Astăzi se împlinesc 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, unul dintre cei mai importanţi poeţi din istoria României. Fotografiile cu el pot fi numărate pe degetele unei singure mâini.
În acest moment sunt recunoscute patru fotografii bust cu Eminescu, scrie publicația online gandul.info. Prima dintre ele, cea mai cunoscută dintre toate, fiind realizată la Praga în anul 1869, pe când Eminescu avea 19 ani. Mai sunt recunoscute, oficial, alte trei busturi: unul realizat la Bucureşti, în 1878, cel de-al doilea în Iaşi, în 1884 iar ultimul, trei ani mai târziu, la Botoşani.
Există, de asemenea, şi două fotografii de grup în care ar apărea Mihai Eminescu, dar nimeni nu garantează pentru autencitatea lor. Sau cel puţin pentru autenticitatea celei despre care se spune că ar reprezenta promoţia 1864 a gimnaziului din Cernăuţi unde Eminescu a făcut primii ani de şcoală. Cel încercuit în imagine se presupune că ar fi Mihai Eminescu, dar imaginea este a unui om matur şi în nici un caz a unui tânăr de 14 ani (sau 16, pentru că alte surse susţin că fotografia ar fi fost făcută în 1866).
|
Puține mâncăruri sunt asătzi mai faimoase și mai apreciate în întreaga lume decât pizza.
( ) Citeşte tot articolulPârjoala este un fel de mâncare românesc, preparat mai ales în Moldova, din carne tocată, în general de porc sau în amestec cu oaie, vită sau pasăre, amestecată cu ouă, produse de panificație sau morărit (pâine uscată, pesmet sau făină...
( ) Citeşte tot articolulPăstrează zaţul de cafea. Din ibric, expresor sau filtru, zaţul are întrebuinţări care mai de care mai interesante şi neaşteptate.
( ) Citeşte tot articolulLipsa de mișcare riscă să devină o problemă națională. Conform unui sondaj realizat de Magenta Consulting în primăvara acestui an, 83% din moldoveni nu practică sport deloc. Sedentarismul ce caracterizează majoritatea populației duce la obezitate, precum și la maladii serioase...
( ) Citeşte tot articolulJaponia a înfiinţat Ministerul Singurătăţii şi Izolării care să se ocupe de sănătatea mintală a cetăţenilor, afectată de pandemia cauzată de noul coronavirus.
( ) Citeşte tot articolul