Actualitate

Alexandr Stoianoglo ar putea reveni din nou după gratii. Procurorul de caz a contestat decizia judecătorului

Procurorul de caz, Victor Furtună a contestat decizia judecătorului, anunță Procuratura Anticorupție.

„La 11 octombrie 2021 procurorul, desemnat de către Consiliul Superior al Procurorilor de a efectua urmărirea penală în privința lui Alexandr Stoianoglo, a contestat încheierea judecătorului de instrucție care l-a plasat pe învinuit în arest la domiciliu. În cazul în care recursul va fi admis, Alexandr Stoianoglo ar putea fi din nou plasat în arest preventiv”, este arătat într-o notă informativă a PA.

Într-un alt comunicat de presă emis de PA se precizează că:

„În vederea asigurării informării obiective a opiniei publice referitor la cazul Procurorului General – suspendat, în special privind reținerea și arestarea acestuia, intervenim cu unele precizări, pentru a exclude speculațiile care sunt intenționat vehiculate în spațiul mediatic pentru a crea impedimente bunei desfășurări a urmăririi penale.
În speță, deși cazul este unul extraordinar, au fost aplicate proceduri standarde bazate pe prevederi legale, ceea ce a constatat și judecătorul de instrucție în cadrul examinării demersului procurorului de aplicare a măsurii preventive. Reiterez, că necesitatea aplicării măsurii procesuale de constrângere – reținerea, iar ulterior solicitarea aplicării arestul preventiv a subiectului urmărit, a fost determinată inclusiv de următoarele circumstanțe: – funcția exercitată de subiect și ierarhia funcțională a acestuia dau posibilitatea de a face ca participanții pe dosar, printre care sunt procurori, alte persoane de demnitate publică sau funcționari publici, să fie reticenți în declarații, în special pentru a evita constrângeri sau persecuții, dar, implică și alte riscuri pentru buna desfășurare a urmăririi penale; pregătirea profesională a subiectului care, fiind procuror în exercițiul funcției, cunoaște toate subtilitățile tactice și de procedură, inclusiv acțiunile de urmărire penală care necesită a fi întreprinse pe astfel de cazuri, ca ex. – audieri ale martorilor, ridicări de obiecte, alte procedee probatorii, având posibilitatea de a influența participanții sau în alte modalități să pericliteze probele; – utilizarea tacticilor specifice pentru categoriile de infracțiuni contra bunei desfășurări a activității în sfera publică unde sunt necesare acțiuni prompte pentru a reuși să fie ridicate obiectele și informațiile necesare și pentru a evita ascunderea sau distrugerea probelor de către subiecții investigați. Un alt aspect, care implică discuții în sursele mass-media, este lipsa unor acțiuni proporționale față de alte persoane care, posibil, sunt implicate în infracțiunile investigate. Cu referire la acest aspect, în limitele în care permite principiul confidențialității urmăririi penale, ținem să menționăm, că în cadrul cercetării circumstanțelor în care au fost comise faptele incriminate dlui Alexandr Stoianoglo sunt investigate inclusiv și acțiunile altor persoane. În acest sens, este necesar de a determina rolul fiecărui participant și acțiunea în care a fost implicat, împrejurări care vor fi stabilite pe parcursul anchetei. Lipsa unor rețineri și arestări a altor figuranți pe caz nu exclude că aceste acțiuni vor fi realizate, în caz de necesitate, în viitor. P.S. Referitor la transparența procesului, înțeleg interesul sporit a publicului larg însă, ținând cont de multiple circumstanțe ale activității desfășurate, informațiile vor fi prezentate succesiv în dependență de evoluția dosarului și posibilitatea de a aduce în lumină anumite împrejurări fără a prejudicia mersul urmăririi penale.”

Astăzi, într-o conferință de presă, avocații procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo au anunțat că au depus un recurs la Curtea de Apel Chișinău, în care au cerut anularea mandatului de arest la domiciliu pentru 30 de zile, emis de maagistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

Procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo a primit vineri, 8 octombrie, 30 de zile de arest la domiciliu.

Amintim că Alexandr Stoianoglo a fost suspendat din funcția de procuror general pe data de 5 octombrie, după ce în ședința extraordinară a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) a fost desemnat procurorul anticorupție, Victor Furtuna să investigheze pretinsele ilegalități, în urma sesizării deputatului PAS Lilian Carp împotriva procurorului general.

Mai târziu, seara, au avut loc percheziții în biroul și acasă la el, după care a fost reținut pentru 72 de ore pe patru capete de acuzare: abuz de putere, depășirea atribuțiilor de serviciu, corupere pasivă și declarații mincinoase în fața organelor.

Potrivit sesizării lui Lilian Carp, în fapt, Alexandr Stoianoglo este învinuit că a permis acordarea indemnizației fostului procuror-șef al PCCOCS Nicolae Chitoroagă, în timp ce era urmărit penal; de faptul că a renunțat la învinuirile aduse lui Veaceslav Platon și în baza anumitor proprietăți deținute de Svetlana Curdova, soția sa; dar și de semnarea raportului referitor la proiectul privind modificarea Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului prin care s-ar fi permis unor companii străine să efectueze spălări de bani în Republica Moldova.

Alexandr Stoianoglo nu-și recunoaște vina și a susținut că este o răzbunare din partea guvernării.

Menționăm că și adjuncții procurorului general au fost suspendați din funcție, iar din această cauză membrii CSP s-au întrunit într-o nouă ședință extraordinară, unde au ales ca interimatul șefiei Procuraturii Generale să fie asigurat de Dumitru Robu.

Sursa: realitatea.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *