Editorial

Bătălie pentru primărie

Electoratul lui Năstase va fi unul divers. O parte va vota pentru el, PPDA și PAS, o parte – împotriva socialiștilor. E bine și așa. Important e să nu lăsăm primăria socialiștilor. Pentru că la ce procent din populație trăiește în Chișinău, putem considera că fotoliul de primar e unul de președinte mai mic.

Am motive întemeiate să nu îmi placă Năstase. Însă am încredere că va continua colaborarea cu PAS, că va ține cont de partenerii lui externi. Până la urmă nu trebuie să fii Einstein ca să ajungi un bun primar, ci trebuie să fii – înainte de orice altceva – un om modest. Să știi să apreciezi sfaturi bune, colaborări prețioase. Și mai ales să nu pui sub nici o formă batista pe „țambal” când e vorba de partenerii europeni.

Deci toate nemulțumirile legate de Andrei Năstase pălesc și se evaporă de parcă nici nu ar fi când le compar cu cele legate de socialiști. Pe deasupra mi se pare excelent că Primăria va putea ajunge într-o opoziție reală cu partidele aflate la guvernare. Fiindcă monopolul e începutul oricărei forme de dictatură.

Îl rog pe viitorul primar, Andrei Năstase, să se ocupe de oraș, nu de politică și să nu pună batiste pe țambal, pentru că acel moment de slăbiciune, avut în urmă cu câțiva ani, în dialogul cu socialiștii a fost printre cele mai mari dezamăgiri pentru mine. Adică dacă te bați cu Plahotniuc ca să dai mâna, cum s-a întâmplat în 2015, cu Usatâi și Dodon, nu am rezolvat absolut nimic. Suntem cum se spune în popor: aceeași Mărie, cu altă pălărie.
Și am convingerea că atât oamenii care lucrează în aceeași echipă cu el, cât și partenerii externi, îl vor sfătui cum trebuie. Am speranța că se va descurca și că va câștiga detașat în turul doi. În rest, nu văd de ce multă lume se declară dezamăgită și nu cred că Andrei Năstase a ajuns în turul doi doar pentru că s-au înduioșat mamele din Chișinău. E nevoie de mai mult ca să mobilizezi lumea. Cel mai probabil meritul acestor rezultate îi revine postului Jurnal TV.

De acum așteptăm să treacă și turul doi și să vedem ce va fi după. Lucrurile în acest moment sunt extrem de clare. Ion Ceban nu va reuși să adune mai multe procente, pe când cele împărțite între ceilalți candidați vor merge spre Năstase. Nu știm însă unde se vor duce voturile celor care nu au votat în primul tur. Să sperăm că nu la socialiști. N-ar fi prea vesel.

Însă chiar și cu această notă optimistă din textul de față, tot nu pot să nu mă îndepărtez parțial de la temă și să mă întreb: cum o duc acum cei care l-au mazilit pe Chirtoacă? Le convine unde s-a ajuns? Vor vota cu Năstase sau cu Ceban? După circ și pâine, gratuite de dragul primăriei, cred că stau acum și plâng în pumni. Pentru că planul nu era să dea Primăria, ci să o ia. În fine. Din acest punct de vedere putem spune că Dorin Chirtoacă a mai luat un mandat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *