În urmă cu 100 de ani, Congresul General al Bucovinei a adoptat, la Cernăuți, moțiunea privind Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare. Acesta este al doilea mare moment din procesul de reîntregire națională a statului unitar român.
În timpul războiului, bucovinenii au îndurat suferinte de neimaginat: dincolo de ocupația rusească, mii de tineri români au fost înrolați în armata austriacă. Preoți români, învățători și chiar țărani simpli au fost trimiși în lagărele de concentrare.
În octombrie 1918, sub amenințarea politică și militară a ucrainenilor, Iancu Flondor și Sextil Pușcariu, au organizat la Cernăuți, o adunare națională, în urma căreia au decis desprinderea definitivă de Imperiul Austro-Ungar. Ulterior Congresul General al Bucovinei a hotărât ''Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei cu Regatul României''.
Trecuseră 144 de ani de stăpânire străină.
O delegație s-a deplasat la Iași pentru a preda actul de Unire Regelui Ferdinand. Recunoașterea oficială a Unirii tuturor românilor a avut loc în 1 decembrie 1918.
Din păcate, visul românilor s-a spulberat în cel de-Al Doilea Război Mondial, când Bucovina a fost anexată Uniunii Sovietice.
Astăzi, Bucovina de Nord a rămas în componența Ucrainei.
|
Filmul românesc a cunoscut o evoluție în ultimii ani, după ce a fost marcat la începuturi de bariere politice și financiare. Astăzi, producțiile autohtone au început să fie apreciate, mai cu seamă pentru că prezintă teme cu care societatea noastră se confruntă,...
( ) Citeşte tot articolulBerbec Anumite transformări se întâmplă în viața ta și în sufletul tău, iar tu trebuie să te adaptezi lor. Cei din jur te susțin, iar Venus are un impact pozitiv asupra energiei tale creatoare.
( ) Citeşte tot articolulFructele uscate sunt ideale ca gustare, dar cât sunt ele de sănătoase, când ar trebui să le evităm și cum pot înlocui fructele proaspete? Auzim deseori că este foarte important să mâncăm fructe și legume, iar în acest context o să vorbim despre fructele...
( ) Citeşte tot articolulMaximele termice ale zilei vor fi -7..-10 grade Celsius în nord, -6..-9 grade în centru și -5..-8 grade în raioanele de sud. Precipitații nu se prevăd. Soarele se va arăta destul de mult de după nori.
( ) Citeşte tot articolulPărerile sunt împărţite atunci când vine vorba de aspectul bananelor. Unii le preferă pe cele verzi, iar alţii le preferă pe cele negre, foarte coapte. Regula este destul de simplă cele verzi sunt mai crude, iar cele negre sunt coapte deja. Oricum ar fi bananele sunt bogate...
( ) Citeşte tot articolulCeea ce visăm poate avea o anumită semnificaţie asupra realităţii pe care o trăim zi de zi. Simbolurile şi semnificaţiile viselor sunt destul de complexe, iar ca să ne dăm seama dacă au impact asupra vieţii noastre trebuie să le descifrăm, scrie stiridinlume.ro.
( ) Citeşte tot articolulBerbec Începi să-ți găsești acea parte din optimism pe care ai mai pierdut-o în ultimul timp. Ai noroc că în jurul tău sunt oameni care te susțin și cumva te ajută să treci prin tot procesul cu care ai de-a face în evoluția ta.
( ) Citeşte tot articolulIn primul rand, pentru a va da seama de ce muraturile va pot ajuta sa slabiti, este bine de cunoscut faptul ca au foarte putine calorii. Mai precis, un castravete murat de peste 140 de grame nu are decat 17 calorii, 200 de grame de varza murata nu au decat 25 de calorii si o gogonea medie are...
( ) Citeşte tot articolulÎn fiecare an, la mijloc de ianuarie, vorbim mult, spumos şi superficial despre Eminescu. E o tradiţie care sperăm că odată cu scurgerea timpului va deveni şi una profund naţională.
( ) Citeşte tot articolulAstăzi se împlinesc 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, unul dintre cei mai importanţi poeţi din istoria României. Fotografiile cu el pot fi numărate pe degetele unei singure mâini.
( ) Citeşte tot articolul