumite probleme să fie lăsate la latitudinea comunităţilor locale, care în unele cazuri sunt de dimensiunile unor ţări medii sau mici din Europa. Şi oricum, în statele federale, comunităţile autonome nu îşi fac de cap şi respectă cu stricteţe normele stabilite de metropolă care concentrează marea parte a puterii în mâinile sale. Uitaţi-vă la sistemul federativ din Rusia, Statele Unite sau Germania.

Cel de-al doilea tip de străduinţe spre autonomie, cel identitar-politic are ca sursă nu nevoia de o guvernare mai bună, are la bază, pe de o parte, teama unei minorităţi naţionale că va fi asimilată sau va suferi represalii. Pe de altă parte, există presiunile externe ale celor interesaţi, care au scopurile lor proprii. În majoritatea cazurilor, teama minorităţilor naţionale este amestecată cu raţionamentele economice federaliste, fără să se ţină seama de realităţile locale. De exemplu, regiunea propusă pentru autonomie nu se poate susţine economic sau ar avea profituri mult mai mari, dacă ar rămâne integrată în relaţiile cu restul teritoriului. Însă în aceste cazuri, raţionamentele sunt atât de amestecate, încât nu mai este clar ce poate fi în beneficiul respectivelor comunităţi. De aici este foarte uşor de ajuns la o propagandă agresivă şi la aranjamente aproape ilogice. Actualul sistem legislativ european şi internaţional vede două căi de rezolvare a temerilor faţă de orice posibilă asimilare a minorităţilor naţionale: secesiunea şi garantarea drepturilor culturale în interiorul unui stat. Pe scurt, este vorba de acordarea drepturilor de folosire a limbii materne în şcoală şi administraţie publică, plus acordarea de mijloace pentru conservarea şi promovarea tradiţiilor fiecărei comunităţi. Doar că în multe cazuri, mai ales în fostul spaţiu sovietic şi în fostele state comuniste, aceste lucruri sunt amestecate nediferenţiat şi rezultă autonomii recunoscute de genul Găgăuziei, sau separatisme cu sprijin imperial de tipul Transnistriei. Regiunea autonomă găgăuză a fost creată pentru conservarea identităţii găgăuze, însă tocmai limba găgăuză este pe cale de dispariţie. În şcolile din această regiune se predă în realitate în limba rusă şi inflamările periodice de naţionalism găgăuz sunt pur propagandistice, fără să reuşească să ascundă rusificarea acestei minorităţi naţionale aflată în faza de încheiere. Din punct de vedere economic, nici nu ar avea rost să discutăm despre vreo logică în cazul autonomiei găgăuze. O situaţie asemănătoare întâlnim în România în cazul aşa-numitului Ţinut Secuiesc. Autonomia pe criterii economice este lipsită de orice logică, iar drepturile pentru păstrarea identităţii naţionale există doar pe hârtie. Însă din amestecul principiilor nu poate să iasă decât o propagandă lipsită de sens.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


George Damian

George Damian este ziarist din anul 2001. A scris sau încă scrie pentru ZIUA, Deutsche Welle, Puterea, Magazin Istoric, Historia, Times New Roman, Timpul - Chișinău, Adevărul și moldNova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *