Astăzi 10 Aprilie 2020, Vineri - Ultima actualizare la ora 19:33
Abonamente

Editorial 29 August 2019, ora 08:09    Din editia print

Marime Font

Avem nevoie de un Partid al Românilor

Recent, am aflat cu surprindere că dl Oazu Nantoi și-a schimbat din nou orientarea, devenind unionist.

M-am mirat, deoarece îl cunoșteam ca pe un adept al construcției așa-numitei „națiuni civice”, nu l-am văzut niciodată la vreo manifestare unionistă, iar atitudinile sale publice au fost mereu foarte rezervate, dacă nu chiar antiunioniste. Chiar și textul prin care și-a recunoscut noua sa orientare geopolitică nu-l prea caracterizează pe Oazu Nantoi, ci seamănă mai mult cu o „luare la mișto”, decât cu o analiză serioasă. Dar să le luăm pe rând.

Lecții de unionism

Mai întâi de toate, să încercăm să definim așa-zisa „națiune civică moldovenească”, pe care tot mai insistent ne-o bagă pe gât rușii și nemții, printr-o parte a așa-numitei societăți civice moldovenești. Cred că oricât de mult s-ar încerca parfumarea cu valori europene a acestui produs, de la el va mirosi urât a stalinism. Din câte vedem, esența „națiunii civice” constă în negarea apartenenței românilor din Basarabia la națiunea română și diluarea acestora într-un melanj găgăuzo-transnistrean de sorginte sovietică, care ar da naștere unui nou tip de homo sovieticus, fără o identitate clară. Acest „om nou”, pe care-l putem numi homo moldovanus trebuie să fie românofob prin definiție și să fie bun doar pentru „a turna vin și a da găluște”. De aceea crearea așa-zisei „națiuni civice moldovenești” este cea mai mare diversiune lansată de Rusia împotriva R. Moldova, după războiul din Transnistria. Misiunea strategică a acestei diversiuni este de a legitima existența unui stat și a unei societăți create prin pactul încheiat dintre Stalin și Hitler. Păcat că Oazu Nantoi nu înțelege acest lucru.

Românii din Basarabia fac parte dintr-o națiune (și nu de ieri, de azi). Majoritatea lor sunt și cetățeni cu acte în regulă ai acelei națiuni. Ce anume i-ar putea determina pe ei să-și dorească să facă parte dintr-o „națiune civică”, alături de transnistreni șovini sau găgăuzi românofobi și proruși? O pură coincidență istorică și o vecinătate ostilă nu sunt suficiente pentru crearea unei națiuni. Pare atât de ridicolă această idee, încât nu înțeleg cine crede într-adevăr în ea, în afară de un grup extrem de redus de ONG-iști, experți și politicieni amatori, în căutarea unei doctrine electorale „comode”. Mai mult decât atât, votanții „za Putina” ai lui Dodon și Usatîi nu vor cu siguranță o națiune civică cu românii. Ei vor înapoi în URSS.

Loading...


Teoria „națiunii civice” este servită de mai mulți ani pe post de căluș mediatic, pentru a închide gura unioniștilor. Adică, vezi Doamne, voi, unioniștilor, agresivilor și nerealiștilor, ne blocați visul realizării unei „națiuni civice” alături de găgăuzi! După cum vedem, pe nimeni, din păcate, nu-l deranjează faptul că întreg învățământul din autonomia găgăuză este cu predare în limba rusă. Nici pe vremea când dna Maia Sandu era ministru al Educației, în UTAG nu se preda în altă limbă decât, exclusiv, în cea rusă. Ce fel de cetățeni ai „națiunii civice” vom avea în acest caz, dacă ei nu cunosc limba celorlalți membri ai aceleiași națiuni?

Transnistria: proiect antiromânesc

În anii ’90, R. Moldova nu a fost înființată de unioniști, ca, pe seama lor, cineva să creeze „națiuni civice” (antiromânești ca esență). Independența și tot ce a urmat pe acest pământ odată cu destrămarea URSS a fost o tentativă a elitei românești de a salva acest popor de rusificare. Din păcate, s-a declanșat așa-zisul „conflict de pe Nistru” - în realitate, nimic altceva decât un război de independență, pornit de Kremlin și parțial pierdut de Chișinău. Prin urmare, este imposibilă orice fel de avansare spre UE atâta timp cât pe teritoriul suveran, independent și neutru al R. Moldova defilează tancuri cu drapelul Rusiei. Iar președintele acestui stat nu a fost niciodată în vizită în țările vecine, România și Ucraina, dar a mers de zeci de ori la Moscova. Anume cu acest președinte, ONG-iștii făceau „națiunea civică” câțiva ani în urmă. Dar se tace mâlc la acest subiect, problema lor este cum să scape de unioniști și de discuțiile despre Unire.

Unicul sprijin real pentru acest stat și pentru toți locuitorii săi a venit și vine exclusiv din România. Transnistria este un proiect ce are singura menire de a nu permite românilor din R. Moldova să se reunească într-un singur stat cu românii de peste Prut. Cu siguranță că republica-fantomă de peste Nistru n-a fost creată pentru a bloca pe cineva să facă „națiunea civică”. Iar „națiunea civică” este sinonimă cu transnistrizarea și Oazu Nantoi ar trebui să fie primul care înțelege acest lucru.

Nu veți obține nimic fără participarea unioniștilor

Am scris, și acum două săptămâni, că toate realizările cu care se poate lăuda statul R. Moldova se datorează în mare parte unioniștilor. Independența față de URSS au obținut-o ei, nu civicii, găgăuzii nici ONG-iștii. Debarcarea lui Voronin din 7 aprilie s-a făcut iarăși pentru că PMAN a fost plină de tineri români cu tricoloruri românești. Acordul de Asociere cu UE, eliminarea vizelor s-a făcut tot în perioada în care la putere s-a aflat un partid declarat proromânesc și unionist. Ce făceau în toate aceste momente-cheie partenerii noștri de „națiune civică”? Ce cred ei astăzi despre Acordul de Asociere și Uniunea Europeană? Și ce zic despre români și limba română?

Partidul Românilor Europeni în R. Moldova

Să admitem totuși că ar există o voință din partea tuturor pentru a fonda „națiunea civică”. Ce părți componente ar avea ea? Cine i-ar reprezenta pe cei care se identifică cultural și etnic ca fiind români, mai întâi de toate? Pornind de la ideea unirii tuturor grupurilor etnice din R. Moldova (ruși, bulgari, ucraineni, găgăuzi și români) într-o singură „națiune civică”, vă provoc, dragi cititori, să explorați ideea constituirii unui Partid al Românilor din R. Moldova, care să acționeze ca o alternativă politică la „partidele unioniste” clasice. Dacă până și Dodon recunoaște că în R. Moldova locuiesc mai multe etnii, care ar fi problema că românii de aici ar vota cu un partid al lor? Cine și de ce s-ar teme de asta?

De fapt, politicienii, ONG-iștii și experții ar trebui să facă ceea ce spunem și vrem noi, cetățenii. Și nu invers! Dar atunci de ce politicienii de opoziție ne învață pe noi ce să credem și ne dau de înțeles că ar fi bine să uităm de Unire? Cine sunt ei ca să ne dicteze în ce să credem și la ce să aspirăm? Oare lor le-ar conveni apariția unui partid curat românesc? Sau toată această campanie antiunionistă este doar o manipulare crasă, menită să-i aburească pe românii de aici să dea uitării Unirea și să voteze anumite partide care iată-iată fac „națiunea civică”, dar nu le prea iese mare lucru, dacă nu au și români în ea?

P.S. Petrișor Peiu a publicat un studiu amplu privind costurile Unirii celor două state românești, pe care TIMPUL l-a publicat, pagină cu pagină. Este o simplă greșeală sau acest studiu este trecut cu vederea în mod intenționat?

PĂREREA TA CONTEAZĂ

Motivul pentru care rog cititorii să exploreze ideea înființării unui partid românesc este că tuturor le este foarte ușor să lovească în unioniști și unionism. E dreptul lor s-o facă, dar să ne explice politicos cum vor face o „națiune civică” în R. Moldova fără români și fără ca aceștia să fie reprezentați politic? Dragi cititori, vă rugăm să vă dați și dvs. cu părerea despre cine va reprezenta în viitorul parlament interesele românilor.

ARHIVA TIMPUL (26 septembrie 2018)

Un articol de: Silviu Tănase Contactează autorul
 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 10 Aprilie 2020, ora: 17:44

5 ZODII se află sub protecția lui Dumnezeu în această primăvară

5 ZODII se află sub protecția lui Dumnezeu în această primăvară

 Astrele îți dezvăluie secretul lor: cinci dintre zodii se vor afla sub protecția lui Dumnezeu în perioada următoare. Acest lucru nu însemnă că restul semnelor zodiacale nu vor avea parte de ajutorul divin. Însă cele cinci zodii favorizate sunt pe lista...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Aprilie 2020, ora: 17:39

Momentul în care doi tineri îl bat cu picioarele pe un bărbat cu probleme psihice / VIDEO

Momentul în care doi tineri îl bat cu picioarele pe un bărbat cu probleme psihice / VIDEO

O bătaie crâncenă, filmată la Buiucani. Doi tineri l-ar fi atacat pe un bărbat și l-au bătut până l-au lăsat nemișcat, la pământ.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Aprilie 2020, ora: 17:09

VIDEO // La Casa de Papel, serialul care „a rupt” pe timpul izolării: câtă lume l-a văzut pe Netflix

VIDEO // La Casa de Papel, serialul care „a rupt” pe timpul izolării: câtă lume l-a văzut pe Netflix

Netflix a dat lovitura cu cel de-al patrulea sezon al producției Casa de Papel. Acesta a debutat pe 3 aprilie, iar vizionările sunt unele record.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Aprilie 2020, ora: 16:31

RÂZI ÎN HOHOTE / „Îmbracă-l pe Igari Nicalaici” – o nouă caricatură marca Alex Buretz

RÂZI ÎN HOHOTE / „Îmbracă-l pe Igari Nicalaici” – o nouă caricatură marca Alex Buretz

Artistul Alex Buretz a realizat o nouă caricatură, de această dată despre „Igari Nicalaici”, care își atribuie prea multe roluri pe lângă cel de președinte. Artistul i-a pregătit 13 ținute eroului caricaturii.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 10 Aprilie 2020, ora: 15:52

Farmacia Familiei și Dita EstFarm se implică în sprijinirea instituțiilor Statului în lupta contra pandemiei COVID 19.

Farmacia Familiei și Dita EstFarm se implică în sprijinirea instituțiilor Statului în lupta contra pandemiei COVID 19.

Pentru a contribui la aceste eforturi comune, Farmacia Familiei și Dita EstFarm au donat 50.000 de mii de măști de unică folosință instituțiilor care se află în prima linie de luptă împotriva infecției cu Coronavirusul de tip nou - Ministerului Sănătății, Muncii și...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Aprilie 2020, ora: 14:20

Slusari: Dodon a încălcat LEGEA când a cerut explicații de la Președintele CC, Vladimir Țurcan

Slusari: Dodon a încălcat LEGEA când a cerut explicații de la Președintele CC, Vladimir Țurcan

Președintele Curții Constituționale, Vladimir Țurcan, a încălcat legea atunci când l-a informat pe Igor Dodon despre votul dat de magistrații Înaltei Curți privind suspendarea hotărârii pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Aprilie 2020, ora: 12:19

Galina DODON câștigă 33 de mii de lei LUNAR fiind angajată la Exclusiv Media, firma care a primit MILIOANE din BAHAMAS

Galina DODON câștigă 33 de mii de lei LUNAR fiind angajată la Exclusiv Media, firma care a primit MILIOANE din BAHAMAS

Conform declarații de avere, Igor Dodon, declară un salariu de peste 226.700 de lei, adică peste 18.800 de lei pe lună, iar soția sa, Galina Dodon, angajată la „Exclusiv Media”, SRL, a câștigat anul trecut aproape 396 de mii de lei, ceea ce ar însemna circa 33 de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Aprilie 2020, ora: 12:10

POPULISM FĂRĂ MARGINI! Dodon promite „SUPORT” Mitropoliei Moldovei deși ÎPS Vladimir TRĂIEȘTE ÎN LUX

POPULISM FĂRĂ MARGINI! Dodon promite „SUPORT” Mitropoliei Moldovei deși ÎPS Vladimir TRĂIEȘTE ÎN LUX

Igor Dodon a uitat că statul este separat de biserică și promite că va ajuta Mitropolia condusă de ÎPS Vladimir, care ar fi „afectată” de pandemia coronavirusului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Aprilie 2020, ora: 12:08

LACRIMI ȘI DURERE / Poliția regimului Dodon&Chicu a amendat cu 22500 de lei o pensionară ce are o pensie lunară de 1300 de lei (VIDEO)

LACRIMI ȘI DURERE / Poliția regimului Dodon&Chicu a amendat cu 22500 de lei o pensionară ce are o pensie lunară de 1300 de lei (VIDEO)

Totul a pornit după ce un vecin a spus oamenilor legii că femeia ar fi încălcat regimul de izolare la domiciliu.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Aprilie 2020, ora: 12:03

STUDIU. Riscul de a contacta COVID-19 când mergeţi la cumpărături este foarte mic. Cercetător german: Nu am găsit viruşi vii pe mânere, toalete sau clanţe

STUDIU. Riscul de a contacta COVID-19 când mergeţi la cumpărături este foarte mic. Cercetător german: Nu am găsit viruşi vii pe mânere, toalete sau clanţe

Nu există niciun risc semnificativ de a vă infecta cu noul coronavirus când mergeţi la cumpărături, spune directorul Institutului de Virusologie de la Spitalul Universitar din Bonn, cercetătorul Hendrik Streeck.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Aprilie 2020, ora: 11:45

Dinu Plângău îl dă în judecată pe Ion Chicu și cere despăgubiri, iar banii îi va dona spitalului din Edineț

Dinu Plângău îl dă în judecată pe Ion Chicu și cere despăgubiri, iar banii îi va dona spitalului din Edineț

Deputatul Platformei DA Dinu Plângău a înaintat o cerere prealabilă în care îi solicită premierului Ion Chicu să-și ceară scuze publice pentru defăimare. Și asta după ce șeful Guvernului a acuzat formațiunea că poartă vina pentru suspendarea de către...

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 10 Aprilie 2020, ora: 10:29

Avioanele de pe Aeroportul Cluj sunt BLOCATE la sol / George Simion: Nu le dați VOIE să PLECE

Avioanele de pe Aeroportul Cluj sunt BLOCATE la sol / George Simion: Nu le dați VOIE să PLECE

Stupoare pe Aeroportul din Cluj, acolo unde mai multe avioane sunt blocate la sol.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Aprilie 2020, ora: 10:21

Deputatul PD, Eugen Nichiforciuc și-a cumpărat în acest an un MERCEDES DE LUX ce valorează peste 100 000 euro (FOTO)

Deputatul PD, Eugen Nichiforciuc și-a cumpărat în acest an un MERCEDES DE LUX ce valorează peste 100 000 euro (FOTO)

Anul 2020 a început cu achiziții „zdravene” pentru un „ales al poporului”. Deputatul democrat Eugen Nichiforciuc și-a completat garajul cu încă o bijuterie de lux, a cărei valoare este de peste 100 000 euro. Parlamentarul și-a cumpărat un Mercedes...

( ) Citeşte tot articolul

Chișinău 10 Aprilie 2020, ora: 09:59

Newton House: O nouă ofertă de achitare, actuală - 3200 de euro prima rată

Newton House: O nouă ofertă de achitare, actuală - 3200 de euro prima rată

În perioada de carantină la Newton House lucrările evoluează conform graficului! Însă, asta nu este singura veste bună pentru clienți și potențialii chienți. Acum puteți sa rezervați apartamentul dorit în complex și sa-l achitați peste 30 de zile, când se...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Aprilie 2020, ora: 09:58

143 de persoane în stare gravă / INFORMAȚII DE ULTIMĂ ORĂ prezentate de Viorica Dumbrăveanu / VIDEO

143 de persoane în stare gravă / INFORMAȚII DE ULTIMĂ ORĂ prezentate de Viorica Dumbrăveanu / VIDEO

La momentul actual în Republica Moldova avem 1289 de cazuri de COVID-19. 143 de pacienți sunt în stare gravă la spital, iar opt persoane sunt conectate la respirația asistată, anunță ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Aprilie 2020, ora: 08:50

Ambulanțe ca în EVUL MEDIU și condiții CATASTROFALE la Serviciul de Urgență din raionul Fălești (VIDEO)

Ambulanțe ca în EVUL MEDIU și condiții CATASTROFALE la Serviciul de Urgență din raionul Fălești (VIDEO)

Ambulanțe ca în Evul Mediu și condiții dezastruoase la Serviciul de Urgență din raionul Fălești. Angajații medicali se plâng că muncesc zilnic până la epuizare, iar despre salariu majorat au auzit doar la TV. Aceștia și-au spus păsul liderului Partidului Acțiune...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Aprilie 2020, ora: 08:15

Imagini ȘOCANTE din New York: Victimele epidemiei sunt îngropate în gropi comune / VIDEO

Imagini ȘOCANTE din New York: Victimele epidemiei sunt îngropate în gropi comune / VIDEO

Imagini teribile vin din New York, unde victimele epidemiei sunt îngropate laolaltă! Cimitirele nu mai fac faţă numărului uriaş de decese, aşa că sicriele sunt depuse în gropi comune. Atenție, imaginile care urmează vă pot afecta emoțional!

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 10 Aprilie 2020, ora: 07:10

Horoscop 10 aprilie. Ce zodie nu suportă să o comanzi? Nu te grăbi! Ești pe cale de a face o mare greșeală

Horoscop 10 aprilie. Ce zodie nu suportă să o comanzi? Nu te grăbi! Ești pe cale de a face o mare greșeală

Horoscop 10 aprilie. Cei aflați în această zodie trebuie să aibă mare grijă la cumpărături și nu trebuie să ia decizii pripite. Află ce îți rezervă astrele potrivit horoscopului oferit de către profesorul Radu Ștefănescu.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 10 Aprilie 2020, ora: 07:05

ORIBIL / O mamă din raionul Glodeni și-a aruncat copilul nou-născut în WC-ul din curtea casei

ORIBIL / O mamă din raionul Glodeni și-a aruncat copilul nou-născut în WC-ul din curtea casei

Potrivit poliției, totul s-a întâmplat în data de 6 aprilie. Aceasta a născut singură, acasă, după care a aruncat bebelușul în veceu. Ea le-a spus oamenilor legii că a recurs la acest gest pentru că nou-născutul era fără suflare și nu dădea semne de viață.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)