Atitudini

Când un militar poate să apese pe trăgaci

Două propoziţii care exprimă tot atâtea drame totale. Nu am nicio îndoială că în mintea oricărui om este făcută o paralelă între cele două evenimente tragice. Faptul că unul din tineri a murit şi celălalt se agaţă încă de viaţă nu reprezintă o diferenţă fundamentală. Gestul celor doi militari trebuie explicat cinstit, pentru că evenimentele de acest gen lasă urme în societate.

Nu pot să cred că există oameni capabili să apese pe trăgaci cu arma îndreptată către un om fără ca acest gest să lase urme adânci. Orice militar este pregătit pe două planuri. Primul plan se referă la legalitatea folosirii armei. Militarul trebuie să cunoască exact condiţiile în care are voie să folosească legal o armă de foc. Al doilea plan al pregătirii se concentrează pe pregătirea militarului ca acesta să fie gata să tragă atunci când legea îi permite.

După toate cele arătate mai sus, nu pot să spun că militarul român care a împuşcat un cetăţean moldovean a făcut bine în comparaţie cu militarul rus care a împuşcat un alt cetăţean moldovean. Doar o investigaţie completă pentru fiecare dintre cele două cazuri ne poate spune exact ce s-a întâmplat pe Prut şi ce s-a întâmplat pe Nistru.

Dincolo de toate acestea, trebuie să vedem diferenţele dintre cele două evenimente tragice. În cazul de la Nistru, ambasadorul Rusiei a acuzat şoferul împuşcat că era în stare de ebrietate şi se afla la volanul unei maşini furate. Din partea României comunicatul a venit de la instituţia responsabilă – ambasadorul român la Chişinău s-a abţinut să dea detalii care nu aveau cum să facă parte din atribuţiile sale. Din acest punct de vedere mi se pare clar că ambasadorul Federaţiei Ruse şi-a depăşit atribuţiile. Apoi trebuie luat în considerare statutul graniţelor de pe Prut şi pe Nistru. Împuşcăturile de pe Nistru exprimă o formă de manifestare a forţei imperiale. Împuşcăturile de pe Prut exprimă o ruptură care nu ar fi trebuit să existe. Nu în ultimul rând, trebuie spus că nu există nicio dovadă până în acest moment că şoferul împuşcat la Nistru era beat. De cealaltă parte, există dovezi că şoferul împuşcat la Prut era contrabandist.

O lume fără arme, fără militari şi fără regulamente este o lume ideală. Cine nu îşi mai aminteşte de lupta pentru pace dusă până în momentul în care nu avea să mai stea piatră peste piatră? Prefer o lume reală în locul unei lumi ideale.

Evenimentele de la Nistru mi se par a fi o bravadă de adolescenţi care a avut un sfârşit tragic, cel puţin din cele ieşite la iveală în mass-media. Evenimentul petrecut la Prut constituie, conform comunicatelor oficiale, o încălcare a legii.

Militarii care au deschis focul şi la Prut, şi la Nistru au făcut acest gest ştiindu-se sub acoperirea legii care le conferea această posibilitate. Apoi a venit capacitatea de a face gestul simplu de a apăsa pe trăgaci cu arma îndreptată spre alt om. Evenimentele tragice de la Prut şi de la Nistru exprimă nefericirea unei ţări prinse între graniţe împotriva naturii.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


George Damian

George Damian este ziarist din anul 2001. A scris sau încă scrie pentru ZIUA, Deutsche Welle, Puterea, Magazin Istoric, Historia, Times New Roman, Timpul - Chișinău, Adevărul și moldNova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *