Atitudini

Cât de des ne gândim la noi?

Fiecare om, dar poate mai ales femeie ar trebui să se gândească la starea lor de bine şi la cât este de important să prevenim ceva decât să ne confruntăm pe nepregătite cu o situaţie anume în ceea ce priveşte starea noastră de sănătate.  

feCând aţi fost ultima dată să vă faceţi analizele sau aţi fost consultate de un medic ginecolog? Se spune că analizele ar trebui făcute cel puţin o dată la şase luni şi că nu trebuie să treacă mai mult de un an până să vă vadă un ginecolog. Eu sunt de acord cu asta şi de mulţi ani încerc să nu depăşesc aceste limite.

Întrebate cât de des merg la un control ginecologic, femeile se împart în patru mari categorii: cele care nu o fac niciodată (25%), cele care merg o dată la trei ani sau mai rar (22%), care merg o dată pe an la un control (23%) şi cele care merg o dată la 6 luni sau mai des la medicul ginecolog (15%).

Nu mergem la medic din proprie iniţiativă decât când avem o problemă. Când ne simţim rău şi ne dăm seama că ceva este în neregulă. Dacă se întâmplă să ni se spună că avem ceva ce putea fi prevenit, sau că, dacă se descoperea mai devreme, se mai putea face ceva, pică cerul pe noi. Este mai important serviciul, familia sau alte lucruri decât sănătatea noastră.

Este important ca tu, ca femeie, să ştii totul despre corpul tău. Să mergi la medic şi să vorbeşti despre contracepţie (aşa alegi varianta potrivită pentru tine), să îi pui întrebări despre ceea ce vrei să ştii, să îţi faci analizele cele mai banale – pot fi lucruri simple, dar care te salvează.

Haideţi să începem noi să fim primele pe care ne preocupă ceea ce se întâmplă cu noi şi să nu lăsăm pe mai târziu ceea ce puteam preveni astăzi.

Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *