Editorial

Alegerile din 2012 şi Basarabia

Asta o spun toate sondajele de opinie – bătălia fostei guvernări se duce în acest moment pentru evitarea unui dezastru total. Problemele românilor vor rămâne însă şi după 9 decembrie: criza economică nu s-a încheiat.

Eu unul nu îmi fac niciun fel de iluzii că un partid sau altul ar putea administra mai bine această perioadă dificilă. Toate întreprinderile profitabile din România sunt în acest moment parte din concerne europene, iar posibilităţile Guvernului de a interveni în domeniul economic sunt extrem de limitate. Pe lângă asta, România este dependentă de împrumuturile externe pentru a-şi putea plăti pensiile şi salariile bugetarilor şi este extrem de greu de crezut că orice fel de Guvern de la Bucureşti va îndrăzni să meargă pe calea deschisă de îndrăzneţul prim-ministru al Ungariei, Viktor Orban. Budapesta a anunţat cu surle şi trâmbiţe despărţirea de creditorii internaţionali şi a început să pedepsească băncile, iar după doar doi ani caută cu disperare un acord cu Fondul Monetar Internaţional, fără să reuşească să obţină măcar o întâlnire. În toţi aceşti ani de criză, România a mers pe o sârmă extrem de subţire şi a reuşit să evite soarta Greciei sau a Spaniei (deşi nici Irlanda şi nici Portugalia nu stau pe roze, mai degrabă – pe spini).

Nu mă număr printre cei care cred că ar trebui alungate concernele internaţionale din România. În primul rând, asta ar însemna o rupere brutală de actualul sistem geopolitic al regiunii (nici Viktor Orban nu a îndrăznit să meargă atât de departe, a preferat să latre prin gard, nu să muşte). Concernele europene au adus în România un anumit grad de modernizare, însă viitorul Guvern al României ar trebui să găsească nişte metode prin care profiturile acestora să se întoarcă la români – aşa ceva ar fi o adevărată victorie care să justifice votul masiv în favoarea USL. Alte măsuri care vor provoca recunoştinţa românilor ar putea fi uşurarea poverilor fiscale care înăbuşă orice fel de iniţiativă şi aduc oamenii la exasperare.

Vorbind de exasperarea românilor, nu îmi rămâne decât să admir modul dibaci în care a fost dezamorsată tensiunea socială din România, care la începutul anului ameninţa să scape de sub control. Supapele găsite în decursul acestei veri au anulat „masa critică revoluţionară” care îi bucura atât de mult pe unii. Votul din 9 decembrie va fi unul calm, iar transferul puterii va fi liniştit. (Există scenarii în care vor apărea coaliţii guvernamentale din cele mai diverse, însă nu cred că votul va permite aşa ceva.)

Şi acum despre Basarabia. Aici funcţionează în mare măsură sloganul electoral „Băsescu ne-a dat cetăţenie” (cronologic vorbind, legea pentru redobândirea cetăţeniei a fost dată în vremea lui Iliescu, Băsescu a deblocat procesul pe care unii din UE l-ar fi dorit închis cu totul). Dacă basarabenii vor vrea să îl răsplătească pe „omul lui Băsescu”, ar face bine să iasă la vot, pentru că legea electorală din România este destul de ciudată şi surprinzătoare. Pentru victorie, un candidat trebuie să obţină majoritatea clară, altfel voturile basarabenilor se vor redistribui. Ne vedem la urne!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


George Damian

George Damian este ziarist din anul 2001. A scris sau încă scrie pentru ZIUA, Deutsche Welle, Puterea, Magazin Istoric, Historia, Times New Roman, Timpul - Chișinău, Adevărul și moldNova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *