Belgia este în plină criză politică. Premierul Yves Leterme a demisonat joi, în urma unui consiliu al miniştrilor, declarându-şi incapacitatea de a colabora cu unul dintre partidele de coaliţie. Regele Albert al II-lea a decis să mai aştepte înainte de a accepta demisia. Cu două luni luni înainte de a prelua şefia Uniunii Europene, ar fi un moment nefast pentru dizolvarea Camerei Deputaţilor, iar regele încearcă să menţină guvernul, conştient de nota proastă pe care ar lua-o la nivel european ţara sa, se arată într-un comunicat al palatului.
Miza este însă mult mai mare. Se aud din ce în ce mai puternic zvonuri despre o separare a Flandrei olandofile de Valonia francofilă. Desigur, nu este pentru prima oară când intervine în discuţie această ipoteză, care este pusă în discuţie încă de la începutul secolului al XX-lea, dar acesta ar putea fi cea mai gravă criză din ultimii ani. Corespondentul Le Monde în Belgia, Jean Pierre Stroobans, crede că "nu mai există, nici de partea flamandă, nici de cea francofonă, un lider politic capabil să ajungă la un adevărat consens".
Ce s-ar alege de Belgia?
Prima ipoteză este cea a separării pe model cehoslovac. În al doilea caz, Valonia ar putea fi ataşată Franţei sau ar putea fi semnat un contract de asociere, dar acest lucru nu ar lăsa insensibile capitalele europene. Cât despre o unire a Flandrei cu Olanda, acesata nu este dorită de niciuna dintre părţi. Ipotezele ataşării sunt foarte puţin valabile, fiind suţine de mai puţin de un procent din populaţie.
Belgia este o ţară împărţită în trei comunităţi – flamandă, francofonă şi germanofonă şi în trei regiuni: Valonia (în sud), Flandra (în nord) şi capitala, Bruxelles. Statul Federal deţine controlul justiţiei, al afacerilor externe, al apărării şi al securităţii sociale. Familiile politice apără, de cele două părţi ale frontierei lingvistice, priorităţi diferite şi fiecare comunitate dispune de presă proprie.
Rivalitatea dintre francezi şi valoni
Flandra este regiunea cea mai bogată a ţării. Flamanzii, care consideră că au fost discriminaţi în trecut, cer din ce în ce mai multă autonomie în raport cu statul federal, în special în domeniile fiscal şi social.
Mărul discordiei îl reprezintă regiunea Bruxelles-Hal-Vilvorde – BHV, compusă din 54 de comune. Dintre acestea, 19 fac parte din regiunea Bruxelles, bilingvă, dar majoritar francofonă, iar celelalte 35 de comune aparţin provinciei Barbant, din regiunea flamandă şi sunt situate în jurul oraşelor Hal şi Vilvorde.
Neînţelegerile care au dus la ruperea coaliţiei de la guvernare îi privesc pe francofonii instalaţi în suburbia flamadă a Bruxellesului. Aceştia, potrivit flamazilor, au prea multe privilegii. Printre acestea se numără dreptul la vot pe listele francofone la alegerile europene şi federale, în timp de flamazii din Valonia nu pot vota pe listele flamande la Bruxelles.
Mai mult, şase dintre cele 35 de provincii flamande, unde francofonii sunt majoritari sau foarte puternic reprezentaţi, le oferă acestora drepturi suplimentare, cum ar fi şcoli francofone sau documente judiciare în limba franceză. Ei bine, flamanzii nu vor să extindă aceste privilegii pe ansamblul regiunii, ceea ce ar duce la o fronteiră lingvistică, primul pas spre independenţa Flandrei.
Presa de la Bruxelles relatează frecvent tratamentul la care sunt supuşi francofonii pe centura olandeză, scrie Le Figaro: imposibilitatea de a vorbi în franceză cu angajaţii municipali, nevoia de a vorbi olandeza pentru a putea obţine o locuinţă socială. De curând o iniţiativă a primarilor flamanzi a stârnit scandalul: convinseseră promotorii imobiliari să le transmită listele potenţialilor cumpărători, pentru a împiedica vânzarea de locuinţe francofonilor.
În ciuda tratamentului la care sunt supuşi, valonii nu-şi doresc o despărţire de flamanazi, mai ales în contextul crizei economiei mondiale. Ei sunt interesaţi în special de păstrarea sistemului naţional de securitate socială, de care beneficiază în mai mare măsură decât flamanzii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
