Comisia pentru etică și disciplină din cadrul Uniunii Avocaților din Moldova a suspendat executarea propriei decizii din data de 7 decembrie 2020 privind retragerea licenței de avocat a lui Igor Popa.
Informația a fost confirmată de Igor Popa la solicitarea portalului nostru. El a precizat că suspendarea este valabilă până la examinarea în fond a cererii prealabile pe care a depus-o și până la pronunțarea deciziei.
Igor Popa a depus cererea prealabilă nefiind de acord cu retragerea licenței sale de avocat. El a adus un șir de argumente, în cererea sa prealabilă, că nu a lezat drepturile fostului său client Vlad Filat, atunci când, în cadrul unei emisiuni tv, a oferit mai multe detalii din dosar. Mai mult ca atât, Igor Popa susține că era obligat prin lege să divulge anumit gen de informație.
Următoarea ședință în acest caz va avea loc pe 15 martie.
|
Poliţia rusă a efectuat marţi şi miercuri raiduri împotriva mişcării disidentului încarcerat Aleksei Navalnîi, înaintea manifestaţiilor de protest anunţate în sprijinul opozantului.
( ) Citeşte tot articolulUn fost șef-adjunct al Procuraturii Anticorupție (PA) a fost recunoscut și audiat de PCCOCS în calitate de bănuit de comiterea coruperii pasive în proporții deosebit de mari, a anunțat Procuratura Generală, într-un comunicat de presă. ZdG a aflat că fostul...
( ) Citeşte tot articolulPe 22 aprilie, se sărbătoreşte „Ziua Pământului”, ziua în care s-a născut mişcarea pentru protejarea mediului înconjurător.
( ) Citeşte tot articolulAu trecut 13 ani de la apariția acestei cărți. După ce, recent, am recitit-o, am trecut printr-un duș rece, re-lecturarea volumului fiind o îndeletnicire traumatizantă. De ce? Fiindcă mizeriile împotriva cărora luptam în anii 1997-2000 nu au dispărut, dimpotrivă, unele...
( ) Citeşte tot articolulErnest Hemingway, așa cum știți, e unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX, nu doar din America, ci din întreaga lume. El însuși - un personaj literar prin modul în care a ales să își trăiască viața. Voluntar în primul război mondial,...
( ) Citeşte tot articolulImediat după invazia Armatei Roșii în Basarabia, din 28 iunie 1940, autorităţile comuniste au început politica de sovietizare și rusificare a provinciei. Prin intermediul terorii, ridicată la nivel de politică de stat, conducerea sovietică a început arestarea elitei...
( ) Citeşte tot articolul