Important mi se pare faptul că există o direcţie comună de manifestare a acestei zile. Mult prea mulţi ani ziua de 27 martie a fost lăsată în uitare în încercarea de a se şterge istoria cu un burete. La Chişinău, ziua de 27 martie este o zi a unui marş sub steaguri tricolore – marş care stârneşte multă furie. Îmi vine greu să înţeleg această furie: cei care merg sub tricolor au acelaşi drept să treacă prin centrul Chişinăului precum cei care merg sub steagurile roşii.
La Bucureşti manifestările din jurul zilei de 27 martie au un punct central: pelerinajul la Mănăstirea Cernica, la mormintele fruntaşilor basarabeni care au făcut Unirea din 1918. Mi se pare că aceasta este cea mai frumoasă şi mai importantă tradiţie a studenţilor basarabeni din Bucureşti. Iar locul este înconjurat de întâmplări pline de semnificaţie. De exemplu, în anul 1973, la înmormântarea lui Ion Pelivan de la Cernica a fost depusă o coroană de flori care purta mesajul „De la prietenii transnistreni”. Această coroană de flori şi această panglică aveau să stârnească un mic conflict diplomatic. „O anumită ambasadă” s-a plâns autorităţilor române de existenţa acestui mesaj. Iar basarabenilor prezenţi la această înmormântare le-a părut rău că mesajul nu a fost mai explicit „De la românii transnistreni”. Aflând de această întâmplare, am realizat brusc că „anumita ambasadă” chiar i-a urmărit până în mormânt pe cei care au făcut Unirea de la 27 martie 1918 şi care au reuşit să moară de moarte bună. Mai mult ca sigur că la înmormântarea lui Ion Pelivan din anul 1973 a fost prezent şi un om al unei „anumite ambasade” care a iscodit tot ce putea iscodi. Şi simpla amintire a existenţei „prietenilor transnistreni” a fost de natură să supere puterea imperială sovietică.
Când eram elev, am fost şi eu la Cernica şi am avut norocul să am un profesor de istorie care să ne spună mai multe despre românii basarabeni care au făcut Unirea de la 1918 şi îşi dorm acolo somnul de veci. Avem nevoie nu doar de marşuri sub tricolor care să afirme în spaţiul public identitatea românească – avem nevoie mai ales să ştim unde ne sunt înaintaşii şi ce au făcut ei. Nu trebuie să lăsăm să fie uitate numele celor care au făcut Unirea de la 1918. Tradiţia pelerinajului de la Cernica s-a stabilit de puţină vreme din punct de vedere istoric, însă sub nicio formă nu trebuie lăsată să dispară. Mulţi dintre cei care au făcut Unirea de la 1918 au dispărut pur şi simplu în vastele întinderi ale Rusiei, alţii au fost executaţi şi li s-a pierdut urma, alţii s-au ascuns ca să-şi păstreze viaţa şi nimeni nu mai ştie unde au fost înmormântaţi. Chiar ar fi nevoie de o cercetare care să adune la un loc câte o schiţă biografică a fiecăruia dintre cei care au votat pentru unirea Basarabiei cu România.
Până atunci rămâne întrebarea ce facem de 27 martie? Mi-aş dori foarte mult ca aceia care nu pot ieşi în stradă sub tricolor să ajungă măcar o dată în viaţă cu o floare la mormintele fruntaşilor basarabeni de la Cernica.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
